2011 – Trei cărţi

Spun "ar trebui socotite" pentru că indică preferinţele mele personale, limitate la ceea ce am putut citi şi procura pe parcursul anului acesta, dar şi pentru că sunt trei bijuterii pe nedrept ascunse în noianul de tipărituri care inundă librăriile şi tarabele.
1.Henry de Montherlant – "Carnete. Joacă-te cu această ţărînă. Cu toate focurile stinse.", apărută la Institutul Cultural Român. Cui nu-i place Montherlant? Aş vrea să văd şi eu un cititor care se întîlnete cu romanele sau cu piesele lui de teatru şi spune că nu-i place Montherlant! Nu cred că există. Ei bine, în acest volum masiv (724 de pagini), îl găsim pe marele francez în deplina lui individualitate. Abia aici Montherlant este Montherlant. Aş sugera celor care nu au avut şansa întîlnirii cu el să înceapă chiar cu acest volum. Se vor îndrăgosti iremediabil de acest autor şi apoi, sunt sigur, îi vor vîna cărţile şi vor avea ce, pentru că multe au fost deja traduse la noi. Primul care mi-a atras atenţia asupra lui Montherlant a fost Alexandru Paleologu, care a vorbit despre el cu mult entuziasm într-un interviu de demult, din "România Literară" dacă nu mă înşel. Pledoaria lui Alexandru Paleologu pentru Montherlant m-a sedus în asemenea măsură încît l-am căutat imediat prin biblioteci şi librării, l-am găsit şi, de atunci, am rămas un credincios admirator scormonind peste tot după scrierile lui. Amintesc asta mereu pentru că, în mintea mea, există o legătură mare între cei doi: rafinament, inteligenţă briliantă, sarcasm uneori, sensibilitate foarte bine jucată, bun gust şi conştiinţa superiorităţii artei în raport cu orice altceva. M-am bucurat să văd că, uneori, colegul meu de bancă din Cameră, cunoscut pentru faptul că petrece orele nesfîrşite ale şedinţelor de plen citind, citeşte Montherlant. Colegul meu de bancă, pentru cine nu ştie, se numeşte Toader Paleologu şi bucuria mea vine din aceea că, iată, gusturile şi opţiunile estetice se transmit genetic. O bucurie pentru un conservator!
2. Sorin Vieru, Terente Robert – "Noile riscuri ale gîndirii politice", apărută la editura ALL. Aş fi vrut să scriu pe îndetele despre această carte imediat după ce am citit-o, dar nu am apucat şi regret enorm. În 1991, la Humanitas, apărea "Riscul gîndirii" a aceloraşi doi autori, o carte care a avut parte de un succes frumos în cercul mic al celor care gîndesc cu intensitate. În acea carte se aducea vorba şi despre gîndirea politică, printre altele. Acum, autorii refac distribuţia acelei cărţi, păstrează forma dialogului platonician, şi vorbesc despre politică. De ce? Pentru că, aşa cum spune personajul M în cartea din 1991: "Cele mai costisitoare erori sunt cele ale gîndirii politice". Laud această carte, declarînd public admiraţia mea totală, dragostea mea intelectuală deplină domnului Sorin Vieru. De asemenea, celor care au citit-o sau o vor citi, mă simt dator să le spun că nu există nici un politician care să gîndească despre politică astfel. Dacă ar gîndi aşa, lumea ar fi cu totul altfel. Nu înţelegeţi greşit, cartea nu e vreun program utopic, nu conţine proiectul vreunei cetăţi ideale, nu livrează programe politice înălţătoare. Cartea discută despre ce este politica, de ce este aşa cum este şi dacă ar putea fi altfel. Oare politica nu ar putea fi şi o îndeletnicire a minţii? Este o mare carte mică (167 de pagini format poche)!
3. Ah, vanitate e totul, recunosc! Dar nu mă pot opri să aşez în această selecţie a micilor bijuterii editoriale ale anului 2011 şi cartea "Canta che ti passa – Virginia Zeani în dialog cu Sever Voinescu", apărută la Galaxia Gutenberg. O menţionez aici nu pentru că am avut privilegiul de a participa la facerea acestei cărţi, ci pentru că aduce în faţa publicului românesc, pentru prima dată, biografia fantastică a unei mari artiste: Virginia Zeani. Viaţa ei (de film!), gîndurile ei (de o profunzime egalată doar de umorul ei), experienţele ei (relevante nu doar pentru un uriaş destin artistic, ci pentru întreg secolul XX). O divă adevărată care a trăit, a cîntat şi a învăţat pe alţii să cînte în plină istorie furibundă a celui mai sîngeros secol care, ce coincidenţă!, s-a întîmplat să fie şi secolul marilor voci de operă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *