Despre ruşine şi păcat. Dictatura nu vine cu tancul

Cu asta am avut de-a face în comunism. Nu cu o patrie cu grâne aurii, nu cu trenurile care ne duceau la Mamaia, nu cu o egalitate feerică şi neîncăpătoare. Şi dacă bunicii şi părinţii nu ne-au povestit, dacă ne-au minţit şi pe noi amăgindu-şi vieţile, au făcut-o sacrificându-ne. Dacă ei s-au ascuns în spatele unor vieţi neînsemnate, dacă ei şi-au întors privirile de la temniţele în care mureau oameni, în care erau pervertiţi tineri,aşa cum s-a întâmplat la Piteşti, dacă lor nu le păsa de răul care li se întâmpla multora, dacă îşi duceau viaţa aidoma unor gândaci care se trezesc, îmbucă o firimitură şi apoi se duc la culcare, nu aveau dreptul să ne înveţe şi pe noi cum să abdicăm de la umanitate. Sună dur? Preţios?

E vară şi în spatele iluziilor se joacă un film bun? Altfel nu pot înţelege cum legitimăm furtul unei democraţii imperfecte, corect, dar cu marea virtute a libertăţii. Nu e o exagerare: ne uităm cum sunt desfiinţate şi deturnate de la rostul lor instituţii.Şi nu e vorba doar de instituţii politice, aici este marele pericol, ci de instituţii sociale,civice, culturale, juridice. Mai grav însă: ne uităm cu toţii cum se instaurează un simulacru de democraţie. Cu tot arsenalul: propaganda, deificarea, martirizarea. Ce credeaţi, că dictatura coboară din tancuri? Nu, adevărata dictatură se obţine dejucând instrumentele democratice. Uzurpând. Simulând puterea dată de popor.

Adrian Năstase a fost sacrificat ritualic, pentru a-l recupera mai târziu, aşa cum s-a întâmplat şi cu eroii comunişti. Îl vedem tronând pe prima pagină a Jurnalului Naţional, alături de Maniu. Legitimat prin uzurparea istoriei. Aşa cum scrie în manual că s-a mai petrecut. Dictatura a avut întotdeauna, la instaurare, chip uman. A părut o glumă, cum pare şi acum. S-a născut din patologicul unei puteri dorite pentru sine. Din oameni care nu au răbdat.

Ce ni se întâmplă acum, nu ni se întâmplă pentru prima dată. Nu aduc practicile USL din ultimele luni nimic nou. Poate de aceea, ar trebui să recunoaştem semnele. Uzurparea democraţiei nu e tot una cu mica sau marea corupţie a guvernelor anterioare. Nu există comparaţie. Aşa cum nu există comparaţie între Maniu şi Năstase. Între suspendarea preşedintelui,oricare ar fi el, şi suspendarea instituţiilor statului de drept. Există, însă, o comparaţie care ne pierde, între noi şi părinţii noştri. Încă se joacă: ce va fi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *