„Decît” o întrebare

S-o luăm gradual: se ştie că romanul este greu de urnit să protesteze (unii vorbesc despre răbdare, alţii despre apatie şi dezinteres) iar dacă totuşi se urneşte, interesul îi dispare repede pe principiul "orice minune ţine trei zile". Iată totuşi că "minunea" ţine de 11 zile şi pare puţin probabil să se încheie aici.

Ceea ce mie mi se pare suspect este că tonul revoltelor este dat zilnic de pensionari a căror unică nemulţumire de ani de zile încoace părea a fi pensia mică, medicamente scumpe şi ocazional nişte sperieturi rezultate din elucubraţiile lui Dan Diaconescu. Mulţi dintre ei au primit cadoul pensionării în `90 la doar 50 de ani, cadou menit să fidelizeze o parte a electoratului care de altfel a întors cadoul alegîndu-l pe Iliescu de trei ori la rînd.

S-a vorbit mult de măsuri populiste însă asta mi se pare de departe cea care a avut un impact moral uriaş. Să pensionezi un om la 50 de ani în condiţiile în care acum vîrsta pensionării se tot măreşte, de riscă oamenii să iasă din cîmpul muncii direct cu dricul, să-i oferi asfel ocazia să paraziteze statul cam tot atîţia ani cît a muncit , a fost poate cea mai mare lovitură dată economiei romaneşti. Foarte puţini dintre ei şi-au deschis o afacere, şi-au căutat un loc de muncă… majoritatea au primit această "lăsare la vatră" timpurie ca pe ceva cuvenit după "atîţia ani de muncă", ca pe un drept binemeritat.

Nu vreau să fac inventarul măsurile populiste ale guvernelor anterioare, dar vreau să subliniez că această categorie socială care azi o face pe revoluţionara de serviciu, nu are credibilitate în faţa mea ştiind după cum am spus mai sus că, în pofida nemulţumirii legate de pensii, azi afişează cam toată sfera de nemulţumire populară, ca şi cum s-ar fi erijat în salvatorii naţiunii, vocea acesteia, dintr-un altruism de care să-mi fie cu iertare, nu-i cred capabili.

Ceea ce nu ştiu şi constituie de fapt marea mea enigmă e cine îi scoate în stradă, pentru că judecînd după comportamentul pensionăresc, e nevoie de un stimulent în bani, alimente sau chiar tigăi ca să fie smulşi din rutină. Nu există ca ei să stea în stradă zi de zi fără să fie ţinuţi acolo, motivaţi să stea acolo, să ţină pancarte, să strige "Jos" de 11 zile.

Revin la întrebarea mea: cine îi scoate şi-i ţine în stradă? Partidele, cu toate că au încercat să se lipească şi ele la avîntul revoluţionar, să-l căpuşeze şi să-l confişte, au fost alungate. E drept că astfel se induce ideea unei mişcări împotriva întregii clase politice, dar iertaţi-mă că am îndoieli că acei pensionari au decis de capul lor şi au perseverat în refuzul de a-şi vedea rîndurile îngroşate, din simplul motiv că este cunoscut faptul că reuşita oricărei revoluţii se bazează în primul rînd pe o participare largă şi abia apoi pe natura revendicărilor.

Mi se pare neverosimil refuzul de a accepta "întăriri" indiferent de motiv, pentru că acest gen de comportament NU este specific unei mişcări de masă. Nu este specific şi iese din tiparele oricărei "revoluţii", revolte spontane sau organizate.

Pentru că nu pot crede în avîntul revoluţionar al unei generaţii care în tinereţe a pus umărul la clădirea şi consolidarea unei dictaturi prin acceptare, resemnare sau teamă şi exact aceia sunt prezenţi în Piaţă, nu intelectualii ci "oamenii muncii", proletariatul, consider că dubiile mele sunt îndreptăţite şi dacă nu partidele din opoziţie îi ţin stradă, atunci cine? Să fie oare "agenturili" care l-au îngropat pe Ceauşescu, "sistemul" care l-a înfrînt pe Constantinescu, păienjenişul de servicii secrete care se luptă pentru supremaţie în mod similar clanurilor mafiote?

Ceea ce se întîmplă zilele acestea pare a fi o conspiraţie bine organizată, pregătită de multă vreme, iar beneficiarii acesteia nu sunt politicienii, ei rămînînd ca şi pînă acum simple instrumente. În caz de reuşită, populaţia va fi trimsă acasă inducîndu-i-se iluzia că a învins, îmbătată de promisiuni şi de satisfacţia că ea, populaţia şi-ar fi impus voinţa asupra tuturor, că ea controlează tot şi contează cu adevărat . Va refuza să vadă că este doar o armă în mîna tuturor celor care reuşesc s-o înhaţe, chiar dacă arma nu este în momentul de faţă decît o praştie din lemn de alun şi o fîşie de cameră de bicicletă Tohan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *