Cronică de teatru: “Absolut!” – cu Marcel Iureş, pe urmele lui Ivan Turbincă

Intrăm în sală; în mijlocul scenei, un homeless şade tolănit pe un carton şi cântă la muzicuţă. Poate am greşit piesa? Nu, homeless-ul e Marcel Iureş. Ne aşezăm. Aşteptăm. Homeless-ul cântă la muzicuţă. Aşteptăm. Homeless-ul se opreşte din cântat. Îşi deschide o conservă, miroase conţinutul, apoi mormăie ceva înainte de a pune conserva pe un mic trepied, deasupra unui arzător. Aia a fost o replică? Nu ştiu sigur… dar în teatru, gestul primează asupra cuvântului – aşa că mă holbez uimit, fără să-nţeleg. E interesant! Totuşi… credeam că am venit să văd Ivan Turbincă… în fine.

Homeless-ul mormăie observaţii la adresa cărnii din conservă: e încă rece. Scoate o coajă de pâine dintr-o pungă. Aflăm despre acea coajă că cineva o aruncase la gunoi, deşi era foarte bună.
Şi Ivan Turbincă?… Hmm… ce ţi-i şi cu teatrul ăsta modern. Nu înţeleg, dar mă uit, tot mai fascinat. Cu toţii ne uităm. Intrăm în atmosfera ce se coagulează, pe nesimţite, în jurul nostru. Carnea de la fundul conservei e mai caldă. E bună! Mmmm…

Dintr-o dată, din homeless prinde a ţâşni povestea soldatului Ivan. Hait! Exordium ex abrupto! Curând Ivan însuşi irumpe din trupul acestui om al străzii, întrupându-se, pe nepusă masă, în muşchii şi tendoanele sale.
Pesemne, homeless-ul e nebun! Sau posedat? Nu! Căci după Ivan, coboară în el Sfântul Petru, apoi însuşi Dumnezeu! Or Domnul nu ia în stăpânire oameni, El nu s-ar deda la aşa ceva…

Stai! Doamne-Fereşte! Acuma se arată Scaraoţchi, şi Ucigă-l Toaca, şi Nefârtatul, ce mai, un întreg alai de draci! Aşadar, totuşi, e o posesie demonică la mijloc… Trebuie să fie!
Vai! Acum apare însăşi Mama Dracilor, Talpa Iadului! Şi Vidma, Neagra Moarte, ni se-arată! Totul, în acelaşi trup, care devine mereu altul, şi altul, cu fiecare caracter ce ni se-nfăţişează.
Probabil e perturbare bipolară. Sau o fi suferind de personalitate multiplă săracu’…

Aaaa… stai puţin! E Iureş! Nu-i nebun! E doar un actor incredibil de proteic! Incredibil! Fabulos!

Dar stai, că odată cu actorul se transformă şi… decorul! E minimal, ce-i drept, şi la început, abia dacă observi toate amănuntele scenografice. Dar până-n final, totul, absolut totul joacă! Cartonul homeless-ului devine copârşeu, sfoara ce atârnă din tavan e folosită pentru a suspenda turbinca în care e întemniţată Moartea; omul străzii se găteşte de-o dată într-o uniformă militară apărută parcă de nicăieri, din pământ din iarbă verde!

Într-un cuvânt, nimic nu este ceea ce pare şi surprizele se înghesuie unele după altele, de n-ai timp nici să-ţi tragi sufletul!
Şi uite-aşa ne-a fermecat, am râs şi am empatizat, şi povestea lui Ivan a curs neîntreruptă vreme de… nu ştiu cât a fost, că n-am avut răgaz o clipă să mă uit la ceas, şi s-a şi terminat! Ce păcat…

“Ivan Turbincă" e mai mult decât o simplă istorie pentru copii; Creangă a deghizat în straiele basmului ceea ce este de fapt o pildă despre condiţia tragică a omului, fiinţă precară trăitoare undeva la mijoc, între Paradis şi Infern. Actorul Marcel Iureş şi regizorul Alexandru Dabija au cultivat expresivitatea neaoşă a textului lui Creangă, adăugând, cu fiecare personaj, o nouă şi originală nuanţă expresivă.
Rezultatul este un mozaic halucinant, al cărui farmec negrăit te captivează încă dinaintea rostirii primei replici. Tâlcul ascuns al poveştii încolţeşte pe scenă, luând un chip proaspăt, insolit şi totodată autentic. Minunat! Se recomandă copiilor de orice vârstă şi moşilor de orice leat. Nu e nevoie de sfatul medicului sau farmacistului. Katharsis garantat!

P.S.

Spectacolul se mai joacă pe 26 şi 27 ianuarie. Să nu-l rataţi nici în ruptul capului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *