George Vulcanescu

Bursa de la Cotroceni

Nu văd cum ar grăbi procesul de avizare al Proiectului Roşia Montană pintenii daţi, altfel transparent, ministrului mediului. Intervenţiile lui Traian Băsescu pe tema resurselor minerale mai pot fi doar fertilizantul unei manipulări grosiere din partea opozanţilor săi politici şi trecerea definitivă în derizoriu a unei teme majore.

Nu aş fi dat importanţă celei mai recente referiri a lui Traian Băsescu la Proiectul Roşia Montană. A doua zi după numirea noului ministru al mediului m-am convins că notorietatea subiectului o depăşeşte cu mult pe cea pe care mi-am imaginat-o.

Intru, dimineaţă, în cabinetul doctorului şi, acesta, în loc să mă întrebe ce mă doare, mă chestionează în legătură cu Proiectul Roşia Montană. După-amiaza mă întâlnesc, la o bere, cu doi prieteni şi în loc de "Noroc!", ciocnitul paharelor este acompaniat de întrebarea: "Ce facem cu resursele minerale, că până la alegeri ăştia vând tot!". Ajung acasă şi baleiez cu telecomanda programele. Zăbovesc pe unul pe care "viitorul" preşedinte al României lansează un torent de "bombe" la adresa lui Băsescu. Era ciudat că bombardamentul se desfăşura la alt post tv decât al său. Nu pot, însă, să ratez momentul umoristic şi decid să nu schimb canalul. Aflu despre cum i-a îmbogăţit Băsescu pe unii cu sute de milioane de euro sau dolari americani (ce mai contează!), din dublarea preţului acţiunilor deţinute la compania care a listat pe bursă Proiectul Roşia Montană. Informaţia mă surprinde pentru că îmi aduce aminte că nu am avut reflexul să verific personal impactul declaraţiilor actualului preşedinte. Să fie asta ştirea bombă? Deschid Netul când, "viitorul" preşedinte detonează adevărata "bombă". O filieră a corupţiei la vârf pe care i-a dezvăluit-o acea parte a serviciilor secrete care, vezi Doamne, îl susţine acum. Devenind evident de ce nu a plasat "încărcătura" la el în garsonieră, ci pe alt post, salvatorului neamului şi al singurului Rolls Royce dobândit legal în România, i se taie microfonul. Iar eu am posibilitatea să mă concentrez asupra informaţiilor verificabile.

Confuzia generală pe această temă mă îndeamnă să indic paşii pe care îi poate urma oricine pentru a afla evoluţia acţiunilor legate de Proiectul Roşia Montană. Căutarea pe Google, cu abrevierea TMX, identifică Bursa din Toronto pe prima poziţie. Odată introdus simbolul GBU în fereastra "GET QUOTE" este afişată pagina dedicată companiei Gabriel Resources Ltd. Atenţie, preţurile sunt în dolari canadieni (1,0006 CAD =1 USD)! De aici încolo sunt multiple opţiuni pentru a accesa istoricul tranzacţiilor titlurilor GBU şi alte informaţii despre companie.

Se poate lesne constata ce s-a întâmplat înainte şi după intervenţia lui Băsescu de la înscăunarea lui Attila Korodi. Anunţul numirii noului minstru al mediului s-a făcut la 19,30, ora României (12,30 - ora de la Toronto). La acel moment, preţul acţiunilor GBU oscila în apropierea valorii de 2,97 dolari canadieni, minimul ultimelor 52 de săptămâni. Nu am urmărit, în direct, firul evenimentelor de marţi seara la Cotroceni, dar graficul tranzacţiilor este edificator. Este de presupus că înainte de 19,43 Băsescu pronunţase deja unul din cuvintele cheie "zăcăminte", "minerale", "aur" sau sintagma "Proiectul Roşia Montană". La acea oră, pe Bursa din Toronto, titlurile GBU făcuseră un salt până la 3,32 dolari candieni (creştere de aproximativ 12%). După doar cinci minute cotaţia coborâse, deja, la 3,28. În mai puţin de jumătate de oră, preţul scăzuze cu aproape 7% faţă de maximul zilei. Se întâmpla la ora 20,16 (13,16 la Toronto). Deci, din momentul în care a "comis-o" şi până să fi părăsit Băsescu sala de la Cotroceni, preţul acţiunilor pe bursa de la Toronto revenise spre minimul nu doar din ultimele 13 luni, ci şi de la listarea din 2004. Va să zică preţul acţiunilor e departe de a se fi dublat! Halal influenţă a unui preşedinte european!

Dar poate totuşi din impactul, care nu poate fi negat, s-a îmbogăţit cineva. Cineva atât de dibaci, sau "informat", încât în câteva minute să scoată de pe bursă câteva sute de milioane de dolari canadieni. Doar cine a cumpărat la ora 12,03 (19,03 ora de la Bucureşti) a prins acţiuni GBU la preţul minim. Trebuia însă să şi vândă, fix, la 12,43 (19,3 ora noastră) ca să prindă şi preţul maxim şi, astfel, să câştige lozul cel mare! Dând la o parte costurile de tranzacţionare, ar fi putut rămâne cu un brut, înainte de impozitarea câştigului, de puţin peste 10%. O creştere de zece procente în câteva minute poate fi bună afacere. Ca să ajungi, însă, la un milion de "coco" profit, trebuie să ai investite minim 100 milioane. Pentru a fi câştigat 100 de milioane din specularea pe bursă, pe declaraţiile lui Băsescu, acea persoană ar fi trebuit să aibă pe bursă... un miliard de dolari canadieni. Chiar dacă ar avea cineva banii ăştia şi ar fi dispus să îi rişte şi tot nu ar fi putut să profite de pe urma gureşului preşedinte al României. Nici dacă s-ar fi "sincronizat" cu acesta. De ce? Pentru că întreaga capitalizare bursieră a companiei, respectiv valoarea ei în funcţie de preţul acţiunilor, depăşeşte cu puţin 1 miliard de dolari canadieni.

Deci, pentru ca să fi dat cineva lovitura şi să facă profit o sută de milioane de dolari canadieni, trebuia să cumpere toate acţiunile emise de companie. În total, aproximativ 400 de milioane de acţiuni. Chiar dacă, peste media zilnică, numărul total al acţiunilor tranzacţionate pe 10 aprilie, a fost de o sută de ori mai mic (aproape patru milioane).

Am imaginat şi scenariul în care un singur cumpărător a tranzacţionat în ziua respectivă toate cele patru miloane de acţiuni. Dar ca să facă profit trebuia să le cumpere şi să le vândă, deci numărul de acţiuni disponibil era de fapt de două milioane. Ce profit maxim putea să facă cu atâtea acţiuni? 600.000 de dolari canadieni. E un câştig ok, dar departe de suta de milioane. Şi, improbabil, atâta timp cât o piaţă bursieră de mari dimesiuni nu poate fi controlată de un singur jucător.

O ultimă variantă. Presupusul beneficiar deţinea la începutul şedinţei de tranzacţionare toate cele patru milioane de acţiuni şi le-a vândut la cel mai bun preţ al zilei. S-ar fi ales cu 1,2 milioane de dolari canadieni. Pare mult, nu-i aşa? Aşa şi este, dar nu poate fi numit câştig. În cel mai bun caz se numeşe recuperarea unei pierderi; chiar dacă a achiziţionat acţiunile GBU la cel mai mic preţ istoric, din oferta iniţială, în 2004. Cel mai mare preţ la care cineva a vândut şi altcineva a cumpărat aceste acţiuni, în ultimele 52 de săptămâni, a fost de 8,65 dolari canadieni. Dacă ai cumpărat "sus", Soros să te cheme, şi tot e greu să recuperezi paguba. Zilele următoare nu au mai fost propice operaţiunilor speculative, preţul acţiunilor GBU stabilizându-se în jurul valorii de 3,17 dolari canadieni.

Am lămurit cum stau lucrurile cu sutele de milioane căştig de pe urma declaraţiilor lui Băsescu. Altceva mi se pare însă mai relevant. Marii investitori străini nu ia în seamă declaraţiile politicienilor dâmboviţeni, chiar dacă ele sunt exprimate de cea mai înaltă autoritate. Iar asta este urmarea distanţei dintre vorbe şi fapte în România. Ce este astăzi alb, mâine are toate şansele să fie negru. Şi invers. Ne mirăm că scad investiţiile străine? Ne întrebăm cum de este posibil ca privatizarea a 60% din rezervele de cupru să atragă doar nişte outsideri? Nu există vreun mare investitor strategic dispus să imobilizeze miliarde, în orice deviză forte, pentru a aştepta apoi, ani în şir, clarificările dintre politicieni în privinţa exploatării resurselor. Aceasta este şi explicaţia pentru care listarea pe bursă era singura formulă prin care ar fi putut fi asigurată finanţarea Proiectului Roşia Montană. Participarea mai multor investitori a limitat riscurile individuale. În luna ianuarie, cinci mari investitori deţineau 74% din GBU. Trei, câte 16% iar ceilalţi doi, câte 13%. Restul de 26% aparţine micilor investitori, cei care asigură, practic, free floatul (acţiunile tranzacţionabile) pe bursă.

Îmi permit şi un comentariu neeconomic. Analiza de mai sus nu ar fi fost posibilă fără intervenţia lui Traian Băsescu, care a fertilizat terenul manipulării pentru opozanţii săi. Mă depăşesc raţiunile politice şi calculele electorale, dar, după ce subiectul Proiectul Roşia Montană, a atins notorietatea maximă, şi urmare a interveţiilor sale, de aici încolo nu se mai poate obţine decât o polarizare a poziţiilor extreme. În aceste condiţii, indecişii vor fi tot mai puţini şi mai confuzi, în timp ce proporţiile celor pro şi contra nu se vor mai schimba. Doar numărul celor cu opinii şi exprimări radicale se va accentua. În acest mod, aspectele primordiale, precum locurile de muncă şi beneficiile românilor din exploatarea resurselor minerale, vor deveni chestiuni secundare.

Spune-ti parerea!

blog comments powered by Disqus