Criza economică şi democraţia (în care toţi suntem egali)

Ori UE se transformă într-un stat federal, cu un sistem fiscal şi bugetar omogen, ori ne ducem cu toţi dracului pe repede înainte. Semnarea Tratatului Uniunii Economice şi monetare, este doar un început!

Dar să revenim la criza economică. Problemele principale ale societăţii de astazi sunt doua lucruri simple în esenţă, doua adevăruri clare ca lumina zilei! Democraţia politică, drepturi egale din naştere şi statul social, în care bogăţia sau veniturile sunt împartite cât mai egal, sunt doua prosti imense, nenaturale, antieconomice şi în general sunt împotriva firii umane. Nicăieri în natură nu găseşti democraţie pentru simplu fapt că nu suntem toţi egali. Din naştere fiecare dintre noi suntem diferiţi, avem calităţi sau defecte şi în general nu avem nici o treabă cu egalitarismul promovat de democraţie.
Iar democraţia promovată prin Statul Social, cu tot ce înseamnă el, ucide economia, ii ţine pe cei cu adevărat capabili cu lanţuri de picioare. Niciodată votul unui ţigan cu patru clase, care traieşte din furat şi ajutor social, nu va fi egal de facto, cu votul unui inginer care construieşte poduri, sau al unui muncitor, care toată viaţa a muncit serios şi cinstit pentru familia lui. Acestia nu sunt egali şi nici nu trebuie fortaţi să devină. În realitate inginerul şi muncitorul muncesc pe brânci, pentru ca ţiganul respectiv să poata şi el s-o ducă bine, prin ajutoarele date de stat din banii munciţi de ceilalţi doi. Asta e democraţie şi drepturi egale? Asta este justiţie socială? Categoric nu, însa acest tip de societate este idealul pentru politicieni, şi asta datorită faptului că prin bugetul de stat se pot oferi spagi electorale, santaja paturi intregi ale societaţii ( mariri de pensii, ajutoare sociale, etc), pentru voturi.
Cum partea activă a societăţii, sectorul privat şi anumite sectoare bugetare, reprezintă în general sub 25% din populaţie, acest tip de împărţire a resurselor garantează puterea perpetuă a unor scursuri, numiţi pompos clasă politică, pe banii noştri. Acest tip de stat, numit social, nu este altceva decât perpetuarea la infinit a corupţiei, incompetenţei şi arbitrajului, celor mulţi şi proşti, asupra celor mai puţini şi care întradevăr duc societatea mai departe. Atâta timp cât un vot al unui manelist, al unui “tânăr" cu patru clase, al unui ţigan analfabet şi recidivist, al unui asistat social în putere, va fi considerat egal, politic vorbind, cu al oamenilor care muncesc serios, al celor care fac ceva mai mult decât câteva clase, al celor care citesc şi merg la teatru …rezultatele vor fi aceleaşi. Aceeaşi corupţie morală şi economică, aceeaşi clasă politică…Ajutorul social acordat unui om sănătos, este o imbecilitate, la fel şi pensia minim garantată. Nu poţi oferi bani unor oameni care nu au contribuit cu nimic la fondul de pensii, sau să arunci cu ajutoarele de tot felul. Nu poţi să acorzi pensie de handicap unei jumataţi dintr-un sat, şi apoi să spui că faci justiţie socială!

