Haremul

Nimic nu-i făcea mai multă plăcere lui Omar al II-lea, Califul măreţului Bagdad, decât prezenţa şi apropierea tinerelor şi minunatelor lui protejate. Nu, Omar nu era un iubăreţ, căci nu pentru plăcerile dragostei voia să stea în preajma haremului său. Nu numai. Îl interesu mai mult vorbele, dialogul, micile certuri, gângureala şi râsul şăgalnic al preafrumoaselor femei. De multe ori, ascuns de umbra unei draperii bogate, Califul stătea ore întregi în încăperile femeilor şi asculta. Şi asculta. Un eunuc mut şi gras îi aducea pe ascuns sorbeturi şi apă rece ca gheaţa, dreasă cu lămâie şi ierburi secrete, ca să-i facă şederea mai plăcută. Haremul, prin nu ştiu ce mister al lumii, era, a fost şi este cutia de rezonanţă, dar şi "prima vioară" a concertului evenimentelor din lumea "de afară".

Centrul bârfelor, al intrigilor şi al comploturilor, al loviturilor de palat şi al asasinatelor meşteşugit întocmite. Dar şi locul unde se vorbea despre afaceri grandioase şi bogăţii nemăsurate, unde se puneau la cale căsătorii şi alianţe. Aproape dezbrăcatele femei, făceau gesturi şi spuneau vorbe pe care cronicarii vremii arata cu naivitate că nu ar fi îndrăznit nici să le gândescă în prezenţa unui bărbat, darămite în faţa preaputernicului Calif. Ele, de fapt, făceau şi desfăceau în califat. Apoi era şi mirosul acela aţâţător şi lasciv, dulce şi astringent, blând şi crud totodată, pe care numai călătorii din Orient îl pot înţelege. Lumina misterioasă şi rafinată reflectată de multele trupuri, de aur şi mătase şi de suprafaţa bazinelor cu apă caldă. Căldura aproape sufocantă, dar plăcută, pe care numai un trup de femeie o poate degaja. Califul asculta, nemişcat şi îmbrăcat în negru, şi nimic din gama largă a chemărilor dragostei nu-i distrăgea atenţia. Nu întotdeauna. Uneori, femeile discutau lucruri neinteresante şi atunci califul fie dispărea, fie le punea la treabă.

În aproape Occidentul acesta obtuz şi întâmplător în care suntem obligaţi să ne ducem existenţa, instituţia haremului s-a divizat. O parte a rămas în patul dragostei, unde şoaptele pot spune multe, iar o alta a devenit publică, adică presa. Poate că o altă parte dintre atributele haremului a migrat direct în marea sau mica politică. Legătura dintre diferitele părţi o fac, bineînţeles, femeile. Femeile majoritar prezente prin redacţiile de ziare şi studiourile de televiziune. "Cherchez toujour la femme" nu este o vorbă misogină, ci rezultatul unei experienţe de viaţă.

"Morala" acestei pilde nu există. Pentru că nu mai este nicio morală. Poţi să te foloseşti de femei ca şi de presă, un timp, încă puţin timp, foarte puţin timp, pentru că mai devreme sau mai târziu, ele îşi cer preţul, care din nefericire nu se măsoară numai în monezi sunătoare… "Savez?", vorba Piratului din Caraibe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *