Anti-sistem?

Peste tot în Europa am asistat, de la-nceputul crizei, la demonstraţii mult mai ample şi mai violente împotriva aceloraşi măsuri de austeritate luate de guverne de cea mai diversă culoare politică. De mirare este doar faptul că ele au răbufnit atât de târziu şi că amploarea lor – lăsând la o parte episodul tulbure al "ultraşilor" – este deocamdată destul de moderată.
Faptul că oamenii nu mai au încredere în nici un compartiment al clasei politice şi în nici o persoană publică, lucru confirmat de un sondaj recent, este cu totul altceva. El arată că puterea politică i-a adus pe cetăţeni la disperare prin duritate şi aroganţă, dar că, la rândul ei, opoziţia politică nu i-a convins că există o alternativă, un proiect serios care să scoată ţara din situaţia actuală şi să uşureze puţin viaţa oamenilor. Dacă privim modul în care a acţionat USL de când a pierdut ultimele alegeri, vom observa că dincolo de punctul în care ea se imaginează venită la putere prin demisia preşedintelui şi prin alegeri anticipate nu mai există nimic. Opoziţia nu le-a arătat până acum oamenilor ce va face ca ei să ducă o viaţă mai bună. Nu ştiu dacă ea are sau nu are soluţii. Observ însă şi la ei aceeaşi problemă de comunicare cu populaţia.
Personal, sunt foarte de acord şi cu demisia lui Traian Băsescu, şi cu alegerile anticipate. Am tot spus-o de un an şi jumătate, şi doar reaua-credinţă poate împiedica pe cineva să recunoască asta: Traian Băsescu şi-a epuizat, în primii trei-patru ani ai primului său mandat, capitalul de încredere şi popularitate, iar al doilea mandat l-a surprins fără idei şi proiecte noi, depăşit de situaţie din punct de vedere politic. Am spus-o şi o repet: Băsescu este un om al trecutului. Nu el e problema României de azi.
Sunt foarte sceptic însă în privinţa consecinţelor acestor acţiuni politice. Cum a fost ea, guvernarea Boc a asigurat, cu preţul unor privaţiuni îngrozitoare la care a supus populaţia sărăcită, o anumită stabilitate macro-economică, foarte fragilă dar reală. Emil Boc poate fi numit, cu argumente, mediocru sau chiar incompetent, dar nimeni nu i-a negat deocamdată bunele intenţii şi abnegaţia, lucruri rare la un politician. Nu se poate ca un om responsabil – căci pamfletari sunt destui, dar un pamflet nu are niciodată dreptate – să nu se-ntrebe: va rezista această fragilă stabilitate economică unei schimbări de echipă bruşte, petrecute sub presiunea străzii?
Opoziţia doreşte un guvern de tehnocraţi. Minunat în principiu. Dar sistemul nostru politic e de fapt unul politicianist, de o incredibilă ramificare mafiotică. Un tehnocrat nu poate rezista nici cinci minute presiunilor politice: în momentul în care e propus de Putere, el devine om al Puterii, oricare ar fi ea. Şi, să nu uităm, USL nu înseamnă numai Ponta şi Crin Antonescu, ci şi oamenii trecutului, cel puţin la fel de nocivi ca şi Băsescu, Videanu, Elena Udrea sau cine mai vreţi. USL încă defilează cu Ion Iliescu, Adrian Năstase, Hrebenciuc, Dan Voiculescu şi mulţi alţii ca ei. Cei care critică zilele acestea "elitele intelectuale" că l-au susţinut pe Băsescu uită cu bună ştiinţă un lucru: că aproape toţi aceşti oameni s-au delimitat de mult de el, pe când susţinătorii USL defilează cu Iliescu şi cu Dan Voiculescu până-n ziua de azi.
Nu e intenţia mea să sperii pe nimeni. Poate merită încercat şi cu opoziţia. Când e o chestiune de interes naţional, e bine să ne gândim totuşi la consecinţe. Cine crede că, oricum, nu poate fi mai rău ca acum, n-are decât să iasă în stradă pentru căderea structurii actuale de putere. Nu e, în sine, nici o pagubă. Poate că ne vom lămuri astfel, o dată pentru totdeauna, şi în privinţa competenţelor Opoziţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *