Două scenarii posibile după referendum

Reacţionează totuşi violent, rupând bucăţele un pachet de cărţi de joc, sfîşiind cu dinţii faţa de pernă primită cadou de instalare în funcţie de la amicul Ponta, aruncând papuceii cu pompoane de la Adina şi smulgând doi nasturi de la bluza de pijama, în timp ce suna insistent la Antena3, fără să-i răspundă nimeni.
Se aud bătăi timide în uşă…

E Ăla micu` şi rânjeşte tâmp în prag. Cică ar fi zis Băsescu la Turcescu că-l bagă pe sefu` la puşcărie. Hehehe, nu mai trebuie să-i dau înapoi banii, rânji Ăla Micu. Antonescu îi zise că-i prost şi întrebă de Ponta. Nu se ştie, dispăruse de seara. M-a trădat, gândi el cu amărăciune… O fi în Dubai deja…

Începu să împacheteze trist, sub privirile lui Ăla Micu` ce rânjea mai departe pe marginea patului, mototolind nervos un colţ de cearceaf
Crin mângâie cu privirea dormitorul iubit… "Cât am mai visat eu aici, cât de repede se termină tot ce–i frumos"… Suspină adânc şi-şi plie pijamaua preferată cu răţuşte, anticearcănul, bigudiurile, vopseaua de păr şi setul de tricouri albastre pe care tocmai şi le cumpărase, dorind să afle secretul lui Băsescu din campanie. Ei, lasă… le port seara la poker, şopti el cu obidă.

Ieşi cu Ăla Micu de braţ pe uşa din dos a Cotroceniului, enervat de rânjetul tâmp al acestui, căutând în minte justificări ale eşecului pe care şefu` mare Voiculescu le-ar putea accepta fără să facă isterii. "Am făcut tot ce mi-ai zis, şefu`", exersă el în gând.

Scenariul 2

Antonescu este anunţat fără menajamente şi fără distonocalm că trebuie să-şi ia catrafusele şi să plece. Face istericalele obişnuite, dar nimeni nu se sinchiseşte, nici măcar menajera care fără să-i pese că el încă stă pe marginea patului, se chinuie să tragă deja cearceaful de sub el.
– Hai domnu, că vine imediat gazda şi găseşte patul nefăcut, nu mă mai ţine aici, făcu ea morocănoasă…
Îşi văzu geamantanul gata pregătit şi-l cuprinse panica. "Nu vreau să pleeeeeec", izbucni el necontrolat. Gărzile îl luară preventiv de la subsiori, îi înşfăcara valiza şi-l târâră spre ieşire. În drum, trecură pe lângă pupitrul pe care atât de puţin îl mângâiase cu mâinile la conferinţele de presă.
"Lăsaţi-mă să-l ma ating o dată!" imploră el cu disperare, însă gărzile nu se-nduplecară. Afară îi aştepta cătrănit Ponta.
– Ce ne facem, Victore?
– Ce ne facem, Victore? repetă Ponta
– De ce mă-ngâni, eşti nebun?
– De ce mă-ngâni, eşti nebun? zise Ponta absent.
– E clar, te-au distrus plagiatele, prietene.
Plecară împreună ca doi pribegi. Din valiza lui Crin atârna tristă cravata lui norocoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *