Aprobat!

Sistemele preferenţiale, acelea în care marcăm ordinea preferinţelor (1, 2, 3, etc.), ne permit să descoperim structura preferinţelor noastre. Folosind sisteme “normale", într-un tur sau în două, este practic imposibil. Şi atunci rămâne întrebarea: de ce se folosesc, totuşi, aceste sisteme?
Unii îşi imaginează că sistemele “obişnuite" se folosesc pentru că sunt mai simple. Acest lucru este fals.

Şi sistemele preferenţiale precum IRV sau Bucklin sunt foarte simple. Alegerea liceului, de către copiii de clasa a VIII-a, se face exact conform sistemului preferenţial. Accesaţi admitereliceu.ro şi veţi găsi acolo o fişă care este, în fond, un buletin de vot (pentru alegeri non-politice, în acest caz). Prin urmare, chiar şi copiii de 14 ani înţeleg foarte bine sistemul preferenţial. Acesta nu presupune altceva decât capacitatea de a număra, deja formată la nivelul clasei a II-a. Ideea că acest sistem ar fi potrivit numai pentru o naţiune de savanţi este, ca să mă exprim caritabil, greşită.
Dar atunci care este explicaţia? Pentru a înţelege ce se întâmplă, trebuie să lăsăm aritmetica deoparte şi să ne întoarcem puţin la istoria formelor de guvernare.

Ideile politice ale modernităţii se formează, în linii mari, în secolele 17-18. Pe atunci termenul “democraţie" nu era folosit în sens pozitiv, iar un regim democratic în sensul nostru, contemporan, nu exista. Cu toate acestea, oamenii ştiau că există regimuri pe care noi, acum, le-am califica drept “mai democratice", în opoziţie cu regimuri tiranice sau absolutiste. Aceste regimuri mai pe placul nostru se numeau, pe atunci, “regimuri libere" sau “guvernări limitate".
Ce le deosebea pe acestea de o democraţie? Ar fi multe de spus, însă pentru scopurile noastre trebuie să ne concentrăm asupra unui punct esenţial: aceste regimuri erau bazate pe consimţământ. Altfel spus, guvernarea se baza pe un gen de consimţământ (implicit sau explicit) din partea celor guvernaţi.
Observaţi un detaliu. Nu am spus “alegere"… Am spus “consimţământ". Spre deosebire de o democraţie electorală a zilelor noastre, aceste regimuri nu se bazau pe alegeri propriu-zise (bun, ar fi multe de spus şi aici, dar simplific întrucâtva). Ideea că cineva, un alegător, “alege" pe aceia care îl guvernează din oferta mai mai multor partide sau candidaţi, li s-ar fi părut acelor oameni năstruşnică, aproape de neînţeles.

Consimţământul este altceva. A consimţi înseamnă să accepţi. Să accepţi un om sau o lege. În vremurile acelea, însemna să accepţi o putere deja existentă, care face legământ să nu treacă peste anumite limite.
Iată de ce primele proceduri electorale nu aveau scopul de a permite “alegătorilor" să aleagă între diferite opţiuni. Problema aceasta nu se punea, de regulă. Primele sisteme electorale nu aveau decât scopul de a permite unui număr redus de alegători să confirme (sau nu) susţinerea lor, aprobarea, consimţământul, acceptarea. Primele Parlamente, spre exemplu, aveau mai degrabă o astfel de funcţie, de confirmare.

Şi sistemele noastre moderne păstrează urme ale acestei stări de lucruri. Instituţia referendumului, constituţional sau de demitere, trebuie înţeleasă în aceeaşi logică. Sau procedura moţiunii de cenzură. Ori “puterea pungii", funcţia pe care Parlamentul o păstrează, de a confirma taxele propuse de Executiv.
Evident că, în această situaţie, cu greu putem vorbi de un “sistem de vot". De aceea primele sisteme de vot, care au dus şi la structurarea sistemelor partidelor moderne, s-au cristalizat pornind de la aceste proceduri simple. Dar ne-adaptate situaţiei în care alegători foarte diverşi trebuie să opteze pe o piaţă politică foarte complexă şi dinamică.
Aşa se explică, în bună măsură, faptul că folosim sisteme de vot din “epoca de bronz" a politicii. Acolo unde există o nevoie reală de modernizare (vezi admiterile şcolare) sau acolo unde există competiţie pe piaţă liberă (vezi cazul jocurilor şi concursurilor), sistemele de vot “normale", cele cu un unic X pe un singur favorit, au dispărut, fiind înlocuite cu sisteme mai performante. Imaginaţi-vă că la admiterea la liceu s-ar da ceasul înapoi şi s-ar trece la sistemul din politică, acela cu un singur tur şi cu o singură opţiune. Sute de mii de elevi şi de părinţi şi-ar frânge mâinile imediat după afişarea rezultatelor.
Înseamnă asta că “sistemele cu X" şi-au epuizat orice potenţial? Sunt acestea dinozauri destinaţi dispariţiei?

Eu nu aş fi atât de sigur. Există un sistem cu proprietăţi foarte interesante şi care este acum susţinut de autori reputaţi în domeniul teoriei sistemelor de vot. Este inspirat de sistemul folosit in republica Veneţiei şi pleacă tot de la ideea de aprobare, ducând-o la limitele sale logice.
Se numeşte chiar aşa: “votul aprobativ". Este cât se poate de simplu. Pe buletinul de vot, votăm atâţia candidaţi câţi dorim. Unul, doi, etc. La limită, facă dorim, îi votăm pe toţi (presupunând că îi considerăm pe toţi candidaţii suficient de buni pentru funcţia respectivă; greu de crezut). Voturile se numără, iarăşi, foarte simplu: socotim câte voturi a primit fiecare candidat în parte. Cel care are cele mai multe voturi câştigă.

În prezent există un interes considerabil pentru acest sistem de vot. Unul dintre efectele sale ar fi atenuarea competiţiei politice. În sistemele actuale, o ştampilă pe candidatul Georgică este un vot negat candidatului Marinică. Aşa încât Georgică şi Marinică sunt într-o luptă de tip “care pe care" pentru votul respectiv. Georgică îl face pe Marinică “hoţ", iar Marinică pe Georgică “bandit", pentru a suscita un vot negativ, smuls de la celălalt candidat.
Votul aprobativ permite însă fiecărui candidat să alerge pe culoarul propriu. Aici, un vot pentru Georgică nu exclude un vot, din partea aceluiaşi alegător, şi pentru Marinică. Prin urmare Georgică şi Marinică pot să îşi vadă, fiecare în parte, de campania sa. Votul aprobativ nu împarte voturile Stângii sau Dreptei între mai mulţi candidaţi din aceeaşi tabără şi nu divizează nici electoratul. Este o performanţă remarcabilă pentru ceea ce este, în fond, o schemă de vot foarte simplă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *