3 IULIE. PARLAMENT. FENOMENUL UMAN

Dar ceea ce era în sală şi în sufletele marii majorităţi parlamentare anonime care susţine cu vot constant şi mitraliat ceea ce se petrece acum, nu s-a văzut. Asta mi se pare cu adevărat important, pentru că nu e de-ajuns nebunia lui Crin Antonescu şi nici cinismul lui Victor Ponta ca să faci atîta deranj instituţional. Ai nevoie de peste 200 de parlamentari care te urmează în acest plan. Ceea ce scriu aici, nu se referă nici la acei colegi din USL care speră că această răsturnare spectaculoasă de putere îi scapă de dosarele penale aflate pe rol – se iluzionează săracii, nu vor scăpa – şi nici la acei colegi din USL care fac politică în stilul Ponta, adică nu le pasă pur şi simplu de dezastrul pe care îl fac în jur.

Ei sînt puţini, numeric vorbind. Cei mai mulţi din majoritatea neştiută sînt, ca mai toţi românii, oameni cu ceva conştiinţă la ei, relativi şi tranzacţionali, nici mai buni nici mai răi decît imensa majoritate a poporului. Mai înainte de a vă împărtăşi cîte ceva despre ei, precizez că tot ce au avut de votat au votat nu doar disciplinat, ci cu un entuziasm frenetic, cu o bucurie demolatoare extraordinară, cu urale şi aplauze, cu huiduieli şi cu strigăte ameninţătoare la adresa noastră, a celor care votam altfel. Am fost curios să aflu ce cred ei despre ceea ce fac, lucru de care, am avut impresia, nici măcar liderii lor nu s-au interesat. Aşadar, am vorbit pe tot parcursul zilei de ieri cu vreo douăzeci de colegi, deputaţi sau senatori deloc cunoscuţi ai puterii roşii, şi i-am iscodit nu despre planuri şi "cine-ce-cum", ci despre părerea lor. Mai întîi, o spun deschis, nici măcar unul dintre ei nu a negat abuzul. Toţi, absolut toţi, au fost de acord că participă la un abuz constituţional. Nici măcar unul nu a încercat să-mi vîndă gogoşile pe care le vînd la tv Ponta şi Antonescu, cum că totul se desfăşoară democratic şi legal. În privinţa motivaţiei, am putut sintetiza două mari linii de gîndire, care coexistă în mintea acestor oameni.

Prima, spune aşa : "şi Băsescu/ PDL a fost abuziv împotriva noastră, acum şi noi sîntem abuzivi cu Băsescu/PDL". Pentru fanii lui Caragiale, o satisfacţie. Se verifică a mia oară perenitatea românească a sufletului tip Pristanda ( "Curat violare de domiciliu! da’ umflaţi-l!"). Dar convingerea că abuzul de azi e permis de abuzul de ieri – admiţînd că sînt abuzuri comparabile – este distrugătoare pentru noi toţi. Doar că ei nu cred asta. Ei cred că e normal, firesc, să răspunzi unui abuz cu un alt abuz. Puţin mai mare, dacă se poate. Unul dintre ei mi-a spus aşa: "Ţi-am spus de un an şi ceva că tot ce ne faceţi voi nouă vă vom face şi noi cînd vom veni la putere şi încă mai mult decît atît." E adevărat, îmi spusese. Şi am fost de acord cu el. Aşa cum sînt şi acum. Doar că eu am prelungit previziunea lui şi am spus "Şi îţi dai seama că atunci cînd vom veni iarăşi noi la putere, vă vom face tot ce ne faceţi voi acum şi încă şi mai mult decît asta". Aici, a rămas stupefiat. Nu-şi pusese problema. Cînd exerciţi frenetic prima zi de putere e greu să vezi cît e de efermă. Apoi, am continuat: "Dar crezi că despre asta e vorba în politică? De-aia sîntem noi în politică? Să ne facem rău din ce în ce mai mult unii altora? Dar oamenii din afara acestei clădiri? România? Ce vină au ei să suporte mizeriile astea? De ce le dăm, la nesfîrşit acest gen de politică?" A fost uşor descumpănit, dar şi-a revenit repede. Satisfacţia că i-o trage lui Băsescu şi PDL-ului l-a cuprins iarăşi, aproape orgasmic.

A doua linie de gîndire, e mai luminoasă şi spune aşa: "facem acuma ordine, rapid, în felul acesta, că altfel nu se poate, şi ne oprim imediat după ce preluăm controlul – de atunci va începe democraţia." Acesta e gîndul cel mai inocent şi, în acelaşi timp, cel mai naiv. Oricine ştie că un abuz atrage altul, că dacă ai pornit pe drumul măsurilor totalitare, nu te mai poţi opri şi trebuie să fii oprit. O întreagă literatură – ficţiune sau nonficţiune – mărturiseşte acest crud adevăr. De la primul pas, drumul totalitarismului nu mai are întoarcere. De aceea cred, sincer, că Ponta nu se va schimba niciodată. Nici Antonescu. Sînt doi oameni politici care deschid drumul dictaturii în România. Ei nu se mai pot opri după ceea ce se întîmplă săptămîna asta. Doar noi, ceilalţi, îi putem opri.
Ştiu, mi se va răspunde că Băsescu a început, că Băsescu a făcut la fel (acum, e greu să spui "chiar mai rău"), că Băsescu aşa şi pe dincolo. Pînă cînd acest răspuns nu va mai ieşi spontan şi furios de pe buzele românilor, nici nu vor vedea dimensiunea reală a grozăviei Ponta & Antonescu. Apoi, se vor ridica ochii în sus a exasperare, "voi vorbiţi despre dictatură?", "nu o să fie nici o dictatură", "aţi pierdut puterea şi gata, ce e dramatic pentru România în asta?".

Nu pot decît să îmi amintesc că aşa gîndeau şi bunicii mei prin 1945 – 1946 şi apoi ştim ce a urmat. Mă gîndesc că, poate, toţi aceşti oameni se vor deştepta la un moment dat şi vo vedea ceea ce văd eu. Dar asta se va întîmplă abia după o bună bucată de vreme. Sper, doar, să nu fie prea tîrziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *