Blestemul lui Geoană

Pentru ei totul e atât de clar! Mie nu trebuie să-mi spună nimeni cum stau lucrurile, trebuie să le văd cu ochii mei. Prefer să greşesc din cauza miopiei mele, nu a ochelarilor de cal ai diverselor teorii despre lume.

În editorialul meu de săptămâna trecută îl vedeam pe Geoană învingător în confruntarea cu Ponta. Asta pentru că, deşi am ştiut mereu că pe pesedişti nu-i dă inteligenţa afară din casă, nu mi i-am închipuit nici chiar aşa de proşti. Da, proşti, proşti făcuţi grămadă, nu se mai poate spune altceva despre ei din clipa asta încolo. De când au cedat a doua funcţie în stat pe tavă, fără nici cel mai mic avantaj pentru ei, acum, când lupta electorală e pe muchie de cuţit. De când şi-au permis un mare scandal, acum, când fiecare procent contează, fiecare votant, fiecare vot. N-am putut crede că ei îşi vor da autogol trăgând în minge cu atâta sete. Şi iată de ce.

Mircea Geoană n-a fost nici o clipă o reală ameninţare pentru PSD. Nimic mai de mirare decât faptul că acest om a putut deveni preşedintele partidului, când n-a fost niciodată decât o pasăre stranie, aşezată-n multe luntre şi în niciuna confortabil. Prea intelectual pentru PSD şi prea ambiţios pentru un intelectual. Prea sentimental pentru un om politic şi prea cinic pentru un sentimental. Ciudata sa alcătuire, mai potrivită pentru un artist, chiar dacă unul de bâlci, l-a acoperit de ridicol în lumea crocodililor. Trei sferturi dintre oameni s-ar fi sinucis de mult de ruşine dac-ar fi trăit faimoasa noapte de preşedinţie, dac-ar fi vorbit despre faimoasa cravată violet şi în nenumărate alte situaţii de un penibil dostoievskian. În diplomaţie, treacă- meargă, poate că n-a fost mai rău decât alţii. Dar în politică Mircea Geoană n-are ce să caute şi n-ar fi trebuit să se aventureze niciodată.

Vagile lui tendinţe reformiste de altădată s-au tocit repede. Nu le-a făcut nimic marilor săi învinşi, Iliescu şi Năstase.

Dimpotrivă, le-a continuat politica antinaţională. A fost un preşedinte de partid mediocru, iar după înfrângerea în faţa lui Băsescu a ajuns un cadavru politic, dar unul galvanizat, încă zvâcnind spasmodic. De ce Dumnezeu i s-o fi pus pata lui Ponta pe el? De ce trebuie să dezgropi şi să omori un mort a doua oară, riscând să-ţi umpli tot partidul de o molimă sinistră?

Asemenea celor care-au deschis mormântul lui Tutankamon, Ponta poartă acum în sine blestemul lui Geoană şi e la rândul său sortit pieirii. Cred că până şi tătucii lui, Iliescu şi Năstase, şi-au dat în fine seama că bietul copil bătrân nu poate mai mult. Că micul Titulesc e mai mult mic decât Titulescu.

PSD (şi, prin prostiile sale, alianţa USL) pierde, deci pe toate planurile: la capitolul imagine, în sondaje, în coerenţă internă, în cadre (destui vor fugi cu Geoană la UNPR şi aiurea), ca să nu mai vorbim de funcţia a doua în stat. Unicul vinovat e Victor Ponta. În capul lui ar trebui să se spargă toate oalele.

Mai ales că o a doua prostie monumentală, mai mare chiar decât debarcarea lui Geoană, e pusă la cale de USL. În speţă, de acelaşi Ponta, căci Antonescu e, ca de obicei, nevinovat: cine nu munceşte, nu greşeşte… E vorba de încercarea de a-l debarca, o dată cu Geoană, şi pe Băsescu, că doi de-odată e mai ieftin şi more fun.

Din prostie politică ajungem astfel la nebunie politică. Din orice punct de vedere ai privi lucrurile, fie şi din punctul de vedere al USL, această acţiune este un nou act de auto-mutilare de tip schizofren. Nu există mai multe motive politice sau morale de a-l destitui pe Băsescu decât pe Geoană. Pe de altă parte, chiar dac-ar exista, în situaţia politică actuală destituirea nu se poate face. Şi chiar dacă s-ar putea face, nu ar fi bine pentru situaţia politică şi economică a României în vremurile pe care le trăim.

Dar cui îi pasă de România în bordelul politicii noastre actuale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *