Ce implicaţii ar avea pierderea şefiei Senatului de către Crin Antonescu

Revenirea PDL la conducerea Senatului, eventual şi la cea a Camerei Deputaţilor are nu doar avantaje pentru partid. Momentan, cu atât de puţin timp până la alegeri, cred că este în interesul lor să rămână în Opoziţie pe toate planurile şi ca USL să deconteze nemulţumirile românilor din această perioadă. Şi aşa, memoria guvernării democrat-liberale încă este proaspătă.

 Pe de altă parte, trebui remarcat că venirea lui Vasile Blaga la conducerea partidului nu a pus capăt plecărilor din PDL. De aceea, PDL are nevoie de un mesaj de forţă şi pentru proprii parlamentari care ar fi tentaţi să schimbe tabăra, dar şi pentru propriul electorat. USL merge pe ideea că va câştiga tot ce se poate câştiga la alegerile parlamentare şi PDL are nevoiede  orice resursă posibilă.

 Dar cel mai important, o decizie favorabilă contestaţiei depuse privind revocarea lui Vasile Blaga de la conducerea Senatului ar delegitima încă o dată lovitura de stat a USL de la începutul lunii iulie. Iar Crin Antonescu şi-ar vedea poziţia politică chiar mai slăbită în cadrul USL. Fireşte, acest lucru ar fi perceput ca atare de cei revoltaţi de ce s-a întâmplat atunci. Pentru restul, publicul captiv al trustului Intact, decizia ar fi încă un prilej favorabil pentru o altă campanie împotriva judecătorilor Curţii Constituţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *