Implacabila lichidare a deviaţioniştilor din jurul lui D. Patriciu

Chiar şi acuzat de o aşa-zisa amiciţie cu Roberta Anastase, Semcu nu este pe cale să devină persona non-grata printre toţi liberalii. Îl susţin, cu moderaţie ce-i drept, atât lideri cu ştate vechi în partid, ca Relu Fenechiu, cât şi deputaţii de Prahova, Teodor Meleşcanu şi Adriana Săftoiu.

Departe de a fi vreun credul, ci mai degrabă un baron local călit în zece ani petrecuţi la cârma filialei PNL Prahova, Semcu joacă rolul pristavului de la curtea împăratului Antonescu. El este cel care dă sfoară-n partid că în PNL, ca şi-n PSD, "centrul" taie şi spânzură şi, după el, vor urma şi alţii.
Asemenea mulţimii mute din povestea “Hainele împăratului" a lui Hans Christian Andersen, au fost şi alţi liberali care şi-au dat seama ce se întâmplă, dar strigătele lor s-au auzit mai slab, pentru că nu aveau frânghia de gât, ca Semcu.

Adriana Săftoiu a devenit şi ea exemplu de rea purtare, în toamna acestui an, într-o şedinţă a Ligii Aleşilor locali liberali, de la Braşov. Atunci, preşedintele PNL le-a servit zecilor de primari adunaţi două modele politice de "Aşa Nu". Alături de fostul consilier prezidenţial Adriana Săftoiu, a fost pus la zid şi Teodor Meleşcanu, fost diplomat şi ministru al Afacerilor Externe, în guvernul Văcăroiu. Împăciuitor în mai toate conflictele apărute cu cei de la putere, Meleşcanu a avut îndrăzneala de a declara că, după 2012, o "coabitare cu Traian Băsescu nu este imposibilă".

Replica a fost imediată şi usturătoare. Numărul doi în partid, Mihai Voicu, l-a invitat pe Meleşcanu "să coabiteze în afară partidului".
Este evident că Antonescu nu face, deocamdată, decât să-i scoată pe tuşă pe oamenii lui Dinu Patriciu din organizaţia de Prahova. Pentru patronul ziarului Adevărul, zilele în care mai deţine calitatea de membru al PNL sunt numărate.

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *