Diversiunea Geoană

Totul pare o ştire creată în laboratoarele PSD sau PNL şi lansată pentru a-i avertiza pe cei care au devenit incomozi pentru actuala conducere a celor două partide. Pe fondul victoriei USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta se pot considera îndreptăţiţi să îi pună la punct pe cei care le-ar putea crea probleme în partid, inventând fel de fel de motive.

 În USL nu există crimă mai mare decât „băsismul”. Poţi să fii condamnat în instanţă pentru fapte de corupţie sau poţi să fii cercetat pentru fraude cu voturi, nu e mare lucru, dar „băsismul” este de neiertat! Sătul de speculaţii, fostul premier Tăriceanu a emis ieri un comunicat de presă prin care infirma toate aceste informaţii lansate de presă şi se arăta solidar cu deciziile actualei conduceri a PNL şi USL. Suspiciunea sa este aceea că actuala conducere a PNL a lansat zvonurile pentru a evita nominalizarea sa în Guvern. Sper că aceste acuze şi zvonuri nu provin din anturajul actualei conduceri a PNL care ar încearca astfel să dea o justificare deciziei anunţate în mod repetat de a nu mă nominaliza pentru nici o funcţie din viitorul Cabinet USL", a scris Tăriceanu. Instalat confortabil la şefia Senatului, este în interesul lui Antonescu să facă în aşa fel încât Călin Popescu Tăriceanu să nu obţină un post în Guvern care i-ar spori popularitatea şi puterea în partid.

 Marian Vanghelie este şi el incomod pentru Victor Ponta şi beneficiază de acelaşi tratament. În acelaşi timp, astfel de „şopârle” arată neîncrederea de la nivelul USL. Chiar dacă primele ţinte sunt Mircea Geoană, Călin Popescu Tăriceanu şi Marian Vanghelie, avertismentul este pentru toţi useliştii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *