Are Crin Antonescu dublă personalitate?

Victor Ponta: „Am transmis Comisiei Europene răspunsurile la cele 11 probleme ridicate de preşedintele Barosso.(…)Eu astăzi am făcut cele 11 răspunsuri şi le-am transmis către Comisia Europeană”.

 De ce a minţit Crin Antonescu, preşedintele interimar, asupra existenţei celor 11 întrebări ale Comisiei Europene către România îmi depăşeşte capacitatea de înţelegere. Preşedintele Comisiei a spus cu mai bine de o zi înainte că va solicita României o serie de răspunsuri şi Victor Ponta a admis că a transmis răspunsurile, numai Crin Antonescu pretinde că solicitarea instituţiei europene nu a existat din capul locului.

 Duminică seara, la mitingul USL(ce căuta preşedintele interimar la un miting organizat de un partid politic, în condiţiile în care ar trebui să fie neutru?), Crin Antonescu insista să le spună „tuturor prietenilor din UE”: Ich bin ein Berliner. Trecând peste exprimarea nefericită, preşedintele interimar foloseşte relaţia cu Uniunea Europeană atunci când îi convine, uitând că nu mai este doar un lider de partid, ci reprezintă, chiar dacă vremelnic, un întreg stat.

 Din păcate, spre nenorocul lui Crin Antonescu, liderii europeni nu îşi iau informaţiile de pe Antena 3. Aş putea adăuga şi spre nenorocul României, pentru că declaraţii precum cea de vineri ne-au adus în situaţia în care să se pună problema suspendării dreptului de vot al României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *