De 3 X ministru: Cristian Diaconescu, supravieţuitor prin trei guverne

Licenţiat în Drept, Cristian Diaconescu a fost mai întâi judecător în Ilfov. Din 1984 şi până în 1990 a lucrat la Judecătoria Sectorului 4 din Bucureşti. Următorii zece ani au însemnat pentru Cristian Diaconescu numeroase funcţii-cheie în Ministerul Afacerilor Externe (MAE). A fost, printre altele, reprezentantul României în mai multe misiuni diplomatice, printre care Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Începând cu 2001, Diaconescu a fost numit secretar de stat pentru Afaceri Bilaterale în cadrul MAE. În paralel, a primit şi sarcina de a fi negociatorul-şef pentru tratate şi acorduri bilaterale de importanţă maximă încheiate între România şi vecinii săi. În următorul an a devenit membru al PSD. Diaconescu a jucat un rol decisiv la aderarea României în UE, din postura de ministru al Justiţiei (2004) în cabinetul Adrian Năstase. Negocierile de aderare la UE au progresat substanţial după ce Diaconescu a înlocuit-o pe Rodica Stănoiu, iar guvernul a promovat un pachet de legi care au făcut ca justiţia să beneficiize de independenţa de care se bucură azi.

În acelaşi an, 2004, Diaconescu a candidat la alegerile parlamentare şi a devenit senator PSD de Constanţa. În 2005, social-democraţii l-au răsplătit cu funcţia de vicepreşedinte al PSD.
Profitând de capitalul de imagine câştigat de-a lungul vremii, Cristian Diaconescu a devenit candidatul celor din PSD în cursa pentru cîştigarea primăriei Capitalei, în 2008.
S-a clasat însă pe un loc terţ, devansat de Sorin Oprescu şi de Vasile Blaga. Participarea la alegerile locale a oferit prilejul unor verificări din partea CNSAS. Documentele găsite în arhiva instituţiei au arătat că Diaconescu este titularul unui dosar de urmărire de dinainte de 1989. Împotriva juristului nu au existat indicii de colaborare cu fosta poliţie politică. În acel an, Diaconescu a fost reales senator.

Tot din 2008, a îndeplinit funcţia de ministru de Externe în primul guvern condus de Emil Boc. Şi-a dat demisia în toamna lui 2009, cot la cot cu ceilalţi miniştrii PSD, în semn de solidaritatea faţă de revocarea ministrului de Interne, social-democratul Dan Nica.

Perioada a coincis cu schimbări la vârful PSD. În 2010, Diaconescu şi-a anunţat intrarea în competiţia pentru şefia PSD, dar ulterior a decis să-l susţină pe Geoană. Candidatul pe care pariase a pierdut însă în faţa mai tânărului coleg, Victor Ponta. Fostul judecător a ales să plece din PSD. Gestul său a declanşat o serie de atacuri din partea celor din PSD. Deranjat a fost şi liderul filialei PSD Constanţa, Radu Mazăre, care l-a numit pe Diaconescu “jitie trădătoare". “Bine că n-a ieşit el preşedinte, că trebuia să demisionez eu", punea paie pe foc edilul Constanţei.

La momentul respectiv, au existat zvonuri conform cărora Diaconescu ar fi fost şantajat de adversarii interni. Ulterior, au ieşit la iveală şi adevăratele motive ale plecării din PSD. Diaconescu a declarat că gestul demisiei a venit la sfârşitul unui lung şir de presiuni asupra lui şi a fostului şef de partid, Mircea Geoană. “Eu n-am acceptat ca acel lucru să mi se întâmple şi nu mi se părea normal să dau mâna cu aceiaşi oameni care au încercat să menţină un gen de «status quo»", a mărturisit Diaconescu.

Iniţial, fostul ministru şi-a găsit locul în grupul parlamentar independent fondat de fost social-democrat, Gabriel Oprea. În scurtă vreme, cei doi şi-au unit forţele şi au pus bazele unui partid de stânga, Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), iar Diaconescu a fost ales preşedinte. Într-un timp record, UNPR a devenit colac de salvare pentru numeroşi nemulţumiţi din PSD.

Remanierea lui Teodor Baconschi a însemnat pentru Diaconescu oportunitatea de a bifa, pentru a doua oară, ministerul de Externe, de data aceasta în cabinetul Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *