Discreta întoarcere spre PSD a inocenţilor domni A.Severin şi C. Voicu

Mai mulţi studenţi au protestat şi i-au cerut lui Severin să demisioneze din Parlamentul European. Între tinerii protestatari şi cei câţiva pensionari veniţi să-l admire pe Severin s-a iscat un mic conflict, finalizat din fericire fără violenţe fizice. Jandarmeria a fost prezentă, dar nu a avut motive să intervină.
Aparent, un episod amuzant, care nu ne arată decât faptul că domnul Severin are un obraz de elefant. Nimic nou. În realitate, cred că lucrurile sunt un pic mai serioase. Fundaţia care i-a găzduit micile obrăznicii este de interes public, are dreptul la subvenţii de la stat (şi, deşi de pe site-ul fundaţiei lipseşte un raport financiar, înţeleg din raportul de activitate că a primit bani de la Ministerul de Externe) şi este găzduită într-o vilă spuperbă a Regiei Protocolului de Stat. Preşedinte este însuşi domnul Adrian Năstase care, pe blogul său, a anunţat conferinţa lui Severin prin formula: "Fundaţia Europeană Titulescu are onoarea să vă invite…". Din consiliul fundaţiei fac parte ministrul de externe şi preşedintele Academiei Române, printre alţii. Înţeleg că şi ei sunt onoraţi să se asocieze cu domnul Severin…

În acelaşi timp, în grupul PSD din Senat a revenit, începând cu această sesiune, domnul Cătălin Voicu. Face parte din comisia pentru drepturile omului şi beneficiază de toate drepturile ce decurg din calitatea de membru a unui grup politic. Ca independent, neafiliat unui grup, ar fi pierdut o serie de avantaje. PSD nu vrea sub nici o formă să clarifice statutul său în partid: s-a spus ba că ar fi suspendat, ba că s-ar fi autosupendat. Nu se ştie dacă nu cumva, între timp, s-ar fi revenit asupra acestei suspendări. În orice caz, trebuie făcută o comparaţie între atitudinea socialiştilor din Parlamentul European, care l-au dat afară pe Severin imediat ce Sunday Times a scris că omul primea bani pentru activităţi de lobby, şi toleranţa social-democraţilor lui Ponta faţă de cazul mult mai grav al domnului Voicu.

Câteva concluzii cred că putem trage din aceste întâmplări. În primul rând, Victor Ponta este complet ipocrit când salută activitatea DNA. Această instituţie este bună, din perspectiva PSD, doar când arestează lideri ai PDL. Dacă vor veni la rând şi social-democraţi, vor curge din nou acuzaţiile că parchetul anticorupţie este instrumentul lui Traian Băsescu. De altfel, în timp ce Ponta lăuda DNA, Adrian Năstase scria pe blogul său (la 20 noiembrie 2011) că DNA are un rol politic, acţionând la comandă. În al doilea rând, PSD arată că se consideră deja câştigător al alegerilor şi nu are nici o jenă să-şi recupereze de pe acum corupţii care pot fi utili partidului. În sfârşit, cred că este clar că DNA, ANI şi parchetul general vor fi emasculate imediat ce USL va avea instrumentele necesare.

Concluzia mea este că ar fi o mare greşeală ca Uniunea Europeană să renunţe la Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi să primească România în spaţiul Schengen înainte de anul 2013. Sunt singurele instrumente de presiune prin care o posibilă guvernare USL ar putea fi împiedicată să revină, fără ruşine, la practicile corupte din perioada 2001-2004.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *