Generatorul de corupţie

În astfel de situaţii trebuie înaintată o cerere preşedintelui partidului, care trece mai întâi prin filtrul organizaţiei locale. Dat fiind că, întotdeauna sunt mai multe cereri decât locuri, organizaţia locală, pe baza unor criterii mai mult sau mai puţin transparente sau obiective, e nevoită să respingă un număr de cereri. Să presupunem că ne aflăm în cazul fericit, în care şeful organizației locale vă consideră potrivit și nici nu şi-a pus în gând să se îmbogăţească de pe urma întocmirii listelor. Sunteți pe lista de candidaţi înaintată conducerii partidului. Felicitări !

Mergem mai departe, cu o altă presupunere fericită: nici în conducerea centrală a partidului nu întâmpinați piedici, și nici nu se găseşte cineva să vă ceară vreo taxă de participare şi, uite aşa, aţi devenit candidat cu acte în regulă la alegerile parlamentare, doar pe baza meritelor personale. Urmează campania electorală care costă. Costă mult. O campanie relativ modestă te duce undeva la 20.000-40.000 de euro, bani pe care trebuie să-i scoţi din buzunarul propriu. Mai facem o presupunere fericită: ai câştigat! Eşti parlamentar şi poţi să-ţi îndeplineşti visul: să faci bine comunităţii care te-a trimis în Parlament. Pentru cei care nu ştiu, salariul actual al unui deputat este de aproximativ 4000 lei lunar.

La un calcul simplu, dacă nu mănânci, nu bei, nu te duci la vreun mall, nu plăteşti întreţinerea etc, ai nevoie între 25 şi 50 de luni, ca să-ţi plăteşti campania electorală, în condiţiile în care mandatul unui parlamentar nu poate depăşi 48 de luni, iar tu, ca parlamentar eşti restricţionat drastic prin lege să obţii alte venituri. Să nu-mi spuneţi că parlamentarii sunt bogaţi, sunt hoţi, că au afacerile lor, că nu respectă legea incompatibilităților etc. Am plecat de la ipoteza că omul nostru e modest, decent, cinstit, pus pe fapte bune şi respect faţă de lege. Despre parlamentari incorecţi o să vorbim altă dată. Prin urmare, ca să-ţi îndeplineşti visul de a face bine comunităţii care te-a trimis în Parlament, trebuie să vii cu bani de-acasă. N-ai cum să acoperi cheltuielile din campania electorală cu salariul de parlamentar. La acest inconvenient se mai adaugă un alt mic amănunt: după 4 ani de mandat parlamentar, se prea poate să te descalifici din specialitatea prestată anterior sau se prea poate să nu fii reprimit la slujbă, locul s-a ocupat, şi să rămâi şomer. Sau afacerea ta s-a dus pe apa Sâmbetei, că te-ai ocupat de binele comunității, în loc să-ți vezi de afaceri. Da, dar merită.

Nu oricând şi oricine poate să se sacrifice ca să facă bine oamenilor care l-au votat. Totuşi, pentru informarea Dumneavoastră, să privim puţin prin gaura cheii, cam cum e cu binele acesta. Orice parlamentar are dreptul la iniţiativă legislativă, adică are dreptul să iniţieze proiecte de lege, ca să facă bine celor care l-au ales, iar la final de mandat să poată spune cu mândrie: priviți ! Asta am făcut pentru voi ! Parcursul unei iniţiative legislative e destul de lung, cu multe filtre de control, aşa încât (teoretic, pentru că practic lucrurile stau altfel) nu orice prostie să devină lege. Onestul nostru personaj iniţiază un proiect de lege, care, în cazul cel mai fericit, trece de Biroul Permanent, trece de avizul Consiliului Legislativ, de cel al Guvernului, obţine raport favorabil de la comisia de specialitate (toate astea durează ceva) şi ajunge, în sfârşit, în plen spre dezbatere şi adoptare. Aici, din varii motive, vine o comandă foarte de sus sau de la un coleg de partid mai influent cu interese contrare eroului nostru şi se ajunge la un vot negativ. Într-un cuvânt iniţiativa şi eforturile omului nostru se duc pe apa Sâmbetei. Bref.

Din demonstraţia de mai sus, unii oameni răi ar putea să tragă concluzia că e mult mai comod şi profitabil să laşi naibii binele comunităţii și să-ți vezi de ale tale, că vin alte alegeri și alte cheltuieli sau, cum spune cu alte cuvinte un preşedinte în viaţă, să-ţi pese doar de ”interesul naţional”. 

P.S: Răspuns pentru unii comentatori ai articolului ”Scrisoare către Victor Ponta” Știu că există structuri de stat și private specializate în diversiuni, adică plătite pentru deturnarea atenției de la fondul problemelor reale, de la subiecte neconvenabile. ”Comentariile” acestor structuri apar pretutindeni în spațiul virtual al Internet-ului și nu reprezintă o invenție românească. Nu mă adresez acestor ”comentatori”, care-și fac datoria față de cei care-i plătesc și pe care-i înțeleg. În fond, fiecare trebuie să mănânce o pâine, chiar dacă fișa postului e cam ticăloasă. Mă adresez comentatorilor spontani, care, partizani sau nu, chiar cred în ce scriu, fie ele și înjurături.

În 2007, CNSAS m-a etichetat drept ”colaborator al Securității” cu un vot de 4 la 4, transformat ilegal în 5-3. În 2010, am câștigat procesul cu CNSAS la Curtea de Apel București, pentru că CNSAS nu a prezentat nicio probă incriminatorie. În 2011, ÎCCJ a întors decizia Curții de Apel și am devenit ”colaborator al Securității” cu acte în regulă, în ciuda faptului că CNSAS nu venise nici la ÎCCJ cu vreo probă. E răspândită la noi butada cum că avem corupție fără corupți. Ei bine, ÎCCJ a deschis un drum nou: turnători fără turnați. Nici CNSAS și nici ÎCCJ nu au nominalizat în cazul meu măcar un singur nume pe care să-l fi turnat la Securitate. De aceea am și câștigat la CAB. Nu pot să-mi fac singur dreptate prin declarații, chiar acestea dacă sunt date publicității. De aceea am apelat la CEDO, care sper că mă va ajuta să corectez o eroare judiciară a ÎCCJ. Nu am cerut la CEDO despăgubiri statului român, pentru că miza este propria-mi reputație. Știu că înjurăturile vor continua, dar m-am simțit dator unor cititori cu această explicație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *