De ce nu este bine ca jurnaliştii să fie ameninţaţi

După ce a apărut pe Hydepark articolul "Energia şi inundaţiile" am primit mai multe telefoane de la foşti colegi de la Liceul nr. 24 sau de la Politehnică, astăzi mari mahări prin multinaţionale sau demnitari celebri. Pe un ton mieros şi hăhăit se interesau de sănătatea mea, mi-au transmis salutări călduroase şi mă invitau la un ceai. Tradus în limbajul vulgar al lichelelor de pe forumuri ar fi cam "mai trăieşti, arză-te-ar focul, dacă aş putea te-aş otrăvi!".

Acest lucru îmi confirmă faptul că afacerile din industria energetică ascund multe lucruri interesante pentru public şi mă obligă să continui investigaţiile. De fapt, ca mulţi alţii, ştiu exact despre ce este vorba, dar nu am toate dovezile documentare. Dacă nu subsemnatul, atunci vreun jurnalist tânăr şi ambiţios o să dezvăluie, mai devreme sau mai târziu, mizeriile din energetică. Care mizerii costă enorm pe fiecare dintre noi.

Nu sunt jurnalist, pentru că este o meserie prea periculoasă. Scriu de vreo patruzeci de ani la câte un ziar, când am ceva de spus.

Am asistat cu nespusă plăcere perversă la începutul unui duel mediatic dintre Crin Antonescu şi Mircea Marian. Produs de ameninţările primului către al doilea. Din nefericire treaba a rămas în aer, sau în coadă de peşte, orgasmul nu s-a produs pentru că Mircea Marian a trebuit să plece în străinătate.
Nu ştiu ce se petrece cu Crin Antonescu. Spuneam în decembrie trecut, în "Academia Caţavencu", că mi se pare singurul prezidenţiabil, dar că viitorul lui se joacă în 2012. Şi că trebuie să "joace bine". Nu, nu joacă deloc bine. Atacul verbal către un jurnalist de calibrul lui Mircea Marian este o greşeală. O greşeală foarte mare.

In primul rând pentru că îi furnizeză jurnalistului, gratis şi fără obligaţii, un subiect de aur. În al doilea rând atrage atenţia asupra lui, ca personaj politic major, într-un moment nu prea potrivit. În al treilea rând reacţia lui Crin Antonescu a fost disproporţionată şi asta duce cu gândul că poate are pe undeva "un dulap cu schelete". Mai sunt multe "rânduri" dar nu sunt angajat că să dau idei oamenilor politici cum să-şi îmbunătăţească imaginea.
Nu este bine ca jurnaliştii să fie atacaţi, fie chiar verbal, de către oamenii politici. S-a întâmplat şi la case mari, este adevărat. Mai ţineţi minte Watergate? Pentru că într-o ţară civilizată, democratică, acesta este mereu rezultatul înfruntării dintre un jurnalist şi un om politic. Bătălia este mereu câştigată de presă şi politicienii trebuie să părăsescă scena. Sigur, mai există şi ţări primitive, înapoiate, mai există dictaturi sau regimuri forte gen Rusia unde jurnaliştii incomozi sunt împuşcaţi sau intolerantul Iran unde jurnaliştii străini sunt autobuzaţi, adică ţinuţi cu mare grijă într-un autobus ca nu cumva să ia legătura cu realitatea, alta decât cea oficială.

Politicienii noştri trebuie să se hotărească care este axa politică : Bucureşti-Istanbul-Teheran, sau Bucureşti-Londra-Washington?! Nu de alta, dar să ştim şi noi pe ce lume trăim. Şi să ştim cu cine votăm, vorba cetăţeanului turmentat, doar este anul Caragiale.

Pe de altă parte este evident că numitul Crin Antonescu trece printr-o perioadă grea. Asta îmi aminteşte de o poveste auzită la Tulcea. Se spune că un mic pescador cu echipaj compus din lipoveni, buni marinari şi buni pescari, a fost prins de o ceaţă rece şi densă în larg, dar nu departe de ţărm. În disperare de cauză, ca să nu îngheţe, au scurs alcoolul din busolă şi l-au băut. După ce s-au mai încălzit, unul dintre ei a exclamat: "şi acu’ cum mai ajungem acasă, că busolă nu mai avem". La care căpitanul a răspus: "simplu, aşteptăm să se ridice ceaţa". Este un sfat bun şi pentru preşedintele PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *