Incursiune în viitor – Antonescu președinte

Surprinzător, trezirea a fost destul de blândă: îi sunase un deșteptător special care susură vreo 45 de minute cuvintele: ”Mărite, prea-frumosule, irezistibilule, geniule, superbule, perfecțiune întruchipată, e timpul să te trezești, să strălucești, să-ți arăți măreția! Wake up, you gorgeous mother and father of our nation!”.

 Crin se trezi cu un zâmbet larg pe față, clipi drăgălaș cu ochișorii lui albaștri spre deșteptător, constatând ca de fiecare dată că era trecut cu fix un minut peste ora 14 . Exact la timp pentru desăvârșirea tabieturilor matinale, inclusiv pregătirea pentru prezența zilnică la televiziunea națională Antena3 de la ora 19, oră la care nicio televiziune din țară nu mai avea voie să transmită știri. Prin OUG, se hotărâse ca ora 19 să se numească ”Nicio zi fără președintele meu”, preluată obligatoriu de toate televiziunile, inclusiv Trinitas TV și Cartoon Network.

 După micul dejun, își verifică emailul. Avea 56884563 mesaje în imbox, toate de la oamenii de bine din țară: poezii, ode, felicitări și raportări de pe șantierele patriei. 86756 erau de la jurnaliștii care-i fuseseră ostili și care se reeducau plini de remușcări și absolut voluntar la canalul București –Moscova. Ajunseseră deja la Pașcani și erau foarte mândri, de aceea doriseră să-i împărtășească președintelui din bucuria lor, chinuiți de regrete pentru că nu fuseseră capabili să recunoască la timp geniul acestuia.

 Crin zâmbi din nou, înduioșat de data asta și hotărî că nu sunt încă destul de reeducați și că ar putea recidiva, de aceea le prelungi stagiul de muncă patriotică pe termen nelimitat, semnând în acest sens un decret prezidențial pe care-l sigilă cu o frumoasă pecete de aur care reproducea un portret mai vechi al lui, de pe vremea când avea plete, era profesor și mureau puștoaicele după el.

 Verifică apoi dacă unicul site de internet accesibil din țară, respecta întocmai directivele sale. Luase aceasă măsură severă, credeau alții, doar pentru a proteja sănătatea națională. Oamenii se îngrășaseră de la pâinea și cartofii distribuiți zilnic pe cartelă și nu făceau suficientă mișcare, preferând să-și morfolească pâinea acasă la calculator pe Facebook, unde în trecut cutezaseră să-l critice, iar alții mai grobieni, chiar să-l înjure. Toate astea rămăseseră undeva în negura trecutului, pentru că acum, nimeni nu mai avea acces la internet, toată lumea muncea, scormonea după rădăcini hrănitoare, hoituri de maidanezi, mușchi și licheni plini de vitamine. Unicul site funcțional, era o copie a paginii sale de Facebook, unde fiecare cetățean era obligat prin lege să dea ”like” în fiecare zi. Dacă se întreabă cineva cum e posibil să dai zilnic ”like”, iată ce metodă genială găsise președintele: angajase un băiat căruia îi dădea cu mărinimie un sandwich cu parizer pe zi să șteargă toate ”like-urile” seara, ca poporul să-și poată exprima a doua zi iar, nesfârșita admirație.

 ”Ce frumoasă e viața”, cugetă el cu voce tare, iar băiatul se repezi să tasteze aceste cuvinte pe pagină, numărând cu voce tare ”like-urile” ce curgeau în fiecare secundă. În cinci minute, ajunseseră la 5 milioane, dar președintele dădu din mână plictisit. Se grăbea la Antena3 și apoi la nevinovatul joc de poker din fiecare joi. În seara asta se simțea norocos, cu toate că Putin îl avertizase joia trecută că va câștiga tot el. Se bătuseră amical pe umeri, făcuseră glume, râseseră în aerul tare al dimineții, se pupaseră de trei ori și fiecare se lăudase că data viitoare își iau înapoi ce pierduseră: Putin, un ceas Pobeda de-a lui bunică-su, o amintire de suflet pentru că fusese ciordit de la un țăran român mai înstărit în timpul Marii Eliberări din al doilea război mondial, și Crin, Muntenia pe care o pierduse acum două săptămâni când nu era în cea mai bună formă. Făcuse o criză de nervi aflând că fostul dictator e bine mersi căpitan de navă, în ciuda nenumăratelor comandouri pe care le trimisese pe urmele lui.

 ”În seara asta joc Transilvania, gândi el… Dacă n-o pierd, e bine, dac-o pierd e tot bine, că eu nu uit că au boicotat referendumul meu.”

 Am sărit în mașina timpului pe care-o parcasem strategic în camera de zi, unde știam că nu există nici cea mai mică șansă să intre președintele. Apucasem să-l aud răcnind în oglindă, repetând pentru Antena3 ”Acest om în albastru care atacă de după gard, acest Traian Băsescu, acest fost…”  Am revenit în august 2012 și-am verificat Facebook. Era acolo, am intrat pe pagina lui Crin Antonescu și i-am lăsat un comentariu: ”Iu ar dă fadăr end dă madăr ov auăr neișăn”, cu gândul la canalul București-Moscova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *