De ce mă bucură victoria USL și le urez un succes identic la parlamentare

Şi îmi doresc ca USL să nu se mai încurce în multe fineţuri constituţionale şi să-l demită cât mai repede pe Traian Băsescu.
De ce? Pentru că cred că singura şansă pentru a opri, în 2016, USL să împartă ţara în două (vă închipuiţi momentul în care vom avea de ales doar între Ponta şi Antonescu?) este ca până atunci să se prăbuşească sub propria greutate. Cu cât mai rău acum, cu atât mai bine când vom face bilanţul, în 2016. Să-i lăsăm pe Olguţa Vasilescu, fosta şefă a tineretului PRM, şi pe Robert Negoiţă să dea măsura competenţei lor. Aproape că îmi pare rău că Boc nu a pierdut la Cluj, pentru ca primar să ajungă un golan care se uita la filme cu masaj thailandez în timpul unei şedinţe în plen a parlamentului. Aş vrea şi să vedem cum va "depolitiza" Victor Ponta televiziunea publică. Trăiesc cu speranţa că-i va încredinţa această sarcină doamnei Lucia Hossu Longin. Şi aş dori să urmărim cum se va descurca Crin Antonescu la sofisticatele negocieri pentru bugetul UE între 2014 şi 2020. Privind cinic, din perspectiva anului 2016, este evident că USL are în acest moment comportamentul oştirii otomane care a intrat în Constantinopole după un lung şi încrâncenat asediu. Nici Ponta, şi nici Antonescu, nu vor reuşi să pună capăt abuzurilor, răzbunărilor şi jafurilor care vor urma (presupunând că ar dori asta). Lucrurile vor lua amploare dacă se introduce votul uninominal dur şi pur, iar în viitorul legislativ opoziţia nu va avea forţa să blocheze modificarea Constituţiei şi să depună moţiuni de cenzură.
În primele zile de guvernare, speriaţi de ceea ce li se întâmplă, liderii USL au făcut câţiva paşi înapoi, au scos din guvern plagiatorii şi pe cei condamnaţi să nu ocupe funcţii de demnitate publică. Dar şi-au revenit repede. Consiliile de administraţie ale marilor companii sunt deja invadate de clientela partidelor. Pe fondul gălăgiei de la alegeri, au schimbat repede şi consiliul de etică ştiinţifică şi l-au umplut cu politruci din PSD, care îl vor spăla pe Ioan Mang. Nu este mare lucru, dar ne arată cam cum se va lucra de acum înainte.
Problema este că va trebui să existe o monitorizare strânsă a ceea ce va face USL la putere şi mă întreb cine are capacitatea să facă asta. PDL în opoziţie? Vom vedea dacă această formaţiune are capacitatea să se reinventeze. Poate va învăţa ceva din rezultatul excepţional obţinut de Nicuşor Dan. Poate nu. Speranţa va fi în presă, dar şi aici sunt multe semne de întrebare. Ceea ce cred că va face USL va fi să păstreze câteva supape prin care să reducă tensiunea. Dar vor fi zone atent controlate, unde câţiva jurnalişti unşi cu toate alifiile vor lătra, fără să muşte. Şi care se vor uita în altă parte atunci când apare o problemă cu adevărat spinoasă. Orice teritoriu necontrolat va fi sufocat, prin blocarea finanţării.
Pe fondul greşelilor făcute de PDL ani la rând, a apărut acum un val de ură mult prea puternic pentru a fi oprit. Să-l lăsăm să se consume singur şi apoi vom vedea ce se mai poate face cu ce mai rămâne din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *