Atacul clonelor

Dar cum testăm un obiect abstract? Cum îi descoperim proprietăţile? Nu îl putem pune sub microscop şi nu îl putem zgâria cu un ac. De aceea recurgem la criterii formale, logice şi matematice. Criteriul “pierzătorului Condorcet", pe care l-am prezentat într-un text anterior, este unul dintre acestea. Votul într-un tur (FPTP) şi votul suplimentar cad testul, ceea ce înseamnă că, în principiu, aceste sisteme pot duce la alegerea celui mai slab candidat posibil. În schimb votul în două tururi şi votul exhaustiv sunt fundamental diferite. În aceste sisteme niciodată cel mai slab candidat posibil nu poate fi ales, indiferent de distribuţia voturilor.

Să mergem mai departe. Organizăm alegeri în sistem FPTP (“uninominalul pur", pe limba inexactă de la televizor). Avem doi candidaţi: Marin Stângă (60%) şi Vasile Dreapta (40%). Evident, câştigătorul este, acum, Ion Stângă.
Să introducem acum în setul de candidaţi o clonă. Nu râdeţi, este un termen tehnic. El desemnează un candidat care, introdus în orice set de candidaţi, dezvăluie o structură a preferinţelor identică. Formal vorbind, dacă A este preferat lui B, atunci o clonă A-1 va fi întotdeauna preferată lui B.
Să vorbim româneşte. Practic, o clonă este un candidat extrem de asemănător. Un fel de “aceeaşi Mărie cu (aproape) aceeaşi pălărie". Să vedem ce se întâmplă acum.
Clona este candidatul Marinică Stângă. Pentru că el este practic acelaşi lucru cu Marin Stângă şi pentru că alegătorii nu au decât un vot, rezultă că voturile se vor diviza simetric între cei doi candidaţi. Formal vorbind, toţi votanţii familiei Stângă vor avea, ca structură a preferinţelor, fie Marin-Marinică-Vasile, fie Marinică-Marin-Vasile.

Consecinţele sunt dramatice. Câştigă Vasile. FPTP a căzut testul rezistenţei la clonare. Altfel spus, prezenţa unei clone în setul de candidaţi schimbă rezultatele. Într-adevăr, cele mai multe voturi le are, în acest exemplu, familia Stângă. Dar acum câştigă Dreapta, pentru că voturile familiei Stângă au fost divizate între Marin şi Marinică, doi fraţi gemeni.
Acum, am o veste proastă şi pentru adepţii votului majoritar în două tururi (“ca la Preşedinţie"). Acest sistem de vot cade şi el testul rezistenţei la clonare (independence of clones).
Să construim un exemplu. Avem patru candidaţi: Brânză (35%), Salam (25%), Ardei Gras (22%) şi Muştar (18%). În turul 2 intră Brânză şi Salam. Să spunem că voturile simpatizanţilor lui Ardei Gras şi Muştar se împart egal între cei doi candidaţi intraţi în turul 2. Căştigă Brânză, cu 55%.
Acum introducem în setul de candidaţi pe Brânză Topită, clona lui Brânză. Simpatizanţii acestuia îl vor prefera întotdeauna lui Salam, lui Ardei Gras şi lui Muştar. Sistemul însă nu le recunoaşte decât un vot, cu care nu pot vota decât pe unul dintre cei doi favoriţi (Brânză sau Brânză Topită).
Efectele sunt, iarăşi, radicale. Brânză, de data aceasta, nici măcar nu mai întră în turul 2. Nici fratele său geamăn, Brânză Topită, nu poate intra în turul 2. Acum lupta se dă între Salam (25%) şi Ardei Gras (22%). Cu toate că simpatizanţii brânzeturilor sunt, de fapt, mai mulţi, prezenţa clonelor le-a încurcat socotelile.

Ideal ar fi să avem un sistem de vot care este imun la prezenţa clonelor. Există asemenea sisteme. Însă FPTP şi votul în două tururi cad acest test.
Acest lucru are consecinţe care trec dincolo de matematică. În alegerile reale avem destule cazuri de candidaţi care aproximează situaţia clonelor din teoria abstractă a sistemelor de vot. Candidatul Radu, de la Partidul Muncitorilor, are ca slogan “Impozite reduse!". Candidatul Răducu, de la Partidul Oamenilor Muncii, are ca slogan “Impozite mai mici!". Poftim de alegeţi! Sistemul de vot, într-un tur sau în două, s-ar putea să vă facă o surpriză deloc plăcută…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *