Mic îndreptar de comportament și maniere în caz că ajungi președinte, chiar și interimar

Cocalarii ocupă un teritoriu vast, atât în plan fizic, cât și spiritual, de aceea îl putem întâlni chiar și la președinția României. Președintele interimar avea burtă în primele zile, burtă pe care o cărase timid, șovăielnic, înduioșător de cuminte la prima apariție la pupitru, ba chiar o scosese în față cu mândria omului simplu, dornic să arate că-i merge bine acasă, că nevasta-l ține bine, e gospodină și are permanent în păr.

 Apoi s-a trezit brusc animat de dorința de întinerire… Și-a amintit de vremea în care era doar ministru și purta plete. Era rebel, nesupus, viteaz și curajos. L-a ținut amintirea asta trei zile lungi și dureroase în care a fost nevoit să-și sugă burta. Pletele erau demult rărite, încărunțite și se spăla din ce în ce mai rar, semn de depresie profundă, până când a realizat că e primul bărbat cu breton în stat, ceea ce l-a făcut să capete un reflex în a-și da floacele soioase de pe frunte, și febră musculară la mâna dreaptă.

 A decis că singura cale de a îndepărta aceste neajunsuri e să-și angajeze niște consilieri și i-a ales el însuși… Evident, nu avea nevoie ca acești consilieri să-i spună ce să facă, sau cum să se comporte. Avea nevoie doar să i se spună cum îi stă părul, cât e de deștept, frumos și genial e.

 Prima schimbare pe care a făcut-o, a fost mersul… Și-a ales unul în care torsul stătea imobil și țeapăn, iar picioarele pășeau independent de restul corpului, astfel încât păreau doi într-unul: o pereche de picioare pășind în pas de gâscă și un corp de statuie. I-a plăcut atât de mult încât a început să umble la fel și prin casă, spre disperarea nevesti-sii.

 A încercat efectele mersului său nou și prin studiourile Antenei3, iar rezultatul a fost devastator cam prin 13 august când i s-a spus de la obraz că: aici nu mergi cum vrei tu, aici dansezi cum cânt eu!

 I se înmuiaseră picioarele pe care cu grație de președinte le ținuse încrucișate și realiză că lumea e nedreaptă și crudă și că-și strivise degeaba ouăle atîta amar de timp. Lumea sa se prăbuși ca la poker și înțelesese că avea de luptat cu Gitenstein, cu SUA, cu lumea-ntreagă! Căută disperat cu privirea o oglindă și n-o găsi. Să fie oare sfârșitul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *