LANCEA ŞI CUPA

Este reluarea motivului rythonului Fortunei, a cupei în formă de corn, care aducea bogăţie. Să ne amintim de romanele cavalereşti ale Evului Mediu, de Cavalerii Mesei Rotunde, de minoriţi şi de catari. Sfîntul Graal a părăsit aproape imediat după Înălţare Orientul şi a ajuns în Europa. Legenda spune că l-a adus una dintre Marii. Speculaţii stranii se fac în jurul Sfîntului Graal şi a simbolisticii acestuia. Toată lumea ştie de "Codul lui Da Vinci", dar, vai, este doar o ficţiune. Adevărul este că Graalul există şi este o cupă. Un timp a aparţinut unor împăraţi romani, apoi unui şef vizigot. Apare în Francia şi în nordul Italiei în posesia unor oameni puternici şi bogaţi.

Apoi, în secolul XII, dispare. Se spune că astăzi s-ar găsi, ţinut în mare secret, într-o mînăstire din munţii Europei Centrale şi că este obiectul adoraţiei unui Ordin bogat şi puternic. Lancea Destinului este suliţa romană, care aparţinea centurionului Cornelius Longinus. Longinus era un ofiţer de viţă veche, familia lui avînd sînge regal şi pretindea că se trage din însuşi Remus, unul dintre cei doi fondatori ai Romei. De aceea apare în mai toate episoadele biblice, pentru că era o persoană importantă. Pe de altă parte, el curta o tînără evreică care era una dintre multele femei care îl urmaseră pe Iisus (Yessus) şi Îi ascultaseră Pildele şi Vorbele. Deci, Longinus ştia foarte bine cine este Iisus şi era pe jumătate convertit la noua religie. De aceea, martor la chinurile Mîntuitorului crucificat le scurtează, din milă, "străpungînd cu suliţa coasta dreaptă a lui Iisus", dar nu după obiceiul vremii care cerea zdrobirea picioarelor. Astfel, Longinus respectă Profeţia: "şi nici un os din El nu va fi smintit". Suliţa avea şi ea povestea ei, după cum spune legenda. Fusese făcută de un fierar orb, neîntrecut în meserie, la Damasc, din fier ceresc (meteoric) şi din cuţitaşul Profetului Ilie. Coada, mînerul suliţei, era făcut din cedru de Liban, impregnată cu elixire magice care o făceau "veşnică, uşoară şi focul de ea nu se prindea" şi întărită cu inele elegante de bronz.

Cînd Longinus a plătit pentru suliţă 30 de arginţi (?!), sumă relativ mare, fierarul i-a spus "să nu-ţi pară rău că ai plătit o mică avere; suliţa acesta este mai importantă decît tot ce am făcut eu pînă acum, şi va fi mai celebră decît cetatea Damascului cu cele şapte porţi ale ei". Lancea Destinului conferea posesorului talente militare şi victorie asupra duşmanului oricît de disperată ar fi fost bătălia. A rămas în posesia familiei lui Longinus pentru o sută de ani. Apoi, o perioadă a fost în mîna împăratului Traian, dar care nu credea în virtuţile ei. Este în mâna primului cavaler, Sfântul Mauriciu, care era neîntrecut în luptă. Apare în Bizanţ, unde rămîne mai multe sute de ani. Ultima ştire certă a fost că Lancea Destinului făcea parte dintre tezaurele nepreţuite ale Cavalerilor Templieri. Legenda modernă spune că Lancea Destinului a fost recuperată de arheologul german Otto Rahn în anul 1938, din împrejurimile castelului Monségur şi că a fost în posesia lui Adolf Hitler pînă la 28 decembrie 1942, cînd un commando american îmbrăcat în uniforme de ofiţeri nazişti a sustras preţioasa relicvă din bunkerul fürerului.

Americanii s-au întâlnit pe coridoare cu însuşi Hitler pe care l-au salutat cu ceremonial şi l-au lăsat să plece. Lancea Destinului era mult mai importantă decât viaţa fürerului. Zvonurile spun că Lancea Destinului s-ar afla în prezent la Fort Knox, păzită ca cel mai important tezaur al Americii şi că de aceea SUA prevalează militar. O copie bine făcută a Lăncii Destinului este într-o catedrală din Germania, în Köln. Legende, mituri urbane, adevăruri înjumătăţite, imaginaţie nestrunită ? Poate, dar întotdeauna miturile sunt aşa de frumoase…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *