Liberali, nu trageţi în pianist! Onoarea lui Dan Grigore şi dezonoarea lui Crin Antonescu

Ce nu înţelege liderul liberal e că nu partidul l-a trimis pe pianist în CNA, ci guvernul condus atunci de Călin Popescu-Tăriceanu. Avea un nou mandat pentru perioada 2006-2012. Voalat, politicianul orator a dat de înţeles că pianistul ar trebui să susţină demersurile opoziţiei în forul audiovizualului.
Ca unul care l-am cunoscut pe Dan Grigore de la mitingurile Alianţei Civice, de la manifestările regale, de la dineul dat de Principesa Margareta în cinstea lui Yehudi Menuhin, de la toate momentele de gală ale aristocraţiei spiritului, cum bine definea onoarea Rob Riemen, pot depune garanţie pentru probitatea morală a unui om mult prea înalt pentru vremurile de vipie pe care le trăim. La fel ca şi celebrul pianist, care va rămâne în Panthenonul culturii române, eu simplu gazetar şi scriitor nu mă regăsesc în conjuncţiile stilistice ale domnului Cicero de Dâmboviţa, omul care a ridicat epitelele la rang de vulgaritate. Asta înseamnă că suntem oamenii lui Băsescu? Cine nu e cu noi e împotriva noastră, ar zice noul Lenin cocoţat pe antene.

Nu fac parte dintre intelectualii lui Băsescu. Încă din 2004 i-am promis candidatului Alianţei DA PNL-PD că-l voi susţine limitat. Adică doar un mandat. “N-aş vrea ca România să fie toată la dispoziţia dumneavoastră," am spus atunci. Sunt un adversar declarat al PDL, dar şi al aroganţei politicienilor care odată ajunşi la putere se cred veşnici. Nu vreau să schimbăm clientela lor cu cea a noastră. E timpul schimbării de paradigmă politică.
Sâmbătă un tânăr liberal i-a cerut lui Crin Antonescu, de la tribuna Galei TNL, să nu transforme partidul într-o formaţiune de oportunişti pentru a nu păţi ca PNŢCD. Liderul i-a răspuns cu un sofism şi o ironie fină.

Mai mult, Dan Grigore a făcut parte din comitetul de sprijin al lui Crin Antonescu la preşedinţie, în 2009.
Şi eu l-am sprijinit. Şi l-am votat. Am crezut că mă poate reprezenta. Şi pe el şi pe soţia sa, Adina Văleanu, la europarlamentare, chiar dacă nu-mi plăcea prezenţa Renatei Weber pe lista liberală.

Nu mi-am făcut din Crin Antonescu un idol, doar o alternativă. În cei aproape trei ani trecuţi de la pierderea alegerilor, am asistat, alături de prietenii mei, la o cumplită degradare a figurii sale publice. Şi-a făcut din partid o proprie feudă. A dat la o parte pe oricine i se împotrivea. Ba mai mult, l-a bătut gândul la un moment dat să-l propună pe Dan Mihalache, mâna lui stângă în politică, paraşutat de la PSD, în CA al TVR. Doar la presiunea vechilor liberali a renunţat.
Crin Antonescu se declară monarhist, dar nu face nimic în susţinerea cauzei. După discursul M.S. Regelui Mihai din Parlament a plecat ţâfnos, supărat că Majestatea Sa nu i-a întins mâna. Dacă ar fi sincer cu sine şi cu sentimentele etalate nu s-ar bate atât pentru o iluzorie candidatură la preşedinţie. Ce uită istoricul liberal e că predecesorul său de scaun, Ion C. Brătianu, l-a adus pe Carol l, fără plebiscit şi consultări ale partidului. E treaba lui să creadă că Antenele îl pot face preşedinte. N-a catadicsit să facă niciun turneu prin ţară, preferând să stea acasă şi să mângâie ciucurelul.

Cataracta căzută pe ochi şi cârdăşia cu Ion Iliescu, l-a făcut pe liberalul, vremelnic preşedinte, să uite de marile personalităţi ale contemporanităţii. Ştie cineva de vreo felicitare trimisă din partea preşedintelui liberal lui Victor Rebengiuc, actorul care a împlinit recent o frumoasă vârstă sau lui Pino Caramitru cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de viaţă, Celei Neamţu pentru onorurile primite recent? Nici de Neagu Djuvara nu-l prea leagă vreun sentiment. Îi sunt dragi doar ţuţerii. De indignare, în ziua în care a comentat fesele fostului prim ministru am scris un poem cu dedicaţie: “Nu iubim decât ceea ce îmblânzim / îmblânzim selectiv / doar vietăţile care ne ling / ne plac hienele cu dinţii piliţi / suntem prea firavi să iubim leopardul."

Maestru Dan Grigore se va bucura în continuare de sălile pline şi de aplauzele melomanilor. Nu CNA i-a dar prestigiu, el a contribuit la credibilizarea instituţiei. Aplauzele pentru Crin Antonescu sunt din ce în ce mai rare. Sălile sale nu mai au auditoriu de altă dată. Ascuns în spatele camerelor televiziunii de partid, se amăgeşte prea mult şi judecă din ce în ce mai puţin. Cât despre capacitatea de leadership a mutatului în Penthouse, pe vreme de criză, ar putea mărturisi liberalii nemulţumiţi din ţară. Dar nimeni nu ridică glasul. Majoritatea aşteaptă gogoşile guvernării. Prevăd un sfârşit în prăpastie a omului care mai mult vorbeşte decât citeşte. A coborî în sufletul unui artist şi a-l înţelege ţine de o anumită lecţie a demnităţii, de la care liderul cocoţat pe Antene a chiulit. Există viaţă în PNL şi după ieşirea de sub stigmatul USL. Recenta reuniune a liberalilor tineri a demonstrat-o.

Orice ar face şi ar spune, din loja pe care nu o frecventează, cade ca Popa Prostu.’ Dacă nu îi lauzi mărirea cu paiete, nu înseamnă că trebuie să fii părtaş la circ. Într-o filarmonică a gratitudinii, e altfel decât în menajeria politică. Dar de unde să înveţe Crin Antonescu, îngropat în auto-suficienţa sa cu ciucuri?
Maestre, Dan Grigore, timpul nu se măsoare prin octave, doar prin acorduri fine, să mergeţi mai departe cu credinţă, singura cale de a ne mântui şi pe noi! Mărturisiţi-l pe Enescu, mai ales finalul “Poemei Române" la Covent Garden, la Scala din Milano, la Medinson Square Garden, acolo unde sigur nu-l veţi găsi în sală pe acuzatorul domniei voaste. Timpul macină, dar principiile nu se degradează în timp. Onoare nu-şi depune candidatura. Încă. Ce păcat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *