Ce şanse are Iniţiativa Civică de Centru Dreapta a lui MRU?

Şi nici nu ştiu câţi lideri ai PDL chiar au fost sinceri când au spus că îl aşteaptă cu braţele deschise pe fostul premier.

Însă, formarea unei structuri civice pe zona de dreapta îi oferă lui MRU spaţiu de acţiune. Nu cred că obiectivul final este transformarea structurii civice într-un nou partid. Nu e timp şi nu e uşor. Ci mai degrabă, aşa cum a şi anunţat, scopul este acela de a retrezi interesul şi de a atrage atenţia celor din electoratul de centru dreapta. Care acum este amorţit şi dezamăgit de democrat-liberali.

Din punctul meu de vedere, MRU are două opţiuni pentru alegerile din toamnă: fie ONG-ul său poate fi parte dintr-o structură mai largă care să conţină formaţiuni de centru-dreapta, fie urmează să fuzioneze cu PDL, după crearea unei baze proprii.

Fireşte, din punct de vedere electoral, cei care ar trebui să se simtă ameninţaţi de această iniţiativă sunt liberalii. Şi Crin Antonescu. Şi nu vorbesc aici doar de planurile pentru Cotroceni ale preşedintelui PNL. Spun asta pentru că dacă lucrurile merg cum trebuie, atunci contrastul va fi izbitor: îl avem pe de o parte pe MRU, o figură căreia nu i se pot imputa multe şi care prin parcurs, dar şi prin port e indiscutabil asimilat Dreptei şi pe de altă parte, avem un lider al PNL asociat cu Stânga şi cu un turnător la Securitate. De aceea, Crin Antonescu se va vedea nevoit să împartă Stânga cu Victor Ponta şi Dan Voiculescu, în timp ce opţiunea naturală a celor de dreapta va fi MRU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *