Cu resemnarea-n cui

Probabil, aşa s-a născut Mioriţa, din acceptare… Probabil, acestea sunt motivele pentru care mai existăm ca naţie: acceptarea şi resemnarea – capul plecat, sabia nu-l taie şi tot din aceste motive, mergem mai departe ca apa printre pietre.

Mi-am luat resemnarea şi am dat cu ea de pământ. Am îngropat biciul cu care mă torturam şi l-am îngropat la rădăcina unui prun. Am luat teama şi resemnarea, le-am făcut o sută de noduri marinăreşti şi le-am agăţat pe perete ca să nu uit cât m-au tras îndărăt. Am scris sub ele păguboasa vorbă "Mai rău să nu fie" şi i-am pus chenar negru ca la morţi. Nu mai pot năzui la atât de puţin şi-am scris dedesubt "Să-mi fie bine pentru că merit mai mult". Am închis cutia cu amintiri "glorioase" de pe vremea când nu aveam voie să mă exprim, pe când eram prin naştere proprietatea unui regim şi mai apoi, a unui dement pe care doar moartea l-a convins de vremelnicia lui.

După toate astea, firesc a venit eliberarea şi am ştiut că nu, nu merit ca după 22 de ani să mă văd dusă ca mielul la abator de nişte măcelari nemiloşi. Nu merit să mai pierd nici 6 luni din viaţa mea ( A MEA!) ca simplu instrument, ca număr, la cheremul unor oameni de care m-aş feri să-i cunosc, să le vorbesc.

Nu merit să fiu reprezentată în afara ţării de Marga, un fost ministru născut în zodia dezastrului, ca să spună lumii că vreau înapoi la maica Rusie… Nu vreau ca după doi plagiatori dovediţi, un sindicalist să minimalizeze şi să bagatelizeze educaţia nepoţilor mei care vor veni. Nu vreau ca Ponta, acest dl Goe al zilelor noastre să spună "să nu mai aud", de parcă el ar fi stăpânul acestei naţiuni. Nu vreau liniştea în care Grivco să mă lase fără 60.000.000 de euro, pentru că eu sunt ţara, eu sunt România căreia i-am dat viaţa mea de până acum, aşa cum mi-a dat-o şi ea mie, i-am dat speranţe, aşa cum mi-a dat şi ea şi pentru că statul sunt eu, iar eu nu vreau Rusie, nu vreau comunism nici măcar cu faţă umană. Nu vreau colhoz, nu vreau colectiv, nu vreau idealuri neîntinate, îmi vreau doar dreptul la viaţă şi am să mi-l cer până în clipa am să-nchid ochii. Niciun partid, niciun răzgâiat orgolios nu are dreptul să-mi ia ceea ce mi se cuvine de drept.

Nu merit mascarada asta, nu merit un guvern ajuns la putere prin trădare şi cumpărare de parlamentari şi senatori. Nu merit să mă reprezinte oameni compromişi, penali şi plagiatori, împopoţonaţi cu diplome şi certificate de la universităţi de apartament. Nu merit dinozaurii comunistoizi care să mă târască forţat înapoi cu 22 de ani.

Vreau ce-am vrut mereu: să fiu liberă şi am să fiu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *