Crin Antonescu bagă PNL în liga lui Roşca Stănescu şi Chirieac

Joi, la mitingul USL, nu numai că liberalii au defilat cu toată echipa de dinozauri uzată în anii în care au guvernat cu sprijinul lui Geoană şi Iliescu, dar l-au suit pe scenă şi pe Sorin Roşca Stănescu, un personaj care a fost, potrivit propriilor mărturisiri, turnător al fostei securităţi.
Publicul ar trebui să ştie câteva detalii despre modul în care se organizează manifestaţiile partidelor, precum cea de joi, a USL. Discuţiile pregătitoare ajung până la cele mai detaliate chestiuni, precum prognoza meteo, sosirea şi plecarea manifestanţilor sau piesa muzicală care va acompania sosirea în piaţă a conducerii alianţei. Lista vorbitorilor este esenţială şi este negociată cu cea mai mare atenţie. De aceea, prezenţa pe scenă, la mitingul USL, a lui Roşca Stănescu nu este sub nici o formă o întâmplare. Omul reprezintă oferta USL, via PNL, către manifestanţii din Piaţa Universităţii. Vreţi o schimbare a partidelor? Iată ce vă propun liberalii lui Crin Antonescu!
Poate vă mai aduceţi aminte de incredibilele discuţii dintre Bogdan Chirieac şi Sorin Roşca Stănescu, din toamna anului 2009. Până şi Clubul Român de Presă (CRP) a reacţionat şi a difuzat un comunicat în care afirma că "intervenţii de felul celor făcute de oamenii de presă Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac sunt un afront la adresa jurnaliştilor care îşi fac onest meseria şi trăiesc decent". Interesant este că CRP sugera, la acel moment, ca Roşca Stănescu şi Chirieac să nu mai fie plimbaţi pe la tot felul de televiziuni, întrucât riscă să compromită credibilitatea profesiei. A trecut ceva timp şi cei doi au reapărut, fără ruşine, în public. Nimic de mirare în comportamentul televiziuilor “de ştiri". Dar faptul că Roşca Stănescu este acum primit în PNL şi pus să vorbească la mitingul la care USL îşi prezintă oferta către protestatarii din întreaga ţară parcă este un pic prea mult.
Această ultimă sfidare a lui Crin Antonescu arată că personajului pur şi simplu nu-i mai pasă! Se crede deja preşedintele României şi nu dă doi bani pe ceea ce s-ar putea spune despre faptul că a mai promovat un turnător în rândurile istoricului partid liberal. Racolarea lui Roşca Stănescu are în spate un lung istoric: Ioan Ghişe şi-a păstrat fotoliul de parlamentar, dezvăluirile CNSAS despre Ducu Bertzi, reprezentantul PNL în consiliul de administraţie al radioului public, au fost ignorate, iar Dan Voiculescu a devenit principalul aliat al celor care susţin că ar fi continuatorii politicii Brătienilor.
Oricât de proastă ar fi impresia publicului despre IQ-ul lui Ponta, este evident că acesta înţelege consecinţele electorale ale agresivităţii iraţionale şi sfidătoare manifestate de partenerul său de alianţă. Antonescu a anunţat mitingul USL peste capul liderilor PSD, iar promovarea lui Roşca Stănescu se pare că a fost tot o iniţiativă 100% a liberalilor. Ponta nu reacţionează acum la aceste gesturi pentru că vrea să evite un scandal public. Sunt însă convins că va veni ziua în care-i va plăti cu vârf şi îndesat lui Antonescu toate aceste obrăznicii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *