“My Week With Marilyn” – Cronică de film

Poate că această perspectivă optimistă asupra lucrurilor se datorează faptului că filmul se bazează pe memoriile unuia dintre participanţii la eveminente – memorii scrise mulţi ani mai târziu, după ce autorul a căpătat distanţa necesară faţă de faptele povestite – iar distanţa imprimă amintirilor patina acelui sfumato blând ce colorează întotdeauna evocarea unei tinereţi îndepărtate.

Filmul lui Simon Curtis este bazat pe memoriile lui Colin Clark – scriitor şi regizor de film documentar, fiu al prestigiosului istoric de artă britanic Sir Kenneth Clark. În 1995, Colin Clark publică mai multe volume de memorialistică, cuprinzând întreaga sa biografie – cu excepţia unei săptămâni din anul 1956, care este în mod misterios omisă. Ulterior, în anul 2000, Clark publică sub titlul “The Prince, the Showgirl and Me" amintirile sale cu privire la acea misterioasă săptămână din 1956; este vorba despre săptămâna petrecută în compania lui Marilyn Monroe, în timpul filmărilor peliculei “The Prince and the Showgirl" (1957, regia Lawrence Olivier, cu Lawrence Olivier şi Marilyn Monroe).

În “My Week With Marilyn", Colin Clark (interpretat de către Eddie Redmayne) este un tânăr de 23 de ani fascinat de lumea cinema-ului care reuşeşte să-şi facă rost de o slujbă în echipa de producţie a peliculei “The Prince and the Showgirl".
Ca proaspăt asistent de regie, el este încă de la început martorul tensiunilor dintre cele două super-vedete ale filmului aflat în turnaj: Sir Lawrence Olivier (Kenneth Branagh) şi Marilyn Monroe (Michelle Williams).

Sir Lawrence (star-ul masculin şi totodată regizorul filmului) este un bătrân maestru al teatrului shakespeare-ian care încearcă să-şi facă o carieră în cinema. Marilyn, diva hollywoodiană chintesenţială a epocii ei, îl fascinează şi îl complexează pe Sir Lawrence – ea este deja acolo unde ar vrea şi el să ajungă.
Marilyn, pe de altă parte, doreşte cu ardoare să fie considerată o actriţă serioasă, profesionistă, nu doar o bombă sexy a ecranului; ea vine întotdeauna la filmări însoţită de către Paula Strasberg (Zoë Wanamaker), soţia lui Lee Strasberg, marele acting coach, părinte al metodei de actorie ce îi poartă numele. Tandemul Strasberg – Monroe îl irită pe actorul shakespeare-ian de modă veche, căruia noua metodă i se pare o prostie – în plus, intervenţiile neîncetate ale Paulei în construcţia personajului lui Marilyn îi subminează lui Sir Lawrence autoritatea regizorală.
Însă Marilyn are nevoie de tot ajutorul din lume pentru a face faţă situaţiei – labilităţii sale psihologice native i se adaugă timorarea pe care o încearcă actriţa lipsită de educaţie formală în domeniu (Monroe nu a făcut nicio şcoală de actorie – ea juca din instinct) în faţa corifeilor scenei care îi sunt, acum, colegi de platou: Lawrence Olivier, Sybil Thorndike (Judi Dench).
Dacă adăugăm la această situaţie deja volatilă atracţia sexuală nemărturisită pe care o încearcă Olivier pentru Monroe şi faptul că diva vine zi de zi la filmare cu multe ore întârziere, atunci avem reţeta unui dezastru garantat.

Protagonistul Colin Clark este prins la mijloc în vâltoarea conflictului tot mai aprig dintre Sir Lawrence şi Marilyn. Tânărul asistent de regie devine om de legătură între cei doi, fiind însărcinat de către regizorul Olivier să gestioneze toanele divei hollywood-iene. La un moment dat, Marilyn îl va întreba în mod direct pe Colin: “Whose side are you on?" (“De partea cui eşti?").
Fapt este că lui Marilyn îi place acest tânăr ingenuu şi imberb, în persoana căruia începe să vadă un refugiu din calea situaţiei tot mai dificile în care se află: problemelor de pe platou li se adaugă criza domestică – ruptura dintre Marilyn şi proaspătul ei soţ, scriitorul Arthur Miller (Dougray Scott) pare de pe-acum inevitabilă.
Colin, pe de altă parte, cade repede pradă puterilor de seducţie ale lui Monroe – la întrebarea divei “De partea cui eşti?", băiatul răspunde fără ezitare: “De partea ta!"

Colin şi Marilyn vor sfârşi prin a “evada" împreună, pentru a petrece câteva zile de vis savurând frumuseţile Angliei, departe de tensiunile platoului cinematografic.

“My Week With Marylin" este un film cu actori, despre actori – nu întâmplător, farmecul său se sprijină în mare măsură pe nişte prestaţii actoriceşti absolut minunate. Kenneth Branagh pare născut pentru a-l interpreta pe Lawrence Olivier. Numai un mare actor shakespeare-ian îl putea interpreta pe actorul shakespeare-ian chintesenţial, iar rolul îi vine mănuşă lui Branagh. El reuşeşte să ni-l facă simpatic pe Olivier – ceea ce e mare lucru, având în vedere că personajul se află aici în postura ingrată de anti-erou – “monstrul" care nu o înţelege pe sensibila, biata, vulnerabila Marilyn.
Fireşte, pe parcursul filmului lucrurile se nuanţează: descoperim complexele şi insecurităţile pe care omul Olivier le camuflează în spatele scorţoşeniei britanice caracteristice; iar butadele hamlet-iene pe care Branagh-Olivier le şopteşte printe dinţi, cu năduf, la adresa indomptabilei Monroe sunt absolut delicioase.
În final, Marilyn însăşi se vădeşte a fi mai mult decât floarea delicată pe care ne-o arătau aparenţele: în mâinile unei femei puternice, vulnerabilitatea devine o armă.

Michelle Williams are inteligenţa de a nu încerca să ne-o “reproducă" pe Marilyn Monroe, aşa cum a fost ea. Marilyn este un fenomen irepetabil şi ireproductibil – magnetismul ei unic nu poate fi adus pe ecran de nicio altă actriţă, indiferent de cât de talentată ar fi.
Williams evită această capcană şi ne-o aduce, în schimb, în faţa ochilor pe Marilyn a ei. Cu siguranţă nu o veţi recunoaşte întru totul aici pe protagonista din “Some Like it Hot". Veţi descoperi în schimb o domnişoară Monroe nouă – vulnerabilă, sexy, fascinantă şi puternică totodată. Şi cu toate că această Marilyn nu este cea pe care o ştiţi, totuşi esenţa inconfundabilei dive este acolo – în feminitatea inefabilă a fiecărui gest, în energia fiecărui cuvânt.

Cu greu îmi pot imagina un rol feminin mai dificil şi mai provocator decât cel al lui Marilyn Monroe. Dar iată, Michelle Williams reuşeşte să ducă la bun sfârşit această sarcină actoricească aparent insurmontabilă. Şi încă cum! Credeţi-mă, vă veţi holba fascinaţi la această Marilyn – prezenţa ei vă va confisca întru totul!
Bravo, Michelle Williams! Ai fi meritat pe deplin un Oscar.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la acest film este atmosfera luminoasă, de atotcuprinzătoare iertare ce învăluie deznodământul. În final, nimeni nu pleacă încrâncenat. Nimeni nu poartă ranchiună nimănui.

De fapt la sfârşit, după căderea cortinei, rămânem cu o mână de artişti (Sir Lawrence, Sybil Thorndike, Marilyn, chiar şi Colin) ce se respectă şi se admiră reciproc, în ciuda tuturor conflictelor de pe platoul de filmare. Aşa stau lucrurile în lumea artei autentice: câtă vreme oamenii îşi recunosc unul altuia valoarea, totul se iartă şi orice este de înţeles.

Dă-ne, Doamne, mai puţine războaie şi mai mulţi artişti!

“My Week With Marilyn" merită văzut, fie şi numai pentru faptul că veţi pleca din sală fericiţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *