Archive For iulie 25, 2012

Presa în vremea propagandei. Domnilor politicieni, nu vă asumaţi merite

By |

În toată tărăşenia aceasta cu suspendarea / demiterea s-au petrecut multe mizerii. Cea mai parşivă dintre ele rămâne abuzul asupra adevărului, săvârşit cu intenţie şi sfidare de instituţii ale statului, printre care Guvernul României, Ministerul Eduaţiei şi o Comisie de etică aflată în directa subordonare a ministrului Andronescu şi a premierului Ponta.

Read more »

Până şi Fenechiu dă ordine slugilor Badea şi Ciutacu

By |

Stenogramele şedinţelor de campanie ale PNL, pe care Evenimentul Zilei le publică azi, şochează prin brutalitate şi prostie.

Read more »

Estimarea mea privind prezenţa la vot : în jur de 35%

By |

Nu există multe asemănări între referendumul privind demiterea preşedintelui din 2007 şi cel de acum. Dar una dintre ele este aceea că ambele evenimente au marcat revenirea politică a lui Traian Băsescu. Aşa cum a mărturisit şi acesta- şi din datele pe care le mai am şi eu- de la începutul acestei campanii electorale, Traian Băsescu a crescut de la 18% la 37%. Doar în trei săptămâni.

Read more »

„Look, what they’ve done to my brain…”

By |

Mă obsedează din ce în ce mai posesiv cântecul Melaniei Safka. “Iată, ce au făcut din cântecul meu, era tot la ce mă pricepeam, iata ce au făcut din creierul meu, cred că sunt nebună şi aş vrea să locuiesc într-o carte bună, dar cărţile bune sunt rare” cam aşa ceva, ghilimelele le-am pus doar pentru că sunt la modă. Am ascultat cântecul astă demult, l-am dansat împreună cu fete frumoase, dar nu l-am înţeles. Până acum.

Read more »

Două scenarii posibile după referendum

By |

Scenariul 1

Crin Antonescu este anunţat cu menajamente că trebuie să părăsească dormitorul prezidenţial. E doar ora 14 şi abia s-a trezit, fără să fi aflat încă rezultatul referendumului. Personalul ştie cât e de irascibil dimineaţa, aşa că preferând să nu-şi asume riscuri inutile, îi administrează în prealabil distonocalm amestecat pe furiş în cafea, fond ten şi apa de gură.

Read more »

« Ai lor au furat mai bine ca ai noştri »

By |

Celebra replică- trebuie să vă amintiţi- aparţine lui Victor Ponta, după aflarea rezultatelor din al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 2009. Pentru referendumul de duminică, am impresia că USL şi-a propus să spele ruşinea şi fure mai bine ca ai lor.

Read more »

Anatomia ipocriziei: Despre falşii neutri şi indignaţii cu geometrie variabilă

By |

Intelectualii lui Crin Antonescu sunt cunoscuţi pentru imaculata lor “obiectivitate”. Când Dan Grigore a fost insultat de o manieră abjectă de către campionul incontinentei şi al inconsistentei demagogice, au tăcut mâlc. Ei sunt indignaţii cu geometrie variabilă. Cum scrie Cristian Patrasconiu, „vânătorii de securişti” s-au transfigurat fulgerător în vânătorii de sinecuri. Îşi publică lucrările sub egida lui Felix. Interesele le poartă fesul…

Read more »

Se termină bătălia politică pe 29 iulie sau de-abia începe?

By |

În mod normal, aceasta ar trebui să fie ultima săptămână de agitaţie politică a verii. Duminică ar trebui să ştim cine rămâne în picioare şi cine cade. Intuiţia mea este aceea că de-abia după aflarea rezultatelor de pe 29 iulie începe punctul culminant al bătăliei politice din ultimele săptămâni.

Read more »

Victor Ponta şi Magia secretelor

By |

Premierul Victor Ponta a anunţat că va cere desecretizarea contractului de la Roşia Montană, chiar dacă, spune el, ”va stârni din nou muşuroiul de interese”. Ce să desecretizeze? Un document deja PUBLIC?

Read more »

Greuceanu de la Cotroceni

By |

Am observat amuzată schimbările survenite în ţinuta şi comportamentul lui Crin Antonescu de când s-a pricopsit în funcţia de preşedinte interimar şi ne-a pricopsit şi pe noi cu prezenţa-i zilnică la televizor, exact aşa cum vreme de trei luni ne obişnuise Ponta, ocazie cu care mi-am amintit maxima altor vremuri „Nicio masă fără peşte”.

Read more »