Argentina are o nouă Evita Peron

În 2001, economia ţării era într-o mare recesiune. PIB-ul a căzut dramatic de la 269 mld dolari, la 102 mld într-un singur an. Venirea la putere a lui Nestor Kirchner a fost primită cu multă speranţă de o populaţie în stare de sărăcie lucie şi fără orizont. După alegeri, preşedintele de origine germană s-a pus pe treabă şi a organizat economia pe baze independente de FMI, stimulând consumul, pe de o parte şi propunând un plan serios de exploatare a resurselor minerale. În scurt timp s-au văzut primele efecte. Datorită deschiderii porţilor pentru investiţiile străine în minerit, a reuşit să plătească datoriile externe.
La fel ca şi Călin Popescu-Tăriceanu, Nestor Kirchner a alungat FMI cu acordurile sale stand-by cu tot, Bye, bye FMI.

După ce a câştigat alegerile.ţara sa a urmat o creştere economică de 8 la sută pe an. Rata şomajului abia depăşeşte 7 la sută. FMI a fost alungat. Au sporit investiţiile străine. Exporturile la cereale s-au dublat de la an la an. În ţară au intrat an de an peste 4 miliarde de dolari numai din exploatarea resurselor. Şi asta după aducerea neamţului la putere. Acum moneda este convertibilă. Datoria externă a ajuns sub 30% din PIB. Argentina este un model de dezvoltare pe exploatarea resurselor minerale. După modificarea legii mineritului din 1993, când s-a decis concesionarea minelor către companiile străine, exporturile ţării au crescut de la 70 de milioane/an, la 4,5 mld în prezent.

Argentinienii nu au comentat că averea cuplului prezidenţial a sporit de o mie de ori, pentru că în mai puţin de şapte ani. PIB-ul s-a mărit cu 97 %. Prin politica de centru stânga, s-au redistribuit capitalurile, iar prin mâna energică a guvernatorului statului moneda a devenit convertibilă
În 2007, după moartea lui Nestor Krichner, soţia sa Cristina a câştigat alegerile. În luna octombrie a acestui an a reuşit să obţină un nou mandat, în urma alegerilor la termen. Este comparată de mulţi cu Evita Peron, soţia celebrului Juan Peron, care a murit la 33 de ani, nereuşind să mai candideze la un post de vicepreşedinte, aşa cum îşi dorea majoritatea ţării.

Argentina este un model de dezvoltare pe exploatarea resurselor minerale. După modificarea legii mineritului din 1993, când s-a decis concesionarea minelor către companiile străine, exporturile ţării au crescut de la 70 de milioane/an, la 4,5 mld în prezent.

România are şansa de a fi cel mai mare producător de aur din Europa. Dacă mâine ar începe lucrările la Roşia Montană, PIB-ul ţării noastre ar creşte anual cu aproximativ cam cu 1%, ceea ce ar putea finanţa o parte din deficitul bugetar.

În cazul în care aurul va fi vândut la un preţ mediu de 900 dolari/ uncie (acum este de 1850 dolari/uncie), volumul total al beneficiilor statului ar fi de 1.8 miliarde de dolari, bani care ar intra direct în trezoreria sa. La preţul actual, veniturile s-ar ridica la 3,5 miliarde. Colectarea s-ar face doar din redevenţe, participare la capitalul social, taxe pe profit, accize, impozite etc. Încă două miliarde de dolari vor mai intra în economia ţării (construcţii, carburant, echipamente, salariaţi, drumuri, ecologizare, patrimoniu etc), ne mai spunând că prin efectul de multiplicare s-ar putea ajunge la 19 miliarde de dolari, în 18 ani, aproape ¼ din datoria externă a României.

Lumea mineritului de aur este o lume restrânsă. Câţiva competitori se bat pentru eficienţă şi dezvoltarea unor proiecte durabile.

În Argentina s-au obţinut peste zece miliarde de dolari în mai puţin de zece ani numai din exploatarea resurselor minerale. România ar putea să se compare cu Argentina dar nu are o Cristină Kirchner.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *