Marius Ghilezan

Cum se falimentează mineritul de stat? Cu deconturi de rochii, rujuri şi ţigări

Patri(h)oata naţională a sărit ca arsă la începutul anului când Florin Roman, vicepreşedintele CJ Alba, a anunţat insolvenţa companiei de stat Minvest Deva, cea care deţine 19,3 % din acţiunile RMGC.

Dar ce grozăvie pe capul românului mare, acum când se scot desuurile din dulapul cu schelete... Deconturi de 80.000 de euro pe rochii, rujuri şi ţigări, descoperite de Curtea de Conturi. Ce mai zice saltimbancul ecologist cu mineritul făcut de stat? Revenind la Florin Roman, amintesc că el a propus, pentru securizarea capitalului părţii române din proiectul de la Roşia Montană, ca Ministerul Economiei sau Ministerul Marilor Proiecte să preia datoria. Insolvenţa s-a declanşat pentru o sumă de câteva milioane de euro, dar datoria companiei de stat este mult mai mare. La ultimele măriri de capital, Gabriel Resources, care deţine 80,46% din RMGC, a împrumutat partea română cu aproape 100 de milioane de euro, bani care nu mai trebuie daţi înapoi creditorului în cazul în care începe proiectul.

Dar dacă se decide să nu mai susţină proiectul guvernul are o datorie pe care nicio negociere cu FMI nu ar accepta-o. 100 de milioane de euro reprezintă o sumă care nu ar putea fi acoperită nici din vânzarea întregului CFR. “Roşii, detergenţi, carne, cartuşe de ţigări, rochii şi orice alte produse care se găsesc pe rafturile unui hypermarket au fost decontate din bugetul companiei. Mai precis, bonurile decontate figurau ca fiind emise, în proporţie de 90 de la sută, de un cunoscut centru comercial din Deva”, a declarat ieri actualul director al Minvest Deva, Daniel Andronache. Astfel de dezvăluiri se fac imediat după schimbările de regim politic. O scurtă vreme paginile ziarelor sunt inundate de afacerile păguboase ale “fostului.” După care se aşează liniştea. Sau concordia patri(h)oatei naţionale. Nimeni din hoarda ecologiştilor de cafenea nu va sări în cârca lui Ladislau Farcaş. De ce? Pentru că nu intră în planul de finanţare... Şi aşa latifundiarul Ladislau Farcaş îşi va vedea liniştit de tihna veniturilor din prosperele afaceri personale. Nici gândul, nici slova unor ziare nu-l sparie. Cui va da el socoteală pentru rochiile, rujurile şi ţigările decontate? Un altul mult mai mare ca el a înghiţit mia de euro, numai la un festin cu KOBE. Notar de profesie, “românul” Ladislau Farcaş, consilier PDL la funcţia de bază, cu o avere impresionantă, zece terenuri şi patru apartamente, a cheltuit, din poziţia de director al companiei de stat, cinci milioane de euro în instalaţii pentru exploatarea carierelor de andezit, pe care ulterilor le-a concesionat. Firmele căpuşe, apropiate deputatului PDLViorel Arion, supranumit şi "265 de contracte cu statul", au beneficiat de utilaje.

Acum, Minvest Deva mai deţine o balastieră şi o carieră de nisipuri. Pentru toate acestea lucrează 115 muncitori. Peste patru ani veţi vedea rolurile schimbate. Şi tot mai puţine beneficii la stat. Nu înţeleg ce nu e clar pentru mulţi români. Statul este cel mai păgubos administrator. Ce ar face singur într-o exploatare minieră de dimensiunea celei de la Roşia Montană? Un singur cuvânt: jaf.

Spune-ti parerea!

blog comments powered by Disqus