Dar să revenim la situaţia economică! Pentru asta ar trebui să facem o mica retrospectivă a evenimetelor care ne-au adus aici, acum la trei ani de la declanşare Crizei.
Începută în SUA la sfârşitul anului 2007, prima faza a fost criza financiară, generată de escrocheriile masive din sistemul bancar american, şi nu numai. Astfel în câteva luni s-au evaporat, au dispărut, peste 20000 de miliarde de dolari, bani care în realitate nici nu existau. Preţul activelor s-a prabuşit, banii au dispărut de pe piată, nimeni nu se mai putea împrumuta, dobânzile au crescut.
Rezultatul?! Panică, nesiguraţa zilei de mâine, nesiguraţa locului de muncă, lipsa încrederi în viitor. Iar aceste lucruri au dus la faza a doua a Crizei, şi anume Criza Economică, adică criza şi instabilitatea au trecut de la sistemul bancar şi financiar în economia reală, în economia care produce bunuri şi servicii în mod adevărat. Lucruri palpabile, lucruri necesare vieţii de zi cu zi. Oricât de mult am vrea să introducem aici şi sistemul bancar nu se poate.
Băncile, în esenţă, cu Banca Centrală în frunte, nu produc nimic. De fapt produc ceva şi anume INFL AŢIE, prin dobândă. Asadar o escrocherie masivă în sistemul aşazis financiar ( speculativ de fapt) a creat adevarata criză în economia reala, generând câteva tsunami-uri finaciare şi nu numai.
Practic capacitatea companiilor de a se împrumuta a dispărut, odata cu miile de miliarde vaporizate în câteva luni. Dobânzile au crescut, valoare de piaţă a activelor, baza împrumuturilor, s-a prăbuşit pur şi simplu, iar cel mai important bobârnac a fost…nesiguranţa! Nesiguranţa pieţei, ce planuri de afaceri să mai faci?, nesiguranţa locurilor de muncă şi astfel inhibarea consumului. Toată lumea vroia să vândă şi nimeni să cumpere. Ori în comportamentul de consum al populaţiei, ca şi al companiilor ( investiţii, preluări, etc) un rol foarte important îl are psihologia. Adică mentalitatea, în sensul că vei consuma mai mult, îţi vei face planuri de afaceri sau de achiziţii, strict în funcţie de cum crezi că-ţi va merge.
Dacă nu eşti sigur pe slujba ta, sau pe piaţa de desfacere, în cazul companiilor, dacă populaţia ezită să mai ia credite pentru case, maşini, vacanţe…totul se opreşte. Şi cum stagnarea este soră bună cu scăderea economică, rezultă tabloul aproape complet al problemelor induse în economie de furtul masiv de pe Wall Streat. Problema în acest caz este că o astfel de mentalitate se schimbă greu,îin anii de zile. Revenirea încrederii iî viitor, în piata liberă, în băncii, poate veni greu şi târziu, prea târziu pentru mulţi oamenii şi multe compani.
Consumul s-a prăbuşit, finanţarea a încetat să funcţioneze, s-a ajuns la supraproducţie, sau producţie pe stoc…şi locurile de muncă au început să dispară cu sutele de mii. Rezultatul?! Un milion de americanii au rămas pe străzi, pierzându-şi casele şi slujbele. Unii dintre ei meritau, pentru că se aruncaseră cu capul înainte, dar majoritatea erau oamenii serioşi, muncitori, care-şi drămuiseră cu atenţie bani…
Pe fondul celor doua crize consecutive şi complementare, cea financiară şi cea economică, în mod natural s-a grefat a treia fază a crizei, cea a datoriilor suverane a ţărilor!
Bugetele de stat au primit brusc şi pe neaşteptate o întreită lovitură năucitoare!
Scăderea veniturilor la buget, creşterea dobânzilor şi creşterea bruscă a celor ce aveau nevoie de ajutor de la stat, toate astea cuplate, în unele cazuri, cu cereri de ajutor din partea bancilor private, cereri cifrate la sute de miliarde de dolari.
Practic cu o economie în recesiune, deci scăderi de încasări, şi cu o populaţie din ce în mai dependentă de fondurile bugetare (şomaj, ajutoare sociale, etc), guvernele s-au trezit că trebuie să se împrumute în principal pentru a salva sistemul bancar de la coplas. Aceleaşi banci care au produs dezastrul de la început.
Aici vreau să fac o paranteză. Problemele principale care au dus la actuala criza nu provin, sau nu au început, din cauza sistemului social şi politic, ci tocmai din cauza capitalismului liber dus la extrem. Trebuie să ne amintim că de fapt groapa a fost săpată de marile bănci de investitii, de fondurile mutuale, toate exponente pur sange ale capitalismului adevărat. Practic capitalul, capitaliştii şi economia libera, în forma sa americană, sunt responsabilii acestui uriaş fiasco.
Nebunia a început în anii “80 odata cu administraţia Reagan, când, la presiunea marilor banci şi al Federal Reserve, s-a început o dereglementare masivă a pieţei de capital, lăsând mână liberă băncilor să facă cam tot ce vroiau, mizând!!! pe buna credinţă a acestora. Probabil că se uitase criza din anii “30.
În acest fel, o bancă de invesţii, care la începutul anilor “80 jongla sub 100 de milioane de dolari pe an, şi un broker care pe atunci avea nevoie de a doua slujba pentru a se întreţine, au devenit în anii 2000, jucători de sute de MILIARDE de dolari, iar brocherii foarte bogaţi. De unde această bruscă prosperitate?! Păi o dată cu dereglementarea pieţelor, băncile de investiţi au putut să împrumute masiv şi să joace pe bursă, nu doar proprii lor bani, ai propietarilor adică, ci şi bani împrumutaţi de la bancile comerciale, de la fondurile de pensii, de la populaţie…Asa au ajuns să jongleze cu sume ameţitoare, fară să-i controleze nimeni şi nimic.
Iar cand s-au prăbuşit, guvernele au fost obligate să intervină în salvarea lor cu bani publici, pentru a nu se distruge economia. Dacă însă băncile de investiţii şi fondurile speculative ar fi jucat exclusiv pe banii lor, nu ar fi fost nici o problemă: îşi pierdeau banii lor, toată lumea era OK. Dar când au început să joace cu banii din economiile oamenilor…guvernele au trebuit să intervină.
Rezultatul?! În goana după profit şi după bonusurile fabuloase oferite, au început să inventeze produse bancare, numite şi de economii, din ce în ce mai dificil de controlat, de evaluat şi în general de înteles. De fapt doar o mică parte din cei ce vindeau astfel de produse ştiau cu adevărat ce vând, şi o parte şi mai mică le cunostea cu adevărat.
Dar frumuseţea sistemului abia acum urmează! După ce au făcut praf mii de miliarde de dolari şi au devenit foarte bogaţi, bancherii au santajat practic guvernele să le acorde ajutoare, pentru a nu aduce apocalipsa asupra economiei, apoi au luat banii, şi-au acordat bonusuri şi mai nesimtiţe, iar mai apoi, dacă tot aveau băieţii o grămadă de bani la dipoziţie, au continuat să facă ce ştiau ei mai bine: speculă adică!

Europa s-a trezit atacată masiv de banci şi fonduri de investiţi, de fapt euro era cel atacat, au lovit puternic în economiile cele mai predispuse să cadă, Italia, Spania, Irlanda, forţând ca un flux de bani publici să fie introduşi în sistem. Practic după ce ei fac plasamente extrem de riscante, cer apoi ajutorul statului, ca mai apoi să atace, prin specula, pe anumite monede, statele care le-au ajutat. Iar asta este denumită generic piaţa liberă! Şi ca un corolar, dobânda la care Banca Centrală Europeană finanţează băncile comerciale este de…1%!!! Cât plătiţi voi la creditele în euro?! 5-6-7%?!
Acum închizând paranteza, actuala criză nu este nimic altceva decât o grosolană escrocherie care continuă şi acum. Ai zice că statele lumii s-au ars odata şi le-a ajuns! Da de unde! La presiunile enorme generate de miliardele pe care le au la dispoziţie, marile bănci au reuşit în continuare să blocheze orice legislaţie care le-ar fi oprit să mai repete odată dezastrul creat în 2007. Pur şi simplu nu s-a schimbat nimic: aceleaşi bănci care au produs catastrofa actuală sunt bine mersi, au profituri enorme şi fac cam aceleaşi tipuri de operaţiuni ca şi până acum!

Soluţia însa era şi este simplă! Cum băncile erau practic în faliment in 2008, şi cum statul le-a acordat sume enorme, ele ar fi trebuit naţionalizate, aşa cum se întamplă în economia reală. Când o companie este în faliment şi o alta vine s-o preia, îi preia şi datoriile, îi preia şi capitalul, adică compania falimentară dispare. De ce nu au făcut americanii şi europenii acelaşi lucru?! De ce au permis criminalului în serie să trăiască? Ba mai mult l-au dus şi la o cura de însănătoşire?! Corupţie, interesele marilor bănci, etc.

Cum se va încheia actuala curbă de sacrificiu?! Depinde de multe lucruri.ÎIn prezent europenii încearcă să pună stavilă băncilor şi afacerilor speculative, de unde probabil şi atacul masiv pe euro, sau retragerea Marii Britanii din Pactul De Stabilitate. De asemenea UE este într-un razboi al nervilor cu agenţiile de rating pe aceleasi motive, iar respectivele agenţii ar trebui primele decapitate. Ele sunt cele care dădeau rating AAA tuturor mizerilor fără valoare pe care bancile le vindeau sub numele de derivate. Şi ele ar trebui desfiinţate, să stie odată de frică! Nici puşcăria şi confiscarea averilor obţinute din astfel de tranzacţii nu este o idee rea.

China de exemplu, de fapt Banca Centrală a Chinei, a anunţat recent că studiază ideea de a-şi creea proprile agenţii de rating îndoindu-se foarte serios de seriozitatea şi corectitudinea celor trei mari agenţii internationale. Şi asta e un mod blând de a spune că s-a saturat să tot stea la mâna unor borfaşi şi curve ordinare. Curve pentru că-şi vând calificativele pe bani.
Asadar se va termina criza în 2012? Sau şi mai important, îşi vor recăpăta oamenii şi companiile încrederea în economie?! Premizele sunt proaste, datorită neîntelegerilor din UE, dar şi din lipsa de masuri extreme împotriva marilor corporaţii financiare. Cel mai probabil 2012 va fi un an gri, înca un an de tranzit. Tranzit către ce? Eu personal cred că o Europa ceva mai federală nu ne-ar strica. Şi de asemenea o fiscalitate uniformă, dacă nu ca procente, măcar ca filozofie. Nici o eficentizare a cheltuirii banului public nu ar strica. Una peste alta nu trebuie să fugiţi în munti, dar nici prea departea de ei să nu staţi. Nu se stie niciodată…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *