Marius Ghilezan

Minerii au dat mai multe voturi pentru proiectul Roşia Montană decât USL-ului

În cele cinci localităţi miniere din Munţii Apuseni, minerii au votat în proporţie de 71% pentru proiectul de la Roşia Montană, cu mult mai mult decât pentru USL, alianţa care a acoperit ca un val România în 9 decembrie 2012.

Din 9358 de votanţi, 6629 s-au exprimat cu „DA, dorim dezvoltarea mineritului în zonă şi a exploatării de la Roşia Montană”.În acest sens, primarii din localităţile cu tradiție minieră – Zlatna, Abrud, Baia de Arieș, Roșia Montană și Bucium – în care votul pentru minerit a fost de 71% solicită Guvernului României să repornească industria minieră în Apuseni, să avizeze proiectul de la Roșia Montană, să susțină și să dezvolte mineritul la Roșia Poieni, să deschidă noi concesiuni de exploatare a zăcămintelor naturale și să atragă investitori în industria minieră din România.

Orice guvern responsabil ar ţine cont de voinţa comunităţilor, în care şomajul e de peste 80%. Guvernul Ponta 2 va avea o majoritate confortabilă în Parlament. Nu văd de ce să dea cu flit unui proiect care ar aduce 1% din PIB. Proiectul RMGC, în care statul deţine 19,3% din acţiuni, ar putea oferi direct şi indirect primele mii de locuri de muncă noi, din milionul promis de premier încă de la instalarea primului său cabinet.

Spune-ti parerea!

blog comments powered by Disqus