De unde vine porecla “hipopotamul transpirat”?

De la “Iliescu contra Iliescu," volum semnat de Paul Dobrescu şi apărut pe vremea regimului Constantinescu, nimeni nu a mai coborât atât de brutal măştile puterii politice, orchestrate şi emanate în decembrie ’89, în jurul "comunistului de omenie."
"Între linii," pentru că aşa se numeşte cartea, ar părea fi o scriere revanşardă, dar nu este. E doar un pictorial al pătimirii noastre. Bun de oferit mai ales celor care şi-au făcut prin anii ’90 un idol din Ion Iliescu. Poate citind sau măcar răsfoind aceste rânduri, scrise cu tuşe groase şi verb aspru, vor înţelege şi ei, măcar în ceasul al doisprezecelea, cuvintele regretatului Ticu Dumitrescu: “Ion Iliescu este nenorocirea şi blestemul acestei naţii." Mărturiile sunt ale unui om care i-a stat liderului fesenist în preajmă aproape un deceniu.
Eugen Mihăescu a participat la toate campaniile electorale ale lui Iliescu. Curios din fire a aflat, aşa cum ne şi mărturiseşte azi, încă din primii ani că toţi apropiaţii preşedintelui de atunci proveneau din structurile securităţii sau a aparatului de propagandă al regimului ceauşist. “Boda, Secăreş şi Pasti proveneau de la Academia Ştefan Gheorghiu, Opaschi de la Direcţia Culte, Ioan Talpeş fusese cartograful lui Ilie Ceauşescu, Traian Chebeleu provenea din diplomaţie, Ioan Mircea Paşcu şi Mişu Negriţoiu călătoriseră pe timpul lui Ceauşescu în Statele Unite, cu diverse misiuni. Toţi erau agăţaţi de forţele oculte care conduceau ţara," menţionează graficianul care i-ar fi atras atenţia de nenumărate ori lui Ion Iliescu de existenţa foştilor. La sfatul bătrânului lider comunist, a învăţat să-şi stăpâneaască resentimentele? Cel puţin prin ceea ce evocă nu, dar totuşi ce a căutat să persevereze în greşeala de a-i rămâne alături? N-am înţeles nici în finalul cărţii. Doar că vanitatea îneacă de multe ori raţiunea. Şi pentru că nu s-a înţeles cu “foştii", care mereu i-au pus beţe în roate, a eşuat lamentabil în PRM. Păcat de anvergura intelectuală a unui om care a reuşit să ridiculizeze pe Ceauşescu pe prima pagină lui New York Times. Citind rândurile de demascare a unui regim înţesat de securişti şi de profitori, mi-am adus aminte de puţinii oameni care nu au abdicat de la principiile morale. Prea puţini răsăriţi din stârpea dâmboviţeană.
Sigur că multe lucruri, noi le ştiam sau le intuiam. Cu ce nimicuri se ocupau colonei şi generali, miniştrii şi prim miniştrii. De tot râsul caricaturizarea diplomaţiei româneşti.
De Eugen Mihăescu mă leagă un eveniment important din viaţa mea. Era prin 1996, la Parlament se pregătea dezbaterea finală cu vreo şaisprezece candidaţi. L-am rugat pe celebrul om de media să mă ajute să-l aduc pe preşedinte în ţarcul ziariştilor. Ştiam că Ion Iliescu se enervează rapid când i se zice ceva de la obraz despre rege. L-a trimis la noi. I-am arătat atunci şefului statului un bilet otrăvit din campania sa murdară, aruncat de forţele armate, pentru că la acea vreme nu existau firme private cu drept de survol, aşa cum recunoaşte şi fostul consilier de imagine. A dat din umeri, semn de necunoaştere. Am insistat: “Chiar credeţi că Emil Constantinescu va aduce Regele pe tron?" Am repetat de vreo trei ori întrebarea pusă, fireşte, în sintaxe diferite. La un moment dat, un ziarist de la “Dimineaţa," organul de presă citit de Nina&comp, mă apostrofa că nu poate face un interviu cu preşedintele. I-am spus că după 17 noiembrie va avea tot timpul. Iliescu mă ţinea nervos de mână: “Mata, mereu….cu regele!" Voiam doar să-l enervez şi mi-a ieşit. Doar Boda s-a prins şi l-a târât spre sala dezbaterii. Atunci, Eugen Mihăescu l-a făcut hipopotam transpirat. Iar pe mine un puşti, aşa cum apar "între linii."Eugen Mihăescu i-a cunoscut pe cei din jurul lui Ion Iliescu, eu pe cei din jurul lui Emil Constantinescu. Nu promit nimic. Prea multe asemănări, mă macină. Securitatea e mereu pe tron.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *