Memorialul durerii. Şi o înşiruire: Năstase, Ponta, CCR, TVR, ICR

O astfel de temniţă i-a fost rezervată lui Corneliu Coposu. Într-o astfel de lume a murit Mircea Vulcănescu, dar el face parte dintre cei norocoşi, în moartea lui, binele a învins. Ni-l putem îmagina măcar pe Adrian Năstase într-o carceră neagră, cu picioarele goale în apa rece şi murdară, ţinând pe trupul lui slăbit trupul unuia mai tănăr, pentru a-l salva. Pentru că aşa a murit Mircea Vulcănescu. Şi nu s-a gândit o clipă că face ceva eroic. Dacă ar fi supravieţuit închisorii, ar fi purtat şi el ruşinea tumorilor purtate la vedere. Cum să-ţi treacă măcar prin cap să-l jeleşti pe Năstase, alături de Coposu? A făcut-o doamnaLucia Hossu-Longin, anunţându-şi intenţia de a adăuga Memorialului Durerii un episod dedicat suferinţei Lotului Năstase. În acest context, termenul potrivit ar fi gaşcă. Loturi au fost cel în care Dinu Pillat, Vasile Voiculescu, Constantin Noica, Steindhardt au fost încarceraţi, înjuraţi, torturaţi pentru că nu recunoşteau regimul ca unică putere. Putem ignora cinismul lui Ion Iliescu. La limită, putem trece cu vederea imixtiunea grosieră a guvernului Ponta în justiţie, educaţie şi cultură. Putem judeca, după posibilităţi, ce se întâmplă cu Televiziunea Publică. Nu se cuvine, însă, să închidem ochii în faţa neruşinării de a-l aşeza pe Năstase lângă Brătianu şi Coposu.

Oroarea totalitară care i s-a dat istoriei noastre îşi face efectul peste timp. Perversitatea absolută a reeducării apare acum, când alegerea ne aparţine fără a arăta cu degetul puterile străine. Cei mulţi aleg prost pentru că le lipseşte talerul care înclină în favoarea libertăţii. Lor trebuie să le povestim cine e Mircea Vulcănescu, cel cu strada. Dar Dinu Zamfirescu, Radu Câmpeanu, doamna Hossu-Longin nu au dreptul să aleagă prost: pentru că nu o fac doar pentru ei înşişi, în intimitatea propriilor remuşcări şi amintiri, ci pentru întreaga societate. Ştiu, responsabilitatea este imensă şi poate nu şi-o doresc. Nu avem cum să ştim dacă Radu Câmpeanu şi Dinu Zamfirescu şi-au iertat, creştineşte, torţionarii. Ce ştim e l-au spălat, însă, public, pe Ion Iliescu tocmai acum, când temniţele comuniste au dispărut. Tot acum, Lucia Hossu-Longin ne răpeşte şi aşa fragila memorie socială, dându-i dreptul lui Adrian Năstase să intre în istorie ca martir.

Toată graba asta halucinantă de a controla, alături de Parlament, Institutul Cultural Român şi Televiziunea Română nu pot fi lecturate altfel decât în cheia pervertirii de putere. Nu cred că artizanii de astăzi au, în intenţie, o dictatură din manuale. Ei vor doar să se înstăpânească, să fie puternici, să fie recunoscuţi ca puternici. Să se răzbune pentru minoratul din ultimii ani. Problema este că, oricâte televiziuni ar fi acum şi oricâte ONG-uri, tot dictatură se cheamă. Lipsesc temniţele, pentru că au fost decăzute în semnificaţia lor: în celula lui Coposu, vecin cu Pillat şi Steindhardt, stă însuşi Adrian Năstase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *