La PSD, preşedinţia partidului se preia odată cu titlul de „prostănac”

A cedat celor de la PDL, respectiv lui Vasile Blaga, al doilea post în statul român, respectiv funcţia de preşedinte al Senatului. În paranteză fie spus, cam asta a făcut şi Geoană atunci când l-a împins pe Adrian Năstase să demisioneze de la preşedinţia Camerei Deputaţilor. În plus, acum, PSD l-a şi dat afară din partid pe fostul lider şi candidat la preşedinţie. A generat un scandal care putea fi evitat şi care a arătat publicului cât de mari sunt disensiunile în interiorul principalului partid de opoziţie. Mai mulţi lideri locali şi parlamentari din PSD aşteaptă doar momentul oportun pentru a părăsi această formaţiune politică.

Şi, pentru ce s-au întâmplat toate acestea? Pentru că Geoană ar fi spus, undeva prin America, nu se ştie cui şi când, că este liderul opoziţiei? Pentru că, într-un banal interviu, ar fi afirmat că şi-ar dori să mai candideze la preşedinţia României, dar numai dacă sondajele vor arăta că are cele mai mari şanse? Justifică toate aceste ieşiri ale lui Geoană bâlciul prin care a trecut PSD? Eu cred că nu. Am fost printre cei care, iniţial, au apărat decizia lui Victor Ponta de a-l exclude din partid pe fostul preşedinte. Am crezut că Ponta are un plan şi va şti să-l execute pe Geoană rapid şi fără mult zgomot. M-am înşelat. Băieţii veseli care au pus mâna pe social-democraţia românească nu ştiau nici ce fac a doua zi, cu atât mai puţin să aibă o strategie pe termen lung. Noroc că şi în PDL apar la suprafaţă tot mai mulţi idioţi lacomi, iar scandalurile Apostu şi Andreescu au mai acoperit eşecul USL.
Atunci când liderii PDL şi Băsescu au început să-l eticheteze pe Ponta drept "imatur" am considerat că este pur şi simplu o strategie de marketing, care se întemeiază pe discuţiile din focus-grupuri şi din care a reieşit că acesta este calificativul cu care este asociat tânărul lider al PSD. Se vede acum că percepţia celor din focus-grupuri este corectă! Problema PSD este cum reuşeşte să scape de acest blestem care a făcut ca, după Ion Iliescu, în fruntea formaţiunii să ajungă doar "prostănaci"? Este o chestiune extrem de sensibilă, fiindcă schimbarea unui preşedinte de partid, cu un an înainte de alegeri, riscă să fie un gest sinucigaş. Pe de altă parte, nimeni nu poate avea garanţia că Victor Ponta a învăţat ceva din greşelile pe care le-a făcut în ultima vreme şi nu le va repeta. Dimpotrivă, este foarte posibil ca liderul social-democrat să fie încântat de acţiunile sale şi să continue cu acţiunea de lichidare a vechii gărzi, fără să ia în seamă riscurile care decurg din această luptă pentru putere.

După opinia mea, având în vedere complicaţiile generate de un congres care să ia în discuţie modul în care Ponta conduce partidul, soluţia ar trebui căutată în altă parte. Aşa cum se întâmpla în regimurile monarhice, atunci când suveranul se dovedea a fi incapabil să conducă, PSD ar trebui să instituie, neoficial, un consiliu de tutelă care să preia puterea şi care să-l ţină pe liderul partidului sub control. În plus, liderii USL ar trebui să regândească protocolul de colaborare şi să caute un alt posibil viitor premier.

Dacă PSD vrea să aibă să-şi recupereze şansele pentru 2012, trebuie să-i trimită pe Ponta şi pe toţi cei din gaşca sa veselă – Robert Negoiţă, Bănicioiu, etc – să se joace cu maşinuţele şi să găsească nişte oameni serioşi (şi poate şi cinstiţi, dacă există!) care să pregătească o alternativă decentă la guvernarea PDL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *