Crin Antonescu şi „duşmanii poporului”

Dezumanizarea inamicului, reducerea la o condiţie subumană (animal, insectă, vierme, păduche, ploşniţa, lipitoare) a fost şi rămâne o tehnică favorită a acestor tiranii ale certitudinii, cum le numeşte sociologul Daniel Chirot spre a le distinge de dictaturile tradiţionale.

Bolşevicii au fost iacobinii veacului al XX-lea, au preluat de la Marx milenarismul revoluţionar, iar de la Robespierre fanatismul exaltat, intransigenţa extremistă. Au combinat aceste două surse cu vocaţia nihilistă a terorismului rus. A fost o alchimie explozivă care a generat carnagii greu de imaginat şi de descris. Omorul a fost santificat, violenţa socială a fost ridicată la rang de supremă virtute. "Sfârşiţi odată cu trecutul negru" îndemna "Internaţionala", imnul oficial al URSS din prima perioadă de după 1917. Ideologia comunistă în versiunea ei bolşevica miza pe excluderea din corpul unificat al comunităţii a tuturor celor care puteau reprezenta izvoarele unei posibile contestaţii. Pentru Lenin, aristocraţii, preoţii, "burjuii", kulacii şi, semnificativ, intelectualii neînregimentaţi, reprezentau primejdii mortale. Intelectual el însuşi, avocatul Lenin îi dispreţuia pe cei care continuau să preţuiască dubiul şi să se întrebe la ce bun toate aceste orori. Pe cei mai mulţi i-a prigonit, i-a arestat, i-a deportat, i-a suprimat. Puţini au fost cei norocoşi să fie expulzaţi pe faimosul "vapor al filosofilor". Poetul Lev Gumiliov, soţul Annei Ahmatova, a fost executat drept "complotist contrarevoluţionar".

Stalin mai întâi, apoi, după 1933, Hitler în Germania, au dus la paroxism acest maniacal exclusivism. Adept necondiţionat al terorii, Lenin vedea lumea în chip manicheist, cosmosul politic era unul al luptei pe viaţă şi pe moarte dintre "ai noştri" şi toţi ceilalţi. Lenin spunea că politica este reductibila la principiul "care pe care". Nu era loc aşadar loc pentru negociere şi compromis. Liberalismul este prin definiţie moderat. Totalitarismul este extrem şi extremist. Inamicii erau definiţi pe baza socială în regimurile comuniste, pe criterii rasiste în Germania nazistă. Dar, cum arată Vasili Grossman în marele său roman "Viaţă şi destin", logica exterminării era aceeaşi. Odată dezumanizate ideologic, transformate în colectivităţi pretins superflue, întregi grupuri umane erau condamnate la asasinat în masă, la aneantizare, la genocid. Gulagul şi Auschwitz sunt numele acestor monstruoase eforturi de a anihila milioane de fiinţe umane în numele unor imperative ideologice delirante.

Iată că într-o Românie democratică, membră a NATO şi a Uniunii Europene, un lider politic care se declară liberal nu ezita să reia discursul urii, o retorică de indibitabilă sorginte totalitară. Mă refer la Crin Antonescu care, vorbind într-o emisiune a unei din Antene, se lansa zilele trecute în următoarea profeţie ameninţătoare: "Ne vom lupta cu mijloace democratice, atenţie, fără nicio urmă de extremism, dar ne vom lupta cu ei aşa cum te lupţi cu un duşman, nu cu un adversar. Avem multe probleme să organizăm o asemenea armată de asemenea anvergură, suntem mereu în progres, ei de asta turbează, pentru faptul că nu reuşesc să rupă USL ceea ce ar fi singura lor şansă. Nu vor reuşi, ne vom bate cu ei aşa cum te baţi cu un duşman şi din punct de vedere politic îi vom nimici. Vom elibera această ţară de ei."

Sigur, din raţiuni de minimă respectabilitate internaţională, El Crin trebuie să admită că nu va recurge la arestări, la plutoane de execuţie şi la procese-spectacol de tip stalinist. Dar retorica este evident una castro-guevaristă: "Venceremos" cu price preţ. Distincţia adversar-duşman este una dragă inimii lui Ion Iliescu. Vechiul ideolog ştie că el decide cum să definească "dialectic" aceste noţiuni altminteri elastice. Discipolul său pseudo-liberal nu este decât ecoul gândirii celui care a deturnat revoluţia din decembrie 1989 şi a organizat fratricidul din iunie 1990. Asemeni bolşevicului Iliescu, El Crin le refuză celor numiţi "vrăjmaşi" chiar umanitatea, le promite nimicirea. Aşa gândeau Lenin, Stalin, Jdanov, Hitler, Goebbels şi Mussolini. Aşa gândeau extremiştii interbelici din România, comunişti sau fascişti. Aşa gândeau Dej, Ana Pauker, Drăghici şi Ceauşescu. Un club macabru în care, reiese tot mai limpede, liderul PNL se simte la el acasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *