Horia Tabacu

Pledoarie pentru copiii de hoţi, care s-au făcut băieţi mari

Copiii de bani gata au crescut. Faţă de părinţii lor, care s-au ferit tot timpul, copiii nu au nici o problemă să fie bogaţi. Şi nici o vină. Aşa au crescut. Au beneficiat de tot ce este mai scump. Studii, telefoane, haine, ceasuri şi doar când au împlinit vârsta legală maşini.

Dacă studiile au rămas undeva în urmă “îngropate" într-o diplomă prestigioasă, la haine, ceasuri şi maşini se întâmplă mereu ceva nou şi este normal să fii la zi. Este şi frumos pentru că toate aceste produse sunt îmbietor prezentate. Este foarte greu, dacă nu imposibil să te abţii mai ales când procurarea lor, la orice nivel, nu presupune decât simple operaţiuni bancare. De la caz la caz, dacă relaţiile sunt bătătorite (şi cam sunt) este suficient să dai până la trei telefoane şi noile produse îţi aparţin.

La un moment dat se pune problema să ai şi o ocupaţie. Acum câţiva ani mergeau nişte intermedieri de la un prieten al lui “tati" către tot felul de investitori, mai erau rentabile nişte cumpărături pe cardurile altora şi încă, mai demult, se puteau înfiinţa firme în zone defavorizate, ca să nu plăteşti nici o taxă. Aceste vremuri au trecut şi chiar Marele Maestru al Baroului, avocatul Mateuţ nu mai poate rezolva chiar toate problemele. Nici procurorii nu mai pot lăsa greşeli “de procedură" la infinit.Oamenii s-au câinit şi chiar “tati" mai are unele probleme , e adevărat mai mult politice. Poate că în aceste condiţii, oarecum ciudate, cel mai bun loc de muncă este în structurile de stat. Doar aici sunt bani siguri şi doar aici poţi face şi dovada, altfel lăudabilă, că te-ai întors de la studii în ţara ta şi pentru ţara ta. Ca să nu mai vorbim despre faptul că este şi important exemplul lui “tati" , care tot la stat a lucrat dintotdeauna.
Poate am exagerat scriind în titlul acestui articol cuvântul “hoţi". Foarte mulţi oameni bogaţi, din România nu pot fi numiţi aşa pentru că nici o instanţă nu i-a condamnat definitiv pentru furt. Asupra lor planează nişte suspiciuni în acest sens. Se comentează faptul că s-au îmbogăţit fără să fi produs nimic, fără să fi inventat măcar o scobitoare. Comentarii şi mai răutăcioase se referă la faptul că mulţi dintre bogaţii României au avut mereu legătură cu Statul.

Cu toate acestea meseria lor nu a fost şi nu este uşoară. Trebuie să cunoşti foarte bine legile, să ai sânge rece şi pricepere ca să muţi banii de colo- colo şi până la urmă în buzunarele tale. Trebuie fantezie şi muncă multă pentru a te împrieteni cu cine trebuie, când trebuie şi pentru a menţine aceste prietenii. Trebuie fler ca să ştii cum să împarţi banii şi pe cine să ajuţi. Mai trebuie să şi faci faţă la tot felul de escroci care, spunând că vor să te protejeze, te lefteresc şi te pot băga în puşcărie.
Acestea şi multe altele sunt treburi grele. Nu oricine le poate face şi mulţi au avut ghinion.

Dar copiii lor nu au nici o vină. Ei cred că aşa este viaţa. Este normal să le placă tot ce este mai bun şi să persiste în bogăţie. Pentru că le şi merge. Prin ei părinţii îşi onorabilizează banii şi, Doamne fereşte, dacă ar apărea oameni răi, există destule mătuşi Tamara, care trăiesc bine mersi şi sunt suficient de sănătoase pentru a rezista încă zece ani, cât durează un asemenea proces în România. Până să ajungă şi la instanţele europene, dacă ar fi cazul.

La începutul acestei luni Regina Angliei a împlinit 60 de ani de domnie. Am observat că toţi supuşii ei, de pe mai multe continente, o respectă. Un englez mi-a explicat că strămoşii ei au furat şi au făcut nenorociri cu sute de ani în urmă. Acestea s-au uitat.

Spune-ti parerea!

blog comments powered by Disqus