Cred în valorile liberale: Împotriva noii gândiri apocaliptice

Disponibilitatea umană pentru auto-înşelare este nelimitată. Ni se anunţă un iminent crah al Uniunii Europene, al băncilor din democraţiile industriale avansate. Ni se flutură în faţa ochilor spectrul universalizării naufragiului economic al Greciei şi suntem invitaţi "să ne indignam". Umanismul occidental este acuzat de toate păcatele lumii: egoism plutocratic, sexism, rasism, orientalism şi câte altele. Un autor britanic ne spune că neo-liberalismul a făcut mai multe victime decat terorismul. Omul recent, cum îl numeste H.-R.Patapievici, îşi imaginează că a invins, că lupta s-a incheiat în favoarea sa. Criza ar fi picătura care a umplut paharul. Omul recent a uitat, dacă a ştiut vreodată, ce a fost Războiul Rece, ce a insemnat victoria valorilor liberale între care, mai presus de toate, recunoaşterea libertăţii umane ca principiu universal, non-negociabil şi de la sine înţeles.
Recunosc că nu mă las copleşit de “declinismul" şi “crizismul" la moda. Prefer cărţile solide, documentate, analizele oneste şi raţionale. Nu cred că valorile liberale sunt pe ducă, nu sunt câtuşi de puţin convins că trăim amurgul lor. Mă mefiez de pesimismul neo-spenglerian şi de alte scenarii apocaliptice. Nu cred că Marx are răspunsuri la provocările timpurilor noastre. Nu cred că marxismul ori anarhismul, în oricare din încarnările lor, pot oferi altceva decat ceea ce Max Weber numea excitaţie sterilă. Nu cred că Marx este mai actual decat Aron, Hannah Arendt, Berlin, Gellner, Kolakowski ori Popper. Nu cred că Badiou, Balibar şi Zizek sunt mai profunzi decat Arendt, Aron si Lefort. Prefer să recitesc discursurile lui Churchill decât să mă auto-flagelez citindu-le pe acelea ale lui Chavez. Nu cred că libertatea este “necesitatea înţeleasă". Înţeleasă de către cine? De vreun auto-desemnat comandament al Raţiunii universale de genul iluminiştilor radicali despre care scrie Jonathan Israel într-o carte care ar trebui să fie tradusă cât mai curând în româneste (Radical Enlightenment: Philosophy and the Making of Modernity 1650-1750)?
Nu cred că Friedrich Engels, a cărui nouă biografie o citesc în aceste zile, avea intuiţii mai adânci despre religie şi istorie decât Kierkegaard, deşi au audiat amândoi la Berlin, în 1840, prelegerile lui Schelling despre filosofia revelaţiei. Nu cred că Rosa Luxemburg avea dreptate când spunea că alternativa este socialism sau barbarie. Secolul al XX-lea a demonstrat că este posibilă catastrofica experienţă socialism (naţional ori internaţional) şi barbarie. Nu cred că traim în “era falimentului democraţiei liberale". Cred că dezideratul retestării “ipotezei comuniste" este absurd, iresponsabil şi cinic. Pe scurt, obscen. În vremuri precum acestea pe care le trăim acum ar fi bine să-l recitim pe Max Weber şi să medităm la distincţia fundamentală dintre etica convingerilor absolute şi etica responsabilităţii. Fantasmele salvării, nu voi osteni să o spun, rentează doar pe termen scurt. Pe lungă durată, ele duc la hecatombe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *