Author Archive

Cine este Christian Zacharias?

By |

Mai mult decât pianist, mai mult decât dirijor. Nelipsit la ultimele ediţii ale Festivalului Internaţional „George Enescu”, Christian Zacharias îşi întăreşte şi anul acesta legătura cu publicul român iubitor de muzică clasică, odată cu prima ediţie a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio (23 – 29 septembrie).

Read more »

Minotaurul există!

By |

Se spune că este foarte masculin. Că este genial, că este fericire pură. Că aroma sa este copleşită de mirodenii, şi nu numai. Că şi el copleşeşte la rândul său, proaspăt şi aromat. “Un parfum lacom, care ne face lacomi!” spun despre el parfumierii francezi.
“Te face să îl pulverizezi din nou, oră după oră, la nesfârşit!

Read more »

Am văzut un înger fumând…

By |

O apariţie interesantă pe piaţa de carte: 12 scrieri româneşti care conţin poveşti cu vârcolaci, îngeri, mistere, tragedii, intrigi, catacombe…Un experiment unicat, deoarece acest gen literar nu este des întâlnit în România.

Read more »

Vrăjitoare, curvă, seducătoare, feministă

By |

The Guardian face o „mişcare” surprinzătoare şi publica un material fluviu, de câteva pagini, un dosar de fapt. Nu vă închipuiţi că este vorba despre vreo anchetă, despre vreo investigaţie. Este doar un articol incendiar, cel puţin prin viziunea inedită, despre… Anne Boleyn, cea de-a doua soţie a sângerosului rege Henric al VIII-lea al Angliei.

Read more »

Viitor la preţ redus

By |

În anii ’50, filmele SF americane prezentau familii în bucătării care pentru toată lumea arătau ca nişte bucătării…ale anilor ’50, aflate în case din anii ’50, şi cu un mic dejun al anilor ’50! Deosebirea era că bucătăria, casa şi micul dejun se aflau într-o staţie interstelară, care se deplasa în “întunericul” cosmic. Mesajul liniştitor ale acestor filme era că viitorul nu poate fi altfel decât prezentul, că doar detaliile se vor schimba, că viaţa va rămâne, în principiu, la fel.

Read more »

Omul care s-a făcut Biblie

By |

Un tip singuratic, pe nume Eli. Umblă prin lumea post-apocaliptică a anului 2043. Are o macetă cu care ucide numai dacă este atacat, trage cu arcul, mănâncă pisici, ascultă muzică la iPod, străbate oraşe devastate…Dar ceea ce este cel mai important este faptul că poartă cu sine şi apără cu preţul propriei vieţi CARTEA. O Biblie care, din ceea ce ştie el, este ultima din lume.

Read more »

Agassi: „Urăsc tenisul, îl urăsc cu o patimă întunecată şi secretă”

By |

“Sunt un om relativ tânăr. Treizeci şi şase de ani. Dar mă trezesc ca şi cum aş avea nouăzeci şi şase. După trei decenii de sprinturi, opriri bruşte, sărituri înalte şi aterizări brutale, corpul meu nu mai pare să fie corpul meu, mai ales dimineaţa. În consecinţă, mintea mea nu mai pare să fie mintea mea. Pe când deschid ochii sunt un străin pentru mine însumi şi deşi, încă odată, acesta nu e un lucru nou, e mai pronunţat dimineaţa. Trec repede prin faptele elementare. Numele meu e Andre Agassi”.

Read more »

De ce a făcut Kylie Minogue chiggy wiggy

By |

Recunosc că l-am descoperit abia ieri. Şi exercită asupra mea o atracţie inexplicabilă , legată strict de sonor! Bollywood TV doamnelor şi domnilor, un post care difuzează filme indiene şi divertisment. Ritmul dansurilor, savoarea onomatopeelor în stil indian, totul te scoate din cotidian, te distrează la culme. Secretul? Distracţia este maximă dacă nu te uiţi! Doar asculţi, . În momentul în care te uiţi, începi să îţi pui întrebări.

Read more »

Lucruri pe care Regina Marii Britanii nu ar mai trebui să le facă

By |

Aproximativ 500 de cai, de la pur sânge arabi, la mustangi americani, 900 de figuranţi de diferite naţii – maori, zulu, inuiţi etc, se vor afla la castelul Windsor, pe 10, 11 şi 13 mai. Principalele momente festive vor avea însă loc de pe 2 iunie, timp de patru zile. Toate acestea sunt doar câteva dintre ingredientele Jubileului de diamant al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii – împlinirea a 60 de ani de la urcarea pe tron – a cărui sărbătorire a început din februarie şi durează până în iunie, cu fastul propriu casei regale de Windsor.

Read more »

Nu ştim de ce a sărit Google peste Einstein

By |

Poate pentru că japonezul Akira Yoshizawa- supranumit părintele origami (arta plierii hârtiei ), născut pe 14 martie, în aceeaşi zi cu Einstein, a fost mai atractiv ca logo. Simpla comparaţie a unor forme din hârtie cu mamutul ştiinţei pare bizară. Ce să fie asta? Un fel de lumea vrea mai mult “fun”, mai multă relaxare , în detrimentul teoriei relativităţii şi a formulei E=mc²?!?

Read more »