Celebrul orator

Familia nu acceptă să-şi unească destinul cu o pţipoancă, vorbă celebră în România anilor 1900, când Ibanez a scris celebra carte. Într-una din zile chiar a fugit din ţinutul său la Valencia cu aleasa inimii. Acolo, este descoperit de protectorul său, umbra de pe pământ a tatălui său. Este şantajat că mama va muri de inimă rea. Hotărăşte să se întoarcă, cu strângere de inimă. Se căsătoreşte cu aleasa mamei, o femeie săracă intelectual, dar aparţinând unei familii bogate, care îi dăruieşte trei copiii. Rămâne tot nefericit. Cariera lui politică ia însă o turnură deosebită. Devine un orator apreciat. ”Ardoarea sa de poet rătăcit în politică răbufnea când şi când, asemenea acelor vulcani care, acoperiţi de zăpadă, reapar prin bubuit îndeptărtat. Ştiuse însă să-şi pună de acord viaţa cu datoria, şi fără să creadă în Dumnezeu, fără a se bizui pe altceva decât pe filosofie, forţa virtuţii sale era atât de mare încât îi dezarma până şi pe cei mai înverşunaţi duşmani. ”

În timpul unui discurs de peste o oră îi străfulgeră din sală privirea unei doamne de sub o pălărie superbă. Preţ de câteva clipe se gândeşte la grădina de portocali, unde s-a iubit pătimaş cu cea care i-a rămas în suflet. Parcă semăna cu Leonora. La ieşire, acea femeie urca într-o trăsură de gală. L-a chemat prieteneşte să se apropie, chiar să şi urce alături de ea. Dar nimic nu mai putea fi ca înainte. Oratorului celebru, după ce i-a lădat prestaţia, cucernica divă l-a apostrofat pentru ţinuta de om îmbătrânit, cu burtă, riduri şi cheli. Şi avea doar 34 de ani. Oratorul nostru de azi nu are decât riduri. Dar nimeni nu-l mai aşteaptă cu trăsura în faţa Parlamentului. Rămâne celebru în singurătatea sa. Vicente Blaso Ibanez a devenit şi el republican post revoluţionar. Câte asemănări, puţine deosebiri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *