Că s-a plasat, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, pe poziţia de voyeurist (spre a-l cita pe Sebastian Lazaroiu) la un spectacol ce ţine de cel mai ordinar şi murdar joc al promiscuităţii? Că trăieşte, iată, voluptatea jegului, spre a-l cita pe Cristian Patrasconiu? Că nu trânteşte scârbit telefonul când vede ce imagini se exhiba pe ecran? Mi-l pot imagina savurând acele imagini pe care nicio televiziune civilizată nu le-ar fi transmis.

Într-o presă care batjocoreşte numele oamenilor fără că intelectualii publici , susţinători ai lui El Crin pentru preşedinţie, să protesteze (“Liicheanu", “Limbaies", “Clismaneanu", sunt doar câteva exemple din acest vocabular al urii, nemaivorbind despre interminabilele dizertaţii despre “sinecurişti", “camarilioti" şi “pupini") să ne mai mirăm că se calcă în picioare fără urmă de jenă dreptul la intimitate, la apărarea propriei imagini?

“Strălucitul" student al doamnei Zoe Petre, de profesie istoric, ni se spune, s-a dovedit, asemeni unui chinuit adolescent acneic, incapabil să reziste ispitei de a citi, alături de Vadim Tudor, gâfâind de plăcere, fantasmand pervers, o revistă porno. Să participe la un show odios. Îl caracterizează punctul de vedere al valetului. Îl amuza să asculte la uşi, să tragă cu urechea, să se uite prin gaura cheii. Doar că adolescentul acela, ori mai bine spus valetul acela, nu se visează preşedinte al României. Singurul lucru pe care îl pot face este să recomand una dintre cele mai lucide, mai actuale şi mai adevărate cărţi despre tranziţia românească, “Obscenitatea publică", de Andrei Pleşu, apărută acum câţiva ani la Humanitas, dar, vai, de o dureroasă, stringentă actualitate..