Cum se pot câştiga bani cu o carte de literatură

În anul 1977 am terminat filologia şi majoritatea colegilor mei au devenit autori consacraţi. Am fost şi am rămas prieteni în toţi aceşti ani. I-am întrebat cum este mai bine să procedez ca să câştig şi eu ceva. Am aflat că este puţin probabil să câştigi dintr-o carte de proză. Ar fi bine să nu pierzi foarte mult. Am aflat că editurile de prestigiu te fac să aştepţi o perioadă de timp până să te bage în seamă. Îşi impun coperta şi o eventuală prefaţă. Ca drepturi de autor îţi dau cel mult 40 de exemplare. Nu se ocupă de popularizarea volumului aşa cum ai vrea tu, ca autor, să se întâmple. Contractul, din punct de vedere financiar este simbolic. La banii de astăzi, poate 4-5 milioane peste câţiva ani. Editura fixează şi preţul de vânzare al cărţii, care este ridicat de cele mai multe ori, şi devine un motiv de deranj pentru autor.

Exemplarele pe care le primeşti ca drepturi de autor, nu-ţi ajung nici pentru obligaţii şi în nici un caz dacă vrei să-ţi organizezi tu o lansare. Atunci trebuie să cumperi cărţi cu speranţa că lansarea va fi reuşită şi le vei vinde. În acest sens un prieten mi-a povestit că a avut probleme cu o lansare în oraşul lui natal. Organizase totul, făcuse invitaţii şi a plătit la editură banii pentru cărţi. Acestea nu au putut ajunge în singura librărie din oraşul lui natal pentru că singura vânzătoare era în concediu.

Am fost sfătuit să-mi tipăresc volumul cu banii mei. Am plătit 40 de milioane pentru 1.000 de exemplare. Editorul, care mi-a făcut şi coperta şi nişte exemplare de lux, fiindu-mi prieten vechi a stabilit un preţ blând. Aici pot apărea şi nişte sponsori. Eu am găsit, în aşa fel că pe mine nu m-a costat nimic, ba chiar am rămas şi cu ceva peste.

200 de exemplare a reţinut el şi restul mi le-a dat mie. Nu am ştiut ce să fac cu ele. Am dat la toţi prietenii şi mai mult decât atât. La un moment dat eram tentat să dau şi la trecători. Este aproape imposibil să-ţi duci cărţile în orice librărie. Nu te bagă nimeni în seamă.

Ca ziarist mai bătrân am nişte relaţii. Am ajuns în ce librării am vrut. Mi s-a făcut onoarea să am şi vitrine pline cu cartea mea. S-au vândut foarte puţine exemplare, dar speranţele nu au murit.

Am făcut şi mai multe lansări în câteva oraşe. Au venit prieteni buni, am fost lăudat. M-am simţit bine. În total am vândut cam de 2 milioane. Prietenii au cumpărat mai mult de obraz. Am aflat, datorită relaţiilor pe care le am în lumea scriitorilor, că se pot face şi lansări în provincie. Aici, dacă organizezi bine, Biblioteca judeţeană cumpără câteva volume şi oamenii, mobilizaţi la lansare, mai iau şi ei ceva.

Alaltăieri am luat premiul Asociaţiei scriitorilor din Bucureşti. O mare onoare. Am primit şi bani. Am auzit că voi lua premiu şi la Braşov, oraşul unde se găseşte şi editura care m-a publicat. Una peste alta, ca să mă laud, cam 1.000 de euro câştig.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *