Crin Antonescu sub zodia fatuităţii şi vacuităţii

Crin Antonescu este într-adevăr, cum am scris, campionul naţional al
grobianismului, aş spune chiar la categoria grea. Nu spun că este
singurul care practică violenţa verbală, însă în cazul unuia care ţine
predici mieroase despre "bun simţ", lucrurile sunt de-a dreptul
alarmante. Pe scurt, spre a relua o faimoasă formulare a lui Arghezi
despre Beniuc: "Una spune şi alta fumează". Omul stropeşte cu invective
fără să-i pese de consecinţe. Bunul simt îlaşteaptă de laalţii, nu este
obligaţia sa. Calcă în picioare prestigii academice, batjocoreşte
scriitori celebri, face din limbajul de mahala chiar şi la adresa unor
colegi si colege de partid un pattern al vieţii politice româneşti din
ziua de azi. Când mă gândesc la cei peste o sută de intelectuali care au
lansat, în toamna anului 2009, "Apelul" pentru alegerea lui Crin
Antonescu drept preşedinte al ţării, mă cam apuca jalea.

Nu m-a iertat nici pe mine la conferinţa de presă. L-a înfuriat,
fireşte, ce-am scris pe "Contributors" şi pe blogul meu, un text reluat
în "Adevărul" şi în "EvZ". N-am făcut decât sa reafirm mai vechile mele
critici la adresa unei performanţe politice în care superficialitatea se
logodeşte cu insolenţă, fatuitatea cu vacuitatea. Am criiticat, din “n"
raţiuni acordul dintre PNL (Antonescu) şi PSD (Iliescu-Ponta). Am
criticat, şi nu doar eu, alianţa cu formaţiunea lui Dan Voiculescu. L-am
numit pe dl Antonescu, şi nu am motive să-mi schimb părerea, o
reîncarnare a lui Gh. Tătărescu în cea mai tristă şi jenantă perioada a
carierei sale politice (1945-1947). Dar Tătărescu a fost constrâns de
împrejurari teribil de vitrege să se angajeze într-o perdantă colaborare
cu comuniştii. Avea măcar acest dezolant alibi. Pe Crin Antonescu nu l-a
obligat decât propriul orgoliu. Acest lucru nu înseamnă sprijin
necondiţionat pentru altcineva. Îmi asum poziţiile, încerc să le
argumentez, ascult şi alte puncte de vedere.

În rest, faptul că dl Antonescu insineaza acum că aş fi primit subvenţii
de la ICR pentru publicarea cărţilor mele în Occident, este încă o
dovadă a nu tocmai responsabilei sale relaţii cu realitatea factuală.
Este un neadevăr total. Prima mea carte în Vest a apărut, în limba
engleză, la editura Routledge, în 1988,când nimeni nu visa vreun ICR,
iar eu predam la Philadephia şi scriam săptămânal la "Europa Libera".
Între timp am publicat numeroase alte cărţi, la Princeton University
Press, la Free Press, la University of California Press. Cărţile mele
apărute la Polirom, Curtea Veche şi Humanitas n-au beneficiat de
subvenţii.

Crin Antonescu îşi proiectează asupra mea propriile experienţe când
spune că aş fi "clientul politic al actualei puteri". Nu sunt clientul
politic, financiar ori de altă natură al nimănui. Îmi primesc salariul
de la o mare universitate din zona metropolitană capitalei SUA, sunt un
intelectual public, ţin două cursuri pe săptămână, îndrum doctorate, mă
ocup, atât cât pot, de susţinerea tinerilor intelectuali din România. Am
fost, vreme de şase ani, editorul trimestrialului East European Politics
and Societies", o revistă considerată de varf în acest domeniu. Fac
aceste lucruri pentru ca îmi plac, pentru că aşa îmi văd eu vocaţia.
Nimeni nu-mi dictează ce, cum şi unde să scriu. Crin Antonescu nu poate
pricepe, nici în cazul jurnaliştilor pe care îi "înfierează", nici în al
meu, că nu toată lumea are un preţ, că există şi idealuri deontologice,
că facem şi scriem ceea ce ni se pare onest. Nu, domnule Antonescu, nu
suntem toţi mercenari. Nu, domnule Ponta, n-am fost toţi delatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *