Gazul Sf Niculae: Deocamdată procurorii au găsit doar vârful aisbergului

"Avocaţii noştri au formulat o plângere penală împotriva … numiţilor Cristian Ghinea, Director CRPE şi Otilia Nuţu, expert afiliat, pentru difuzarea unor informaţii false, acuzaţii grave şi prejudicii aduse Grupului Interagro şi preşedintelui Ioan Niculae. Totodată, solicităm Parchetului să investigheze sursele financiare şi sponsorizările celor doi şi instituţiilor la care lucrează. Cu acest prilej, odată pentru totdeauna, vom demonstra că realitatea este cu totul alta în privinţa amestecului de gaze, cantităţilor din producţia internă şi preţului de achiziţie al acestora achiziţionate de Interagro."

Comunicat al grupului INTERAGRO, Aprilie 2011

Scandalul din zilele acestea cu gazul ieftin primit de Interagro pe baza relaţiilor sale speciale cu statul e încă un exemplu din binecunoscuta serie a băieţilor deştepţi. Din cele două dosare în care este implicat Interagro şi preşedintele său Ioan Niculae şi vehiculate în presă reiese că 1) grupul Interagro beneficia de condiţii preferenţiale faţă de concurenţii săi, şi 2) pentru a-şi asigura aceste condiţii preferenţiale, se pare că dl. Niculae ar fi sponsorizat campania electorală a lui Mircea Geoană cerând în schimb dreptul de a “avea un cuvânt de spus" în numirea Ministrului Economiei şi a şefilor Romgaz şi Transgaz.

Din acelaşi dosar de presă reiese că, pe lângă beneficiile acordate prin legile speciale de care am mai scris, Interagro a beneficiat şi de discounturi suplimentare, plus posibilitatea de a plăti cu intârziere, avantaje pe care ceilalţi mari consumatori ca Azomureş nu le-au avut. Statul a fost păgubit ca atare cu 126 milioane de dolari. Dosarul nu priveşte însă toată paguba făcută statului şi nouă cu legea în mână, ci doar o mică parte din ea (vezi figura).

Mai precis, după 2009 marii consumatori de gaz au beneficiat de legi speciale (mai întâi o ordonanţă de urgenţă, apoi o lege prin Parlament) prin care timp de 18 luni au avut acces la gaz de preţ intern, spre deosebire de restul lumii, inclusiv populaţia (scoasă mereu în faţă când e vorba de justificarea subvenţiilor de preţ) care primea gaz la preţuri mai mari.

Pe scurt, situaţia stă cam aşa: Romania produce intern cam 60–70% din gazul pe care îl consumă. Pe cel intern ni-l dăm mai ieftin (cam cu 40%) decât pe cel pe care îl luăm de la ruşi, cu pretextul că vrem să ajutăm consumatorii săraci, dar de fapt ca să sprijinim nişte firme cu condiţii preferenţiale şi care n-ar supravieţui dacă ar plăti gazul cât face.

Astfel, statul a creat un coş fictiv prin care amestecă cele două surse de gaze, ca să ţină preţul mediu ponderat mai jos, ceea ce dă bine la popor în anii electorali. De regulă, acest lucru se întâmplă pe spinarea producătorilor de gaze autohtoni: după calculele Băncii Mondiale, discountul teoretic e de 7 miliarde RON pe an, adică nişte bani în plus pe care i-ar putea obţine producătorii interni de gaz Petrom şi Romgaz dacă ar vinde la acelaşi preţ la care ne vând nouă ruşii. Dacă Petrom a mai reuşit de-a lungul timpului să scoată din coş o parte din gazul pe care îl produce, pare că Romgaz n-are nici o problemă cu banii pe care îi pierde. Micul secret e însă că principalii beneficiari sunt de fapt tot nişte "băieţi deştepţi".

Ba chiar în ani de criză, când s-au rărit alte rente de la stat, aceşti băieţi deştepţi (cum ar fi companiile din industria chimică, ca Interagro şi Azomureş) nici nu mai cumpără la preţ de coş, ci direct la preţul mic de gaz intern. Inovaţia din 2009-2010 a fost faptul că de această data subvenţia dată lui Interagro & Co n-a mai fost suportată doar de Romgaz şi ceilalţi consumatori, ci şi de furnizorii de gaz la preţ reglementat, EON şi GDF. Pentru a ţine preţurile jos, ANRE nu a mai actualizat compoziţia coşului între 2009 şi 2011, parametrii de calcul fiind import 20%, la preţ de 290 USD/1000 m3 şi curs de schimb de 1 USD = 2,9 RON, iar preţul gazului intern era de cca. 160 USD/1000 m3.

Deşi EON şi GDF sunt obligate să vândă în continuare la preţul de coş, în realitate Interagro, Azomureş şi ceilalţi au consumat o parte din gazul intern, inclusiv reducând disponibilul din depozite, iar condiţiile în care cumpără EON şi GDF s-au schimbat radical: prin primăvară, se importă cca. 40% din gaz, la preţ de aproape 400 USD, şi la un curs de 1 USD = 3,2 RON. Cei doi privaţi au fost forţaţi de stat să vândă în pierdere: numai în 2010, acesta a fost de 400 mil. RON. Practic, Interagro & Co au primit timp de 18 luni gaz mai ieftin, pe socoteala noastra, a companiei de stat Romgaz şi din buzunarul furnizorilor de gaz privaţi. Câştigul lui Interagro din acest preţ preferenţial fiind echivalentul a cca 40 USD pe gospodărie.
Sigur, se poate spune că statul îşi poate face o politică din a sprijini anumite ramuri industriale, dar:
1) Cum şi cine decis care ramuri şi firme beneficiază de acest ajutor, şi cât suntem noi ceilalţi (firme, plătitori de taxe) de acord să subvenţionăm? Dacă tot suntem în UE şi nu mai putem da ajutoare de stat de capul nostru, când s-a obţinut acordul pentru Interagro (sau Mittal, ALRO şi Energy Holding în cazul Hidroelectrica)?
2) Este aceasta o politică industrială eficientă, când, după cum spunea directorul general Petrom, Mariana Gheorghe, "fabricile de îngrăşăminte folosesc anual 2.5 miliarde mc de gaze şi exportă 80% din producţie… este vorba de un export indirect de gaze ieftine"? Cine a făcut calculul cost-beneficiu? Nu ieşea ţara mai câştigată dacă exporta direct gaz la preţ bun, internaţional?
3) Cum se măsoară performanţa unui manager la Romgaz dacă i se cere să vândă la preţ reglementat, şi cum se aşteaptă Ministerul Economiei să schimbe ceva în performanţa companiei prin management privat dacă se vor da în continuare tot soiul de legi cu dedicaţie ca să câştige în continuare cine trebuie gaz ieftin?
4) Cum se aşteaptă statul să vândă pe bursă acţiuni la Romgaz şi la Petrom dacă îşi bate joc de preţul propriilor resurse şi de profiturile pe care le-ar putea câştiga din acestea?
5) E OK ca o companie de stat să-şi vândă produsele ieftin, fără licitaţie, sau ar trebui să reglementăm clar că şi la vînzare se aplică aceleaşi principii ca la achiziţii publice, adică reguli de competiţie deschisă?
6) De ce politica de sprijin a industriei de îngrăşăminte şi produse chimice nu este asumată transparent ci se menţine obscurul coş de gaze, pentru care vom primi amendă de la Comisia Europeană?
7) Cum îşi permit firme care se pretind oneste, precum Interagro, să ameninţe organizaţii civice care nu vor altceva decât să transparentizeze utilizarea resurselor publice?

Sorin Ioniţă este analist al Experforum.

www.expertforum.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *