Interviul d-lui Lăzăroiu

E adevărat că, la un moment dat, preşedintele Băsescu a evocat ideea demisiei sale dacă opoziţia ar fi acceptat modificarea Constituţiei conform voinţei populare exprimată în noiembrie 2009. Dar de opoziţia a refuzat şi multe s-au întîmplat de atunci. Chiar să nu vadă dl Lăzăroiu că sîntem în cu totul alt context politic? De altfel, nu e nimic nou în încercarea dlui Lăzăroiu de a aduce cu orice preţ ceva nou pe prima pagină a ziarelor. Nu e nimic nou nici în uimirea cu care îi citesc acest interviu. Dl Lăzăroiu nu încetează să mă uimească de cînd l-am remarcat în peisajul, adesea delirant, al opiniilor politice de la noi acum mulţi ani. Dorinţa sa de a uimi are ceva mai degrabă specific show-businessului decît analizei politice dar, de cînd s-a inventat talk-showul politic, nu a devenit şi politica un show? Probabil că dl Lăzăroiu, vizionar cum îl ştim, face astăzi ceea ce analiştii vor face în viitor în mod obişnuit. Aşa cum Lady Gaga şochează cu cîte ceva la fiecare apariţie şi a devenit superstar în domeniul ei, analistul politic va trebui să propună cele mai năstruşnice şi colorate ipoteze ca să devină superstar în domeniul lui. În prezent, însă, dl Lăzăroiu pare un pic excentric. De fapt, tema cea mai serioasă care o subîntinde dl Lăzăroiu în toate apariţiile sale este chiar asta: ce rol are un analist politic în spaţiul mediatic de la noi. Ce face el? Explică? Propune? Manipulează? Se joacă un pic? Pledează o cauză sau alta? Atrage electori? Caută aplauze? Caută huiduieli? Caută atenţie?. Iată o temă pe care nimeni nu a abordat-o serios la noi şi care merită măcar o discuţie cuprinzătoare, spre limpezirea apelor puţin adînci, dar tubluri, ale comentariului politic autohton.

Revenind la substanţa interviului, eu cred că preşedintele nu trebuie să demisioneze şi că alegerile nu trebuie duse sub nici un motiv în 2013. De altfel, mă grăbesc să spun clar şi răspicat că informaţia potrivit căreia PDL ar încerca ducerea alegerilor în 2013 este o manipulare otrăvitoare ieşită din aparatul mediatico-securistic al lui Dan Voiculescu în vremea protestelor de stradă din ianuarie, cu scopul evident de a înfuria şi mai mult lumea. Niciodată în PDL nu s-a discutat despre aşa ceva şi partidul se pregăteşte de alegeri pentru acest an, după calendarul firesc, ştiut de toată lumea: iunie, locale şi noiembrie, parlamentare. De ce dl Lăzăroiu, azi analist independent, se joacă cu ipoteza asta, nu ştiu. Mai mult, în interviul cu pricina, dl Lăzăroiu lasă să se înţeleagă – subtil, dar elocvent – că are ok-ul preşedintelui Băsescu pe acest mesaj, cînd răspunde la întrebarea reporterului "Ati vorbit cu dansul despre aceasta varianta, ar fi dispus sa demisioneze? ", astfel : " Nu conteaza ce am vorbit eu cu dansul, a spus public asta, ca e dispus sa-si scurteze mandatul, cu conditia sa se faca modificarile in Constitutie." Dl Lăzăroiu e un bun cunoscător al mentalului colectiv românesc şi ştie bine că un astfel de răspuns la o astfel de întrebare va fi decriptat de 90% dintre cititori ca fiind afirmativ: "da, am vorbit, de-asta şi spun ce spun". Poate că ar fi trebuit să răspundă: "Nu. De cînd am plecat de la Cotroceni nu am mai vorbit cu preşedintele despre acest subiect." Sau: "Chiar dacă am vorbit, ceea ce spun aici e opinia mea personală şi nu are în nici un fel acordul preşedintelui. De altfel, de multe ori am vorbit cum am crezut eu, fără să am acordul preşedintelui, chiar şi atunci cînd o funcţie sau alta inducea impresia că îi transmit public gîndurile sau deciziile." Era mai clar şi am fi ştiut şi noi despre ce e vorba.

Eu spun limpede, nu am mai vorbit pe îndelete cu preşedintele Băsescu de multă vreme, aşa că tot ce scriu aici este analiza mea. Aşadar, nu e o idee bună să demisioneze din cel puţin trei motive. 1. Avem un guvern nou şi oamenii par a fi dispuşi să învestească cu încrederea lor acest cabinet – după prerea mea asta e marea veste politică a momentului. Sincer, m-am temut că românii au intrat într-o asemenea stare de refuz, încît resping orice li s-ar oferi. Dar, a mia oară, se dovedeşte că poporul e imun la propaganda voiculesciană. Iată-i pe oameni dispuşi, admirabil, să susţină cabinetul Ungureanu. Orice discuţie despre demisia preşedintelui în acest moment e defavorabilă acestui guvern care are atît de multe de făcut în atît de scurt timp. Mai precis, orice discuţie despre demisia preşedintelui acum va zgudui serios susţinerea politică a dlui Ungureanu. 2. Din demisia preşedintelui nu ar avea nimeni de cîştigat. Constituţia nu se va modifica după proiectul Băsescu – PDL, pentru că opoziţia nu are altă cale politică pînă la alegeri decît aceea a radicalizării. În plus, neîncrederea între cele două blocuri politice din Parlament e atît de mare, încît un acord politic extrem de complex nu are nici o şansă de realizare. Ar fi o mare împlinire a spiritului dialogului dacă ne-am înţelege pe lucuri simple, cum ar fi ca opoziţia să revină în Parlament, să nu mai ţipe la noi din balcoane sau să admită că un parlamentar nu poate fi decît present sau absent de la lucrări – tertium non datur. Noi nu ne înţelegem pe aceste chestiuni, cum ne-am putea înţelege pe un acord politic de genul celui sugerat de dl Lăzăroiu? 3. Opoziţia a împins lucrurile atît de departe, încît demisia preşedintelui Băsescu acum, indiferent de motivaţia ei reală, ar însemna o acceptare publică a celor ce i se reproşează, de la dictatură la mafiotizare. Or, dl Lăzăroiu ştie la fel de bine ca şi mine că aceste acuze sînt integral mincinoase. Adaug la aceste trei argument de ordin politic şi unul de ordin economic – demisia preşedintelui Băsescu, apărătorul cel mai fervent al reformelor economice, ar induce o stare de neîncredere serioasă pe pieţele din care România îşi atrage resurse financiare. Şi atît eu cît şi dl Lăzăroiu ştim bine ce înseamnă asta. Dl Băsescu trebuie să părăsească funcţia de preşedinte al României firesc, la terminarea mandatului său constituţional. Acesta este semnalul de normalitate şi stabilitate pe care trebuie să-l dăm. Mai ales în 2012, un an economic foarte dur, mult mai dur decît anticipam, după cum ştie bine şi dl Lăzăroiu.
Ar fi mai interesant de fructificat pentru cauza nobilă a modificării Constituţiei contextual juridic şi politic generat în UE (deci şi la noi) de Tratatul de Stabilitate ce va semnat la 1 martie, pe care opoziţia, scrîşnind din fălci, a declarat că-l va susţine. Asta deschide o nouă şansă pentru modificarea legii fundamentale, inexistentă la vremea primei declaraţii a preşedintelui.

În privinţa amînării alegerilor parlamentare în 2013 – asta ar fi cea mai mare greşeală politică pe care PDL ar putea să o facă, în condiţiile în care a făcut, deja, destule. Dacă citim atent Constituţia, vedem că art 63 alin 2 spune aşa " Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului." iar alin 4 spune aşa "Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice." Prin urmare, reviziuirea Constituţiei – scopul aranjamentului sugerat de dl Lăzăroiu – nu se poate face cu un Parlament al cărui mandat a fost prelungit. Precizez că textul Constituţiei e clar: nici un moment specific procedurii de revizuire, adică nici măcar referendumul, nu s epoate organiza în această perioadă. Ca să nu mai vorbim despre efectul politic al acestei amînări asupra PDL înainte de orice. Dintre toate partidele, PDL este cel care are cea mai mare nevoie de o revalidare electorală. PDL a respins ideea anticipatelor nu pentru că fuge de alegeri – asta e o copilărie, într-o democraţie nu poţi fugi de alegeri – , ci pentru că erau constituţional imposibil de organziat şi politiceşte inutile, din moment ce în Parlament funcţionează o majoritate în stare să acorde încrederea unui guvern. Dar, din perspectiva PDL, după toţi aceşti ani grei, noi sîntem primii care avem nevoie de alegeri.

PS Nu am uitat de articolul promis, despre mine în Qatar. Doar că lectura interviului dlui Lăzăroiu mi-a provocat această reacţie pe care am simţit-o, nu ştiu de ce, ca fiind urgentă. Despre mine şi Qatar, data viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *