Modul în care (nu) funcţionează actualul sistem public de sănătate reprezintă încă o dovadă-aşa cum scriam acum câteva zile- că nu există manager mai prost decât statul. Argumentul cel mai des utilizat privind subfinanţarea bugetară nu stă în picioare. Pentru că cel puţin în ultimii 10 ani, bugetul alocat a crescut de peste 8 ori. Fără niciun fel de îmbunătăţiri. Lucrurile merg la fel de prost. O şpagă în sistemul de stat rămâne mult mai "scumpă" decât achitarea serviciului medical echivalent la privat. Sistemul de sancţiuni nu funcţionează, malpraxis-ul fiind mai degrabă un termen utilizat în anchete jurnalistice. Doar 15% din fondurile alocate pentru buget sunt direcţionate spre servicii efective şi dacă ceva merge greşit, lumea se ascunde în spatele unui buget şi al unui stat impersonal.

Toată dezbaterea aprinsă din jurul serviciului de urgenţe care şi-a atins apogeul ieri seară, este doar un aspect al problemei. Nu cred că duelul verbal dintre Raed Arafat şi Traian Băsescu ar avea vreo conotaţie personală, din nicio parte. Cred însă, că preşedintele şi fondatorul SMURD sunt exponenţii a două curente diametral opuse: Traian Băsescu vrea o reformă după modelul sistemelor de sănătate de la nivel european, find un adept declarat al unui sistem mixt, în care statul împarte costurile şi beneficiile cu sectoru lprivat, în timp ce subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii consideră că totul trebuie păstrat la stat. Ori, aşa cum am spus şi mai sus, varianta lui Raed Arafat am tot încercat-o, cu rezultatele pe care le simţim cu toţii.

Ghinionul principal al proiectului Legii Sănătăţii este faptul că a intrat în dezbatere publică într-un an electoral. Opoziţia va încerca chiar cu mai mult patos să-l desfiinţeze şi să-l aducă în derizoriu, după modelul pe care deja îl cunoaştem, iar puterea, cu poate câteva excepţii va fi prea ocupată să se justifice şi să-şi impună propria perspectivă.