Clujul amenintat

Efectele se ştiu: în primul caz, te livrezi definitiv la cheremul tupeistului care te ameninţă. O va face şi a doua oară şi a treia oară. Mai mult, din punct de vedere psihologic, te ia în stăpînire. În al doilea caz, ameninţătorul mai latră ce mai latră şi dispare undeva departe, la marginea cea mai nevăzută a vieţii celui care i-a rezistat.

Pe parcursul acestei campanii electorale, USL a făcut din Cluj un obiectiv politic cu maximă valoare simbolică. Ei cred că dacă clujenii nu-l aleg primar pe Emil Boc, drumul spre uselizarea României e deschis. De aceea, au făcut tot ceea ce au putut pentru a-i convinge pe clujeni să nu-l voteze pe Emil Boc. În limbaj clujean, miticii roşii au mers la Cluj de cîteva ori şi au strigat prin megafoanele lor lucruri îngrozitoare nu doar despre Boc ci şi, fără să-şi dea seama, despre clujeni. Nici Antonescu, nici Ponta nu au de unde să ştie că au ofensat Clujul prin mesajele lor barbare şi sîngeroase. În fine, sper că vor afla asta cît de curînd. Spre finalul campaniei electorale, se mirau că, după sondajele lor, poporul clujean ezită să-i urmeze în "lupa de eliberare". Şi atunci, Victor Ponta a făcut ceea ce ştie el să facă mai bine: a ameninţat. O făcuse şi ministrul Rus, el însuşi clujean, dar acum, mai apăsat şi mai urît, cu reală vocaţie, Victor Ponta a ameninţat cum îi place lui să ameninţe: dacă Clujul nu votează cum vrea acest prim-ministru, marele oraş transilvan va fi izolat. Izolat de ce? De România? Victor Ponta îşi poate imagina că România e un fel de mare adunare uselistă din care exclude el pe cine vrea şi cum vrea, dar asta nu înseamnă că aşa şi e.

Legătura Clujului cu România e indestructubilă indiferent de ce crede efemerida politică Victor Ponta. Izolat Clujul de restul Ardealului? Păi restul Ardealului, din cîte spun sondajele cel puţin, îl cam respinge pe Ponta. Mie mi se pare că Clujul este, în spirit, perfect solidar cu restul Ardealului cînd refuză să urmeze politică obrazniciei dîmboviţene, politica tupeului şi a găunoşeniei, politica scandalului şi a invectivei, politica fugii de răspundere şi a fumigenelor diversioniste. Izolat Clujul de sine, de propria dezvoltare? Iarăşi, Victor Ponta trăieşte exclusiv în curtea sediului PSD din Bucureşti: dezvoltarea extraordinară a Clujului din anii de după Funar se datorează clujenilor înşişi. Oamenii aceştia harnici şi oneşti şi-au ridicat oraşul de îndată ce au avut o administraţie care le-a permis acest lucru. Cu ce bani? Cu banii pe care calitatea lor umană i-a atras din surse private sau de la Bruxelles, mai ales. În cele din urmă, cu banii pe care ei înşişi i-au produs. În Europa anilor 2012 – 2016 nu e foarte sigur că Ponta va mai exista ca ins politic, dar e absolut sigur că Clujul va atrage bani europeni, bani dedicaţi comunităţilor locale direct, fără cenzură guvernamentală. De ce? Pentru că clujenii au ştiut să facă Clujul un oraş european, iar Ponta pare a nu ştii asta pentru că exact în acei ani în care Clujul se reconfirma ca mare oraş românesc în mijlocul Europei, el, micuţul, învăţa politică la Bucureşti de la Iliescu şi de la Năstase.

Vă reamintesc, Victor Ponta a făcut din ameninţare un stil propriu de adresare politică. În loc să caute să fie respectat, Victor Ponta vrea să fie temut. Doar că, micul Ponta e mai aproape de ridicol ca oricînd. Iar cei, tot mai puţini, care aleg conştient să le fie frică de Victor Ponta se vor trezi curînd din coşmarul lor şi vor vedea, abia atunci, cît au fost de proşti.

În ceea ce priveşte alegerile de la Cluj, mizez pe demnitatea acestui mare oraş, mizez pe demnitatea templului Ardealului. Clujenii sînt oameni încercaţi de istorie, care au în memoria lor colectivă episoade lungi şi dureroase de ameninţare reală şi represiune, dar şi momente de mîndrie, de exemplară înălţare sufletească. Cît de josnic şi de gol sufleteşte trebuie să fii să ameninţi Clujul? Clujul nu merită ameninţări, ci respect. Clujul nu merită propagandă electorală mîloasă, ca pe Dîmboviţa, nu merită revărsări ură, ci merită dragoste şi dedicare. Aşa va alege Clujul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *