Cum se muşamalizează un plagiat

La prima vedere, măsura avea drept scop protejarea predecesorului domnului Pop la conducerea MECTS, vremelnicul ministru Ioan Mang, implicat într-un penibil caz de plagiat. Mutarea s-a dovedit a fi însă cu atât mai inspirată cu cât, la puţin timp după aceea, a explodat , mai întâi în revista "Nature", apoi pe întreg mapamondul, ştirea bombă potrivit căreia lucrarea de doctorat a însuşi premierului României, Victor Ponta, este un plagiat de joasă speţă.

Vineri 13 iulie a.c. Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) a anunţat, printr-un comunicat de presă, că "singura structură instituţională exclusiv competentă" să se ocupe de posibilul caz de plagiat al premierului Victor Ponta este Consiliul Naţional de Etică (CNE) aflat în subordinea sa. Prima întrebare pe care şi-o poate pune orice om de bun simţ este de ce era nevoie ca într-o zi de vineri, înaintea unui weekend, ANCS să vină cu această precizare, în condiţiile în care însuşi premierul Victor Ponta a cerut acestui Consiliu, încă de acum câteva săptămâni, să se ocupe de plagiatul său? Răspunsul este cât se poate de simplu şi, din păcate, el nu dă prea multe motive de optimism celor care vor ca această chestiune să fie lămurită foarte repede.

După cum se ştie, în data de 29 iunie a.c., o altă instituţie, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), s-a întrunit pentru a lua în discuţie plagiatul premierului. Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, această instituţie este abilitată legal cu atribuirea titlurilor de doctor. Implicit, este în măsură să verifice acuzele de plagiat aduse unei teze de doctorat şi, la rigoare, poate să solicite ministrului educaţiei, retragerea titlului de doctor, în cazul în care s-a dovedit că acesta a fost obţinut altfel decât în concordanţă cu standardele ştiinţifice şi etice. Exact în timpul şedinţei în care membrii Consiliului General al CNATDCU dezbăteau doctoratul lui Victor Ponta, în Monitorul Oficial, proaspăt trecut în subordinea Guvernului, era publicată, decizia de reorganizare a instituţiei şi modificarea structurii Consiliului General. Decizia s-a dovedit a fi salutară pentru onoarea prim-ministrului în condiţiile în care toţi cei prezenţi la şedinţă (13, plus doi prin corespondenţă, din 19) dăduseră verdictul de plagiat în cazul lucrării sale de doctorat.

În această săptămână, situaţia pare să se repete la indigo. Comisia de etică a Universităţii Bucureşti a luat în discuţie la începutul acestei săptămâni cazul lucrării de doctorat a lui Victor Ponta. Decizie legitimă, în condiţiile în care doctoratul premierului a fost susţinut la Universitatea din Bucureşti, iar prestigiul, inclusiv internaţional, al instituţiei, este pus serios sub semnul întrebării în urma scandalului internaţional izbucnit în această chestiune. Mai mult decât atât, pentru ca suspiciunile să fie complet înlăturate, conducerea Universităţii Bucureşti a cerut ca printre cei care analizează lucrarea să fie şi câţiva experţi străini. Deşi nu este bine să anticipezi concluziile unei investigaţii ştiinţifice, este limpede că aşteptarea rezultatului final nu au cum să fie foarte confortabilă pentru premierul României. Pe ce mă bazez când lansez această ipoteză? Pe faptul că absolut toţi cei care s-au pronunţat până acum în această speţă pot fi încadraţi în două categorii: unii care au spus că suntem în faţa unui plagiat clar ca lumina zilei (experţii de la "Nature", academicienii şi savanţii din fostul Consiliu General al CATDCU, diferitele personalităţi care s-au încumetat să analizeze public plagiatul şi probele sale) şi alţii care, pe baza a tot felul de sofisme, şi-au declinat competenţa în a se pronunţa asupra cazului. În spaţiul public nu s-a auzit nici măcar o voce care să fi spus răspicat că lucrarea este una onestă şi că nu se pune problema ca ea să fie plagiată. Cu toate probele pe masă (şi ele există – slavă Domnului – şi au făcut deja ocolul pământului) e greu de imaginat că, un om normal ar risca o asemenea afirmaţie, asumându-şi riscul de a se scufunda în ridicol de la un capăt la altul al globului pământesc.

Aşadar şansele ca verdictul Comisiei de etică a Universităţii Bucureşti să confirme plagiatul sunt uriaşe, mai ales în condiţiile în care printre cei care trebuie să se pronunţe se află şi experţi străini, care citesc doar paginile transpuse prin procedeu copy/paste, fără a ţine cont de numele autorului.
Rostul comunicatului de presă al ANCS devine în acest moment previzibil. Intenţia sa este aceea de a sugera Consiliului de etică al Universităţii din Bucureşti să nu-şi facă public rezultatul anchetei, dar şi a de asigura "profilactic" opinia publică în legătură cu nonvalabilitatea juridică a acelui rezultat, foarte probabil, defavorabil premierului.

În ceea ce priveşte Consiliul Naţional de Etică din cadrul ANCS, din tot ceea ce s-a întâmplat până acum, este foarte clar că acesta nu se va pronunţa prea curând. Sunt şanse chiar ca el să nu se pronunţe niciodată. Exact în ziua în care premierul Ponta a anunţat că va cere CNE să formuleze un verdict în privinţa a plagiatului său, aflat la guvern, pe atunci ministrul educaţiei, Liviu Marian Pop a declarat că nu crede că acest Consiliu va lua în discuţie solicitări anonime, pentru că este excedat de mulţimea cazurilor asupra cărora trebuie să se pronunţe. Potrivit legii, CNE ar avea la dispoziţie 90 de zile pentru a da verdictul într-o speţă, dar, la vreo două săptămâni de la declaraţia premierului, la CNE nu era înregistrată nicio solicitare vizând verificarea doctoratului prim-ministrului.

Practic, Victor Ponta a făcut doar o declaraţie verbală, nu şi o cerere scrisă, iar cele 90 de zile încep să curgă din momentul înregistrării cererii scrise. Mai mult decât atât, unul dintre membrii Consiliului, fostul parlamentar PSD Petru Andea, a declarat că şi dacă s-ar primi o cerere scrisă în acest sens, lucrarea premierului nu ar constitui o prioritate pentru şedinţele Consiliului. Ei lucrează după principiul "primul venit, primul servit", aşa că premierul, cât o fi el de şef de guvern, va trebui să aştepte la coadă ca toată lumea şi va fi judecat atunci când îi va veni rândul. În cele două luni de când şi-a intrat în atribuţii, eu unul nu am auzit ca CNE să fi rezolvat vreun caz. Iar acum, probabil, urmează o binemeritată vacanţă, pentru ca din toamnă, dacă vor primi vreo sesizare scrisă, să aibă 90 de zile la dispoziţie pentru a oferi un răspuns.

Nu cred că aş risca prea mult dacă aş paria că, cel puţin în anul 2012, nu vom avea şansa să vedem vreun verdict privind cazul de plagiat al premierului Victor Ponta, emis de Consiliul Naţional de Etică din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică. Dar oamenii s-au asigurat, anunţând că nimeni în afară de Consiliul Naţional de Etică nu are "competenţa" să se pronunţe de cazul de plagiat al premierului Victor Ponta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